4 lucruri de care să ții cont dacă practici sport de performanță

Atunci când practici sport de de performanță, cu siguranță că ești mai mult decât conștientă de avantajele acestui lucru, mai ales pentru sănătate.

image

De asemenea, cunoști anumite riscuri la care te expui, dar, în aceeași măsură, te bucuri de tot ceea ce presupune a fi o fire sportivă și de antrenamente, mai ales dacă faci totul din plăcere, sportul fiind pasiunea ta.

Totuși, pentru că există și destule riscuri la care poți expune, există câteva lucruri pe care nu ar trebui să le ignori.

1. Fă-ți analizele de rutină periodic

În rândul sportivilor, nu este o noutate ca aceștia să aibă adesea deficit de magneziu, din cauza eliminării sudorale mai crescute față de alte persoane. De aceea, este important ca analizele de rutină, cele care includ magneziul, fierul și calciul, să fie făcute periodic, astfel încât problemele să fie remediate, iar eventualele deficite tratate prin intermediul suplimentelor și al alimentației.

2. Cumpără-ți un echipament corespunzător

Fie că îți câștigi existența dintr-un sport, fie că îl practici din pasiune, este esențial să investești într-un echipament calitativ, chiar dacă este mai scump.     Acesta te poate ajuta să previi eventualele accidentări. În plus, este mult mai comod să fii îmbrăcată adecvat, deci poate fi sporită și eficiența cu care vei practica sportul. Picioarele tale îți vor mulțumi dacă vei folosi încălțăminte de calitate, pentru că îți vei proteja astfel ligamentele și vei preveni apariția bătăturilor.

3. Nu uita de alimentația și hidratarea corespunzătoare

Este esențială o alimentație sănătoasă și echilibrată și, de cele mai multe ori, este indicat să ai un plan nutrițional alcătuit de un specialist, mai precis, un medic nutriționist. Corpul tău consumă mai multe calorii, de aceea, performanța necesită nu doar antrenamente constante, ci și grijă față de organism. Asigură-te că în meniul tău se află carbohidrați, deoarece sunt o importantă sursă de energie. Consumă pâine integrală, cartofi, ovăz, orez, quinoa, fructe precum ananas, fructe de pădure - aceste alimente sunt exemple de carbohidrați sănătoși, optimi pentru organismul tău.

Totodată, nu uita de proteine, acestea au un rol semnificativ în ceea ce privește recuperarea după un efort solicitant și, de asemenea, contribuie la dezvoltarea musculară. Pe acestea le găsești în lactate (iaurt grecesc, brânză de vaci), în carne (pui, somon, ton), în ouă. Nu te feri nici de grăsimi, evită-le pe cele nesănătoase și consumă, în schimb, avocado, nuci, mixuri de fructe uscate - acestea au o sursă bogată de grăsimi sănătoase și recomandate unei diete echilibrate.

Un alt aspect important este să te hidratezi corespunzător, deoarece, prin intermediul antrenamentelor, pierzi o cantitate semnificativă de apă, ceea ce poate conduce la deshidratare. Asigură-te că bei suficiente lichide, pentru că o bună hidratare poate contribui la creșterea performanței.          

4. Odihnește-te suficient

Un alt factor semnificativ în ceea ce privește rutina unui sportiv este odihna. Asigură-te că dormi suficiente ore în timpul nopții, astfel încât să-ți asiguri necesarul de energie.

De asemenea, este indicat (și chiar necesar) să-i mai oferi organismului tău pauze. De aceea, încearcă să îți iei momente de respiro după momente solicitante, după antrenamente dificile. Astfel, după perioade de odihnă, cu siguranță eficiența ta va fi mult mai crescută și îți vei putea îmbunătăți performanța.

Așadar, cu siguranță este dificil să fii sportivă - mai ales de performanță, motiv pentru care este absolut necesar să ai grijă de tine, de nevoile tale. Mergi la doctor periodic, fă-ți analizele necesare, poartă un echipament corespunzător, de calitate, odihnește-te suficient și mănâncă respectând mesele zilnice și un plan nutrițional în concordanță cu nevoile tale. De asemenea, nu uita să bei suficientă apă, astfel încât să nu ajungi la deshidratare, și să iei suplimente în cazul în care este necesar (cu acordul medicului, evident).

Sursa foto: pexels.com



Recente

Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg
AST2555 bezova (4) edit mensi jpg
Prajitura cu crema de lamaie  Sursa foto shutterstock 503549560 jpg
Supa de pui cu orez  Sursa foto shutterstock 1188113863 jpg
clickpentrufemei ro   Mocasinii de damă – un ghid pentru crearea unei ținute elegante png
1772195181 GSlR png
Supa frantuzeasca de ceapa  Sursa foto shutterstock 2079346624 jpg
Fursecuri cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2308343029 jpg
femeie se relaxeaza duminica acasa 5427102 jpg
Cheesecake cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2292523711 jpg
Supa bulgareasca  Sursa foto shutterstock 679786756 jpg
shutterstock 2367972909 jpg
shoes w clickpentrufemei jpg
mancare pisici 1   doctorulgradinii ro png
portrait tired young businesswoman sitting table with laptop computer while holding cup coffee sleeping cafe jpg
rutina de ingrijire zilnica ghid practic jpg
close up modern cozy kitchen white brown colors with stuff cooker decorative fir tree branches christmas decorations jpg
Trufe cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2141596615 jpg
ghidul femeii sofisticate cum iti construiesti o imagine originala jpg