Însă, un grup de cimpanzei a schimbat această percepţie. Spre sfârşitul secolului al XX-lea, nişte animale considerate până atunci paşnice, au demonstrat că rasa umană nu este singura capabilă de a purta războaie. Conflictul, descoperit de una dintre cele mai remarcabile femei dedicate studiului animalelor, a avut loc în anii 1970, în Tanzania.

Moartea lui Leakey

Savanta Jane Goodall, considerată cel mai de seamă expert în cimpanzei, a ajuns prima dată în Africa pe la începutul anilor '70. A petrecut ani buni aici, în Parcul Naţional Gombe Stream, pentru a studia aceste primate în habitatul lor natural. Şi ea, ca şi restul lumii, credea că cimpanzeii sunt animale timide şi paşnice. În ocaziile sporadice când au fost văzuţi, cimpanzeii păreau mai tot timpul liniştiţi, cei mai tineri cu chef de joacă, cei mai vârstici cu chef de somn.

Goodall, însă, care a petrecut aproape 60 de ani cu ei, avea să descopere latura violentă a cimpanzeilor. Şi nu doar atât. Aceaată specie de primate are foarte multe în comun cu oamenii. În primul rând, sunt animale la fel de sociabile ca şi noi, capabile de emoţii complexe şi de a stoca amintiri. Mai mult, pe lângă abilitatea de a folosi instrumente şi de a transmite cunoştinţele de la o generaţie la alta, cimpanzeii pot forma „alianţe politice” complexe. Şi sunt foarte pricepuţi la „arta” războiului.

Totul a început în 1971, când Leakey, masculul afla al unui grup de cimpanzei, a murit. Humphrey a devenit noul mascul alfa, însă nu era la fel de puternic ca Leakey. Ca urmare, a fost contestat de doi fraţi, Hugh and Charlie care au început să pună presiune asupra lui să renunţe la şefie. Humphrey, însă, avea susţinătorii lui. Astfel, grupul s-a scindat, o parte fiind de partea lui Humphrey, iar cealaltă de partea celor doi fraţi. Aşa a început bătălia.

Potrivit observaţiilor lui Goodall, animalele au ales cărui grup să se alăture în funcţie de legăturile sociale pe care le aveau cu membrii respectivului grup. Deşi se separaseră, unii stabilindu-se în nordul teritoriului, alţii în sud, la începutul conflictului membrii celor două grupări, în special femelele şi tinerii, mai interacţionau din când în când. Dar, pe măsură ce tensiunile se acumulau, "graniţa" dintre teritorii a devenit de netrecut.

Cruzime fără margini

Pe 7 ianuarie 1974, şase masculi ai grupului din nord, conduşi de Humphrey, s-au organizat într-o armată şi au pornit marşul spre teritoriul celuilalt grup. Cum au ajuns în sud, l-au ochit pe Godi. Nebănuind nimic, masculul se hrănea dintr-un copac când a fost izolat de războinicii lui Humphrey şi ucis fără cruţare. Învingătorii au sărbătorit prima victorie cu urlete, bătăi în piept şi aruncând în aer crengi şi frunze.

În următorii patru ani, masculii din nord au continuat incursiunile pe teritoriul celor din sud, ucigând, de fiecare dată câte un mascul. Nici măcar bătrânul Goliath, care s-a arătat, de-a lungul conflictului, mai prietenos şi mai pacificator faţă de grupul nordicilor, nu a fost cruţat. Când a realizat ce se întâmplă, Willy Wally, un alt mascul din sud care suferea şi de polio, a dispărut în junglă şi nu a mai fost văzut vreodată.

În timpul războiului, membrii grupului din nord au ucis şi o femelă, iar după ce au scăpat de toţi masculii, au bătut şi au răpit femelele rămase în grupul sudist. Unele dintre ele au fost violate, iar puii altora au fost ucişi. După ce cele două facţiuni s-au reunit, lucrurile s-au calmat, iar „Marele război al cimpanzeilor din Gombe”, după cum l-a numit Goodall, s-a sfârşit.