Semne care îţi spun că ai probleme în cuplu

1 67880 original jpg jpeg

O mulţime de cuplurie se încăpăţânează să rămână împreună cu toate că nu sunt fericite. Uneori nici nu-şi dau seama ce lipseşte şi cum pot schimba situaţia.

Acestea sunt doar şapte dintre lucrurile care indică faptul că o relaţie nu merge pe drumul cel bun.

1. Nu vă mai amuzaţi împreună

Oricât de mult aţi încerca să petreceţi mai mult timp unul cu celălalt,făcând ceea ce altădată vă făcea plăcere,nu vă mai simţiţi bine împreună.

2. Mai puţine complimente

Când niciunul dintre voi nu-şi mai exprimă aprecierea şi nu mai face complimente,ba chiar tot timpul v-aţi face numai critici înseamnă că relaţia voastră nu merge în direcţia bună. Ajungi să ţi se pară că nimic nu faci bine şi te simţi mai bine dacă te retragi sau răspunzi prin critici la rândul tău.

3. Sunteţi mai fericiţi singuri

Începeţi să vă simţiţi mai bine când sunteţi singuri decât în compania celuilalat şi abia aştepţi să plece de acasă pentru a vă relaxa? Acestea sunt semne clare că relaţia voastră este în impas. Dacă nici măcar nu mai puteţi suporta prezenţa celuilalt,atunci sigur ceva este în neregulă în cuplul vostru.

4. Lipsa intimităţii

Când o relaţie se răceşte,lipsa intimităţii este primul „simptom”. Trece mult timp fără să mai faceţi dragoste,iar acesta este semnul că iubirea s-a stins. Este posibil ca unul dintre voi să fie implicat într-o altă relaţie.

5. Vă certaţi foarte des

Fie că este vorba despre cum cheltuieşte fiecare banii,fie că unul este mai dezordonat,certurile se ţin lanţ şi scot la iveală lipsa de afecţiune reciprocă. Aproape toate subiectele pe care le discutaţi duc la un conflict şi aşa vă consumaţi zilnic cea mai mare parte din energie.

6. Nu mai faceţi planuri împreună

Dacă la început vă imaginaţi în detaliu cum veţi redecora casa sau unde veţi petrece concediul,iar acum vă rezumaţi numai la programul de zi cu zi,ar trebui să vă gândiţi bine încotro merge relaţia voastră.

7. Doar copiii vă mai ţin împreună

Copiii sau teama de a face cunoscut eşecul vostru în dragoste sunt cele care vă ţin împreună şi nu iubirea,plăcerea de a fi alături de partener. Odată ajunşi în acest punct vă întrebaţi ce v-o fi plăcut la început la celălalt. Parcă nimic din ceea ce vă unea nu mai există şi parcă nu mai aveţi să vă spuneţi nimic.



Recente

Budinca de cartofi cu praz  Sursa foto shutterstock 2341833493 jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
Semifreddo cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2641005543 jpg
teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg