Şnițele cu fulgi de porumb şi sos de usturoi

O alternativă la puiul prăjit, aceste şniţele cu fulgi de porumb s-ar putea să te surprindă. Sunt crocante şi se potrivesc perfect cu un sos de usturoi simplu şi gustos.

image

Dacă eşti în căutarea unei idei de cină rapidă și ușoară pe care întreaga familie s-o îndrăgească, atunci vei fi încântat de această reţetă simplă de şniţele cu fulgi de porumb şi sos de usturoi. Pregătirea lor este foarte ușoară. Treci feliile de piept de pui prin făină, ou şi fulgi de porumb zdrobiţi, apoi le prăjeşti şi le serveşti cu sos de iaurt şi usturoi. Toţi vor adora aceste şniţele crocante la exterior şi suculente în interior.

Puteți face acest preparat simplu şi pentru petreceri, iar pentru a-l pregăti înainte, doar acoperi feliile de pui cu fulgi de porumb cu câteva ore înainte de petrecere, aoperite cu folie alimentară. Astfel, le poţi prăji chiar înainte de servire, vor fi proaspete, crocante și vei economisi mult timp.

Ingrediente pentru trei porţii de şniţele

Pentru șnițele: 

1 piept de pui dezosat 

2 ouă 

50 g fulgi de porumb 

50 g făină de grâu 

sare 

piper 

50 ml ulei 

Pentru sos: 

100 ml iaurt grecesc 

sare 

4 căței de usturoi 

Te-ar mai putea interesa: Şniţele de pui crocante la cuptor

Mod de preparare

Tai pieptul de pui feliuțe, pe care le bați ușor cu ciocanul de șnițele. Bați ouăle cu sare și piper, după gust. Separat, zdrobești fulgii de porumb. Treci fiecare bucată de carne prin ou, făină, din nou ou și fulgii de porumb. Încingi uleiul în tigaie și rumenești șnițelele pe ambele părți. Le scoți pe șervete de hârtie pentru a se absorbi excesul de ulei.  

Vezi și: Şniţel de tofu cu legume

Pentru sos, amesteci iartul cu sare și usturoiul pisat. Îl lași la aromat, la rece, cel puțin o oră înainte să-l servești cu șnițelele

FOTO: Shuttestock



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg