Dacă stăm bine să ne gândim, cele mai mari beţive ale planetei sunt musculiţele de oţet. Cum adulmecă o fermentaţie, lasă tot şi se grăbesc să o savureze. Oamenii de ştiinţă nu se pot pune de acord dacă ele experimentează beţia la fel ca noi, oamenii, însă au observat că, dacă o musculiţă femelă respinge avansurile unei musculiţe mascul, acesta îşi îneacă amarul în şi mai mult alcool.

Parola muşuroiului de furnici

Cea mai bizară, însă, poveste de pahar a fost "scrisă" tot de oamenii de ştiinţă. Se ştie, desigur, că furnicile sunt teritoriale şi nu permit unei membre din alt muşuroi să intre în muşuroiul lor. Nici măcar în vizită! Cercetătorii s-au tot întrebat cum reuşesc să se identifice, având în vedere că toate furniciile unei specii arată la fel. Cu multe secole în urmă, naturaliştii victorieni mai excentrici au venit cu ideea că fiecare clan de furnici are o parolă, iar restul naturaliştilor au aprobat ideea, din lipsă de altă explicaţie. Asta, până când Sir John Lubbock, primul baron de Avenbury, a decis să testeze explicaţia cu un experiment.

Sir John a decis să îmbete furnicile pentru a le face să-şi piardă simţurile şi astfel să uite parola, în cazul în care ar fi existat vreuna. Baronul a luat 50 de furnici, 25 dintr-o colonie, 25 dintr-alta, le-a scufundat pe fiecare în whisky timp de câteva secunde, apoi le-a marcat cu un strop de vopsea şi le-a dat drumul pe masă, în apropierea altor furnici din unul dintre cele două clanuri.

"Ca de obicei, masa era înconjurată de un şanţ cu apă pentru a le împiedica să evadeze. Furnicile care se hrăneau le-au observat repede pe cele pe care le îmbătasem. Au părut destul de uimite să-şi vadă camaradele într-o asemenea stare dezordonată şi, aidoma nouă, nu păreau să ştie ce să facă cu beţivele. După o vreme, le-au cărat pe toate de acolo; pe străine le-au dus la marginea şanţului şi le-au azvârlit în apă, iar pe prietenele lor le-au dus acasă, în colonie unde, treptat, somnul le-a alungat beţia," şi-a povestit Sir John experimentul, dovedind, astfel, că furnicile nu au parole.

Cât de alcoolici sunt şobolanii

Conform experimentelor de laborator, rozătoarele sunt mai degrabă civilizate când vine vorba de alcool. Dar asta abia după ce au experimentat beţia. Curioşi, un grup de cercetători au oferit alcool la discreţie unei colonii de şobolani. În primele zile, aceştia au cam luat-o razna, au băut peste măsură şi au ţinut-o dintr-o beţie într-alta. Dar, după 2-3 zile, s-au mai potolit şi au servit doat două băuturi pe zi: una înainte de masă, iar a doua înainte de culcare. Iar după alte câteva zile s-au adunat cu toţii pentru o petrecere şobolănească şi au mai tras o beţie pe cinste. Cercetătorii au observat, însă, că masculul dominant, liderul coloniei, nu s-a atins de alcool. Mai mult, cei mai avizi consumatori de alcool au fost şobolanii masculi cu un statut social scăzut.

Elefanţii, alcoolici violenţi

Nici când sunt "treji" nu este indicat să te pui cu un elefant, iar la beţie nici atât. O poveste tragică a confirmat acest lucru. În 1985, în India, o turmă de elefanţi a descoperit, din întâmplare o distilerie şi au dat năvală în ea. Toţi cei 150 de elefanţi s-au îmbătat criţă şi au devenit violenţi. Au luat-o la goană prin localitatea din apropiere şi au distrus tot în calea lor: au dărâmat clădiri din beton şi au omorât cinci oameni, călcându-i în piciore.

Oamenii de ştiinţă au vrut să observe dacă elefanţii devin violenţi de fiecare dată când beau. Într-un experiment, ei au lăsat nişte butoaie cu bere în apropierea unui clan de elefanţi, într-o rezervaţie naturală. S-a creeat, imediat, îmbulzeală, iar masculii mai mari au băut aproape tot. După care, s-au împleticit puţin şi au adormit. Într-un alt experiment, însă, după ce s-a făcut criţă, un elefant s-a încăierat cu un rinocer - de obicei aceştia nu se atacă - iar cercetătorii au trebuit să intervină şi să-i despartă.