Tânăra comparată cu Baba Vanga a prezis decesul Reginei. Ce urmează pe lista cu predicții pentru 2022

O tânără americancă din Massachusetts a prezis cu exactitate unsprezece evenimente majore din 2022 şi a fost deja comparată cu faimoasa Baba Vanga. Ultimul este legat de decesul reginei Elisabeta a II-a.

image

Hannah Carroll are doar 19 ani, locuieşte în Massachusetts, SUA, şi a devenit faimoasă cu predicţiile ei care s-au împlinit, ba chiar a fost comparată cu faimoasa prezicătore bulgară nevăzătoare Baba Vanga. Carroll a explicat că toate evenimentele importante din 2022 pe care le-a anunţat au venit dintr-un „sentiment instinctiv”.

„Unele predicţii se pot întâmpla în următorii câțiva ani”

La începutul anului, chiar în ianuarie, Hannah Carroll a notat 28 de predicții pentru 2022 și aproape jumătate din ele s-au împlinit deja. Este vorba despre sarcina Rihannei, naşterea unui copil în familia lui Nick Jonas și Priyanka Chopra. Multe dintre prezicerile ei sunt legate de Kardashian, iar trei dintre ele s-au adeverit, printre care despărţirea dintre Pete Davidson și Kim Kardashian şi un nou copil al lui Khloe și Tristan Thompson.

Previziunile prezicătoarei Hannah Carroll, publicată pe SWNS, agenție internațională de presă
Previziunile prezicătoarei Hannah Carroll, publicată pe SWNS, agenție internațională de presă

„Întotdeauna am fost atrasă de cultura pop și celebrități, așa că multe dintre predicțiile mele au fost despre acestea. Este ca o viziune pe care o am despre ceva ce se întâmplă, ca un sentiment cu adevărat puternic”, a explicat ea.

Dincolo de aceste evenimente, una dintre predicții le dădea frisoane britanicilor, iar asta pentru că pe listă se afla şi moartea reginei Angliei.

Din păcate, cea mai sumbră previziune s-a adeverit pe 8 septembrie 2022, iar Prințul Charles a devenit Regele Charles al III-lea.

Citește și: Profet la cratiță. Nostradamus a scris o carte de bucate înainte de-a deveni prezicător

Face preziceri pe TikTok

Pe lângă predicțiile legate de destinele persoanelor publice, Hannah oferă preziceri admiratorilor ei de pe TikTok, dar numai contra cost. Aşa a ajuns să câştige până la 2.000 de dolari pe lună. Privind doar câteva fotografii ale cuiva, Hannah poate prezice cu exactitate evenimentele majore din viitorul acelui.

„Acum am o afacere în care oamenii îmi trimit fotografii cu ei și le spun ce văd despre când vor avea un copil, când îşi vor schimba cariera sau vor găsi dragostea adevărată. Pot să spun când vei rămâne însărcinată sau ce sex va fi copilul tău, când vei începe o nouă carieră sau când îți vei întâlni următorul partener”, a mărturisit Carroll. Ea primeşte mesaje tot timpul în care i se scrie că predicțiile s-au adeverit, chiar și la data indicată.

Vezi și: Profeţi mai puţin cunoscuţi au văzut viitorul. Cum ar putea izbucni al Treilea Război Mondial?

FOTO: Shutterstock



Recente

Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg
OCC Elixirul Dragostei UNITER jpg
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (1) jpeg
eclipsa  foto   Shutterstock jpg
Nationala Feminina de Fotbal jpg
Angelina Jolie și Shiloh jpeg
Elizabeth Hurley  foto   Instagram jpg