Alimentaţia câinelui - de ce trebuie să ţii cont

1 81288 original jpg jpeg

Ca proprietar de animal de companie, trebuie să faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a te asigura de bunăstarea câinelui. El trebuie să aibă o alimentaţie sănătoasă, variată şi echilibrată, bogată în substanţe nutritive esenţiale, astfel încât să poată profita de toate beneficiile. Cu toate acestea, mâncarea specială pentru câini nu este întotdeauna cea potrivită, motiv pentru care trebuie să acorzi mai multă atenţie atunci când o cumperi.

Importanţa unei alimentaţii corecte

Sănătatea şi bunăstarea generală a câinelui depinde foarte mult de alimentaţie. dieta unui câine constă dintr-un număr mare de ingrediente şi substanţe nutritive, fiecare realizând o funcţie importantă. De exemplu, nutriţia corectă este esenţială pentru blana şi pielea animalului. Pielea şi blana joacă un rol vital în protejarea acestora împotriva viruşilor şi a bacteriilor şi pentru păstrarea căldurii corporale.

Dieta inadecvată, pe de altă parte, poate duce la pielea uscată şi căderea părului, ceea ce, în consecinţă, creşte riscul de inflamaţie, iritaţie a pielii şi alte probleme de sănătate. În plus, nutriţia corectă sporeşte sănătatea sistemului digestiv al câinelui, permiţându-i să absoarbă rapid substanţele nutritive şi să elimine toxinele din corp. În cele din urmă, o dietă nutritivă întăreşte sistemul imunitar şi îmbunătăţeşte funcţia metabolismului.

Care este hrana potrivită pentru câinele tău

Alimentaţia câinelui tău trebuie să se bazeze pe elemente nutritive variate, care vor contribui la menţinerea sănătăţii. De exemplu, proteina este una dintre cele mai importante substanţe nutritive care poate repara celulele deteriorate, construi muşchii, organele, părul şi ţesutul pielii şi întări muşchii câinilor. Acizii graşi Omega au un efect antiinflamator şi contribuie la menţinerea sănătăţii pielii.  În plus, vitaminele esenţiale, cum sunt A, C şi E, precum şi mineralele, inclusiv zincul, cuprul, biotina şi altele, contribuie la menţinerea sănătăţii pielii, ajutând la vindecarea rănilor. Astfel, este extrem de important să-i oferi mâncare de înaltă calitate şi nutritivă.

Alergii la mâncare

De-a lungul anilor, câinele tău poate dezvolta o alergie alimentară, care poate pune în pericol sănătatea sa. Alergiile alimentare la câini se manifestă, de obicei, sub formă de iritare a pielii. Pielea câinelui devine sensibilă şi este prezentă mâncărimea, ceea ce îi determină să se zgârie excesiv şi să-şi muşte părţile corpului, ducând la piele şi mai sensibilă, durere şi căderea blăniţei. În plus, vărsăturile şi diareea sunt, de asemenea, semne comune ale alergiilor alimentare.

Dacă observi oricare dintre simptome enumerate mai sus, trebuie să te duci cu animalul de companie la un medic veterinar, astfel încât să fie depistat alergenul.Un număr mare de câini au devenit alergici la boabe sau la diferite conservanţi şi aditivi alimentari, aşadar trebuie să verifici întotdeauna eticheta înainte de a cumpăra un anumit fel de mâncare pentru câinele tău.



Recente

Budinca de cartofi cu praz  Sursa foto shutterstock 2341833493 jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
Semifreddo cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2641005543 jpg
teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg