Ştii să-ţi păstrezi prietenele?

1 60302 original jpg jpeg

După căsătorie şi, mai ales, după venirea pe lume a copiilor, prieteniile se cam pierd, oricât de vechi şi de statornice ar fi. Cum să le împaci cu statutul de mamă şi de soţie?

Este trist că necazurile care apar în căsnicie pe măsură ce-i creşti pe cei mici ajung să te îndepărteze tot mai mult de prietenele care erau odată lumea ta. Dacă simţi că-ţi lipseşte ceva acum,când ai o familie şi o mulţime de treburi pe cap,sunt şanse mari să fie vorba chiar de prezenţa prietenelor de altădată.

Amicele sunt „supapa” de care ai nevoie ca să înfrunţi mai uşor încercările ivite în viaţă. Nu-i niciodată prea târziu să reînnozi relaţiile. Trei dintre cititoarele noastre şi-au dorit să te convingă şi să te avertizeze totodată ce poate spulbera o relaţie de prietenie.

"Diana m-a ajutat când toţi îmi întorceau spatele!"

Acum patru ani,Raluca Filip (31 de ani) a trecut printr-o grea încercare. Locuia cu chirie,banii abia îi ajungeau,când a rămas gravidă.„Aflasem că iubitul este căsătorit şi are copii,dar în ciuda sfaturilor apropiaţilor,am decis să păstrez sarcina”,povesteşte ea. I-a rămas alături doar prietena şi colega ei de apartament,Diana.

Pe parcursul sarcinii,ea a preluat responsabilităţile casei. Când s-a apropiat momentul naşterii,tot Diana a insistat să apeleze la medici. „S-a alarmat înaintea mea şi m-a convins să merg la spital. În lift,mi s-a rupt apa şi atunci ne-am panicat. Am uitat actele acasă,iar cei de la spital au chemat poliţia,de teamă să nu părăsim copilul. A fost o întreagă aventură”,spune ea.

Sfatul Ralucăi

„Numai dacă nu vrei nu reuşeşti să menţii o prietenie. De când nu mai locuiesc cu Diana,pentru că ne-am mutat,eu cu băieţelul meu şi ea cu iubitul ei,dacă nu găsesc timp s-o văd,îi telefonez. Apoi,când ne întâlnim,petrecem ore bune ca să ne spunem mai multe.”

"Avem o amiciţie de 18 ani"

Pe Dana Gorgorin (50 de ani) şi pe Mihaela (60 de ani) le uneşte o prietenie în care au împărţit şi bucurii,şi necazuri. S-au cunoscut acum aproape două decenii,la maternitate. „Eu abia ieşisem din operaţia de cezariană,când m-am trezit încurajând o mămică panicată. Era Mihaela,cu care am împărţit toate spaimele de proaspete mămici”,spune Dana.

Vecine de cartier şi mămici ceva mai în vârstă,ele şi-au găsit multe puncte comune. Mai mult,acum câţiva ani,printr-un concurs de împrejurări,au mers împreună într-o excursie la Paris. „Îmi place să am prietene,să le vorbesc cu sinceritate despre bucuriile şi tristeţile mele,să le gătesc”,zice ea.

Sfatul Danei

„Pe mine,prietenele mă fac să nu mă mai simt singură şi să-mi păstrez spiritul tânăr. Din păcate,trăim timpuri în care prieteniile sunt distruse de orgolii,interese şi de lipsa de sinceritate,iar eu una nu le văd rostul.”

"Banii destramă prietenia"

După concediul de creştere a copilului,Violeta Iorgoveanu,din Brăila,a acceptat oferta unei amice de a lucra la firma ei. După şase luni,când a cerut zece zile de concediu,amica i-a spus că n-are dreptul decât la cinci.

„Am obţinut un plus de cinci zile fără plată,dar înainte să plec,mi-a cerut demisia. Din asta am învăţat că nu poate fi amiciţie când banii stau la mijloc”,zice ea.

Cum îţi cultivi prieteniile?

„Ar fi de dorit ca femeile să cultive doar acele prietenii în care se simt apreciate,în care pot să comunice deschis,iar pentru ca acestea să reziste în timp,între prietene n-ar trebui să existe interese materiale sau manifestări precum grandomania,critica,negativismul excesiv în discuţii,comparaţia în defavoarea celeilalte.”



Recente

e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
happy woman stylish outfit smiles widely poses balcony cheerful girl white dress with sparkles takes selfie (1) jpg