Reţeta zilei. Plăcinta ciobanului

Fie că găteşti adesea cu carne de vită, fie că nu, această reţetă te va ajuta să-ţi surprinzi familia cu un preparat deosebit.

image

Dacă vrei să slăbeşti sau să ai o viaţă cât mai lungă nu trebuie neapărat să renunţi de tot la carne. Carnea roşie este bogată în aminoacizi importanţi pentru consolidarea masei noastre musculare. Ajută la dezvoltarea optimă a creierului, datorită conţinutului de acizi graşi, şi este bogată în vitamina E, plus antioxidanţi, care încetinesc procesul de îmbătrânire. Pentru a-și păstra prospețimea, o poţi păstra la congelator cel mult patru luni. În schimb, bucățile de carne pentru friptură pot fi păstrate între 6 și 12 luni, dar cu cât le vei consuma mai repede, cu atât vor fi mai calitative. Notează pe fiecare pachet cu carne data la care ai congelat-o, pentru a o folosi pe cea care a fost congelată de mai mult timp.

Ingrediente pentru trei porţii

750 g cartofi

750 g carne de vită tocată

100 ml supă clară de vită

100 g unt

1 ceapă

1 morcov mare

150 ml sos de roșii

200 g mazăre congelată

sos Worcestershire

sare

piper

Te-ar mai putea interesa: Dovlecei umpluți cu carne de vită şi bulgur

Mod de preparare

Cureți cartofii, îi tai cubulețe și-i pui la fiert în apă cu sare până când furculița începe să pătrundă cu ușurință în ei.

Topești jumătate din cantitatea de unt într-o tigaie și lași morcovul și ceapa tocate, până încep să se înmoaie, apoi adaugi mazărea congelată. După cinci minute adaugi carnea tocată și amesteci până se mărunțește.

Vezi şi: Plăcintă cu carne de vită şi ciuperci

Condimentezi cu sare și piper, după gust, torni supa, sosul de roșii și lași carnea să fiarbă până se pătrunde. Adaugi sos Worcestershire, după gust, și mai ții pe foc un minut.

Scurgi cartofii fierbinți, îi pasezi și-i amesteci cu untul rămas și cu sare. Pui carnea într-o tavă tapetată și o întinzi într-un strat uniform. Pui piureul într-un poș sau îl întinzi direct peste carne. Dai tava la cuptor, la 190 °C, aproximativ 30 de minute, până se rumenește plăcinta pe deasupra.

FOTO: Shutterstock



Recente

kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg