Cât de bună e prietenia la serviciu?

1 46977 original jpg jpeg

La început, vorbeşti cu colega de birou despre filmul pe care l-ai văzut, apoi îi povesteşti despre iubitul tău, vă vedeţi în weekend la o pizza şi vă cunoaşteţi familiile. Încet, dar sigur, linia de colegialitate a fost depăşită. Aţi intrat în zona prieteniei. Dar o fi de bine, o fi de rău?

Articole pe aceeaşi temă:

Flirtul,interzis la serviciu?

3 paşi să devii o colegă mai bună

În principiu,nu e un lucru rău şi nu e nici interzis să ai prieteni la serviciu,dar apar nişte momente când relaţia e pusă la încercare sau are de suferit din cauza a ceea ce se întâmplă la birou. În plus,o relaţie de prietenie la serviciu e mai greu de întreţinut şi de menţinut decât una în afara locului de muncă. E bine să te gândeşti că:

La un moment dat,colegii pleacă sau pleci chiar tu la alt job

"La primul meu loc de muncă m-am împrietenit cu două dintre colegele cu care lucram la un proiect. Mâncam împreună, ne sunam în afara serviciului şi ne povesteam diverse lucruri , ne dădeam sfaturi. Totul a decurs bine, până când am schimbat jobul. De atunci, legătura s-a rupt şi parcă nici n-ar fi existat o prietenie strânsă între noi. Mi-a părut rău, fiindcă m-am implicat emoţional",povesteşte Maria,care acum menţine cu colegii de serviciu doar relaţii profesionale.

Nu poţi să ştii cine şi cum îţi mai află secretele

Petrecând 8-9 ore pe zi cu aceeaşi oameni,ajungi la un moment dat să-i cunoşti foarte bine şi să le împărtăşeşti,la rândul tău,lucruri care ţi se întâmplă în viaţa de zi cu zi. Şi cum,la serviciu,pereţii au urechi,nu poţi să ştii cum află şi alţii un "ultra secret"pe care tocmai l-ai împărtăşit colegelor-prietene.

Pot apărea invidii sau tensiuni

Nu e exclus ca la un moment dat să apară între voi tensiuni şi invidii,dintr-un motiv sau altul,cum ar fi promovarea ta. Prietenele tale de la birou s-ar putea să nu te mai invite la un ceai,ca pe vremuri,dacă tu ai de lucru la un proiect important,pentru care trebuie să rămâi peste program sau să pleci o vreme în alt oraş. Bogdana spune că prietena ei cea mai bună de la firma la care lucra a încercat să-i pună beţe în roate ca să nu promoveze,ceea ce ar fi însemnat mutarea ei într-o altă clădire. "Nu a vrut să accepte faptul că n-o să ne mai vedem atât de des",spune Bogdana.

Avantaje

Pe de altă parte,prietenia la serviciuare şipărţile ei bune:

Munceşti mai cu spor,când ştii că poţi lua o pauză binemeritată în care să te amuziori să mănâncicu colegii-prieteni.

Îţi creşte încrederea în tine,când faci echipă bună cu colegii,când vă încurajaţi reciproc. Cu cât aflaţi mai multe unii despre alţii,cu atât puteţi deveni mai apropiaţi.

Mergi la serviciu cu plăcere,ştiind că te vezi în fiecare zi cu persoane dragi,cu care poţi vorbi şi altceva în afară de grafice,scheme,cifre,şedinţe sau proiecte.

E bine să ştii că te poţi baza pe prieteniide la serviciucând ai nevoie de un ajutor,fie el în muncă sau în viaţa personală.



Recente

Budinca de cartofi cu praz  Sursa foto shutterstock 2341833493 jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
Semifreddo cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2641005543 jpg
teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg