Giuvaiere zburătoare

Apariţii gingaşe pe luciul apelor, în culori irizante, libelulele sunt adevărate bijuterii create de Mama Natură. În ciuda aspectului lor fragil, insectele pot străbate distanţe impresionante, se angajează în lupte aeriene şi prezintă o mulţime de alte caracteristici uimitoare.

Au un corp alungit şi două perechi de aripi, care le ajută să zboare pe distanţe mari. Îşi duc traiul peste tot în lume (mai puţin în regiunile polare), în zonele cu lacuri, râuri sau bălţi. Libelulele sunt de două tipuri: anisopterele, care-şi ţin întinse aripile când sunt în repaus, şi zigopterele, de dimensiuni mai mici şi cu corpul mai subţire, care-şi ţin aripile împreunate deasupra corpului.

Au ochi multifaţetaţi

Ochii libelulelor, cu o structură asemănătoare fagurilor, sunt formaţi din 30.000 de faţete. Este mult, chiar şi în lumea insectelor. Datorită acestui fapt, libelulele percep toate culorile posibile, iar câmpul vizual sferic le ajută să vadă în toate direcţiile, la 360 de grade. În acest fel, pot vâna uşor şi se pot feri de prădători.

Se ascund în peisaj

Până să devină adulte, libelulele sunt incolore. După câteva zile de viaţă, încântă privirea cu coloritul lor cu irizaţii metalice. Cele mai întâlnite specii etalează nuanţe de galben, roşu, maro şi negru, în combinaţie cu albastru sau verde. Aripile sunt în general transparente, cu nuanţe fine de portocaliu, maro şi galbe. Acest colorit variat le permite insectelor să se camufleze uşor când sunt în căutarea prăzii. Interesant e că anumite specii pot să-şi modifice culoarea, femelele împrumutând nuanţele masculilor, pentru a nu fi agresate de către aceştia.

Fac acrobaţii aeriene

Deşi în aer libelulele se pot propulsa cu măiestrie în şase direcţii diferite - sus, jos, faţă, spate şi în lateral, stânga-dreapta -, le este imposibil să se deplaseze pe o suprafaţă solidă, chiar dacă au şase picioare. Puternice şi agile, cu aripi flexibile, pot face zboruri lungi deasupra oceanelor, schimbându-şi rapid direcţia. Libelulele mature pot atinge viteza maximă de 10-15 metri pe secundă, cea obişnuită fiind de 4,5 m/s.

Cazuri de hărţuire

Nu sunt rare conflictele între masculi şi femele. Acestea din urmă sunt hărţuite de reprezentanţii sexului opus, care încearcă să le atragă pe teritoriul lor şi să le seducă, ceea ce le împiedică pe doamne să-şi procure hrana sau să-şi ducă alte activităţi la bun sfârşit. În cadrul anumitor specii, femelele ajung chiar să simuleze decesul pentru a scăpa de sâcâiala masculilor.

Îşi apară teritoriul

Masculii au un simţ dezvoltat al proprietăţii, apărându-şi teritoriul împotriva celor de aceeaşi specie sau împotriva altor insecte. Pot transmite semnale de avertizare cu ajutorul culorilor ţipătoare de pe faţă, abdomen, picioare sau aripi. Adeseori, când îşi dispută un petic de apă sau un loc unde femelele pot depunde ouă, masculii se angajează în adevărate lupte aeriene sau în curse de mare viteză.

Se hrănesc cu nevertebrate

Libelulele sunt insecte carnivore şi se hrănesc inclusiv cu nevertebrate mici precum muştele, ţânţarii sau albinele. Zilnic, un adult consumă o cantitate de hrană care echivalează cu o cincime din greutatea sa corporală. Aceste insecte sunt, la rândul lor, hrană pentru prădătorii subacvatici, broaşte, păsări sau reptile.