Marsupiale zburătoare
Marsupialele sunt mamiferele care au un buzunar ventral permanent, format dintr-o cută a pielii. Acolo cresc puiuţii care nu s-au dezvoltat complet în uterul femelelor. Dintre animăluţele cu marsupiu, kangurul şi koala sunt cele mai celebre – însă există o puzderie de vietăţi cu punguţă abdominală care, pe deasupra, pot şi zbura.
Majoritatea marsupialelor zburătoare îşi au habitatul în Australia şi Noua Guinee, unde au suferit adaptări specifice, induse de condiţiile de mediu. Îşi duc viaţa în copaci şi sunt vegetariene sau omnivore. Nu au dimensiuni foarte mari, ele măsurând, în lungime, între 6 cm şi 50 cm. Li se spune „zburătoare“, însă termenul e impropriu, fiindcă ele nu zboară, ci planează în aer, între un arbore şi altul, graţie unei membrane-paraşută – patagium - care se întinde de-o parte şi de alta a corpului.
„Zahărul planor“, zbor de 50 m
Petaurus breviceps, numit şi phalanger zburător, „Sugar glider“ (traudus cuvânt cu cuvânt, „zahărul planor“) este un marsupial mic din Australia de est şi de nord, din Noua Guinee şi din arhipelagul Bismark. Măsoară între 16 şi 20 cm, cântăreşte până-n 200 g. Cu blăniţa lui gri pătată cu negru, cu boticul scurt şi ochii mari, rotunzi, cu coada lungă şi subţire, este o arătare extrem de drăgălaşă. Cele două membrane situate de-o parte şi de alta a corpului – care se întind între cel de-al cincilea deget de la lăbuţa dinainte la degetul mare al membrului posterior – sunt invizibile când Petaurus e în repaos. Însă „paraşuta“ se desface imediat, ca o batistă, de îndată ce vietatea îşi ia avânt, pentru a ajunge de pe-o creangă pe alta. Planând în aer, Petaurus poate parcurge distanţe de 50 de metri, ba chiar pot face curbe în aer, îndoind uşor una din membrane.
Pigmeul acrobat, cel mai mic dintre planori
Tăieşte în estul Australiei, Acrobates pygmaeus este numele lui ştiinţific – dar şi se mai spune şi Pigmeul acrobat, Şoarecele zburător sau Planorul cu coada-pană. Pe bună dreptate: este cel mai mic marsupial planor din lume. Seamănă foarte bine cu un şoricel, măsoară între 6,5 şi 8 cm, este dotat cu o coadă cam tot atât de lungă şi cântăreşte între 9 şi 15 g. Coada are o conformaţie specială, ajutându-l la zbor: e foarte agilă şi are peri aspri, rigizi, de-o parte şi de alta unei „cărări“ longitudinale, ca o pană. Micuţul se agaţă de ramuri cu ghearele ascuţite şi poate sta pe suprafeţele cele mai lucoase – chiar şi pe sticlă! – graţie pernuţelor care îi garnisesc degetele. Trăieşte în grup şi este un animal nocturn: culege nectar, polen şi insecte cu limba sa, care seamănă cu o perie. Ca să ajungă din copac în copac, îşi desfăşoară membrana - întinsă între degetele de la mambrele dinainte şi din spate. Grădina zoologică australiană Taronga, a fost prima care a reuşit să obţină pui ai Şorecelui Zburător în captivitate, performanţa fiind urmată de grădina zoologică nouă din Poznań, Polonia. Animăluţul a figurat pe reversul monedei australiene de 1 cent până în 1991.
Veveriţa-planor, cu coada cârmă
Contrar numelui, Petaurus norfolcensis, zisă şi veveriţa-planor, nu este o veritabilă veveriţă, ci este un animal din familia oposumilor. Este o specie endemică din sudul şi sud estul Australiei – adică trăieşte exclusiv pe acel teritoriu. Mult timp s-a crezut că a dispărut total din anumite zone, dar astăzi se cunosc precis arelele unde îşi face viziunia. Este de două ori mai mare ca „Zahărul planor“ şi are blana gri-albăstruie, cu negru în vârful cozii stufoase. O dungă neagră îi străbate blana, de la cap înspre coadă. Ochii şi urechile mari, boticul roz îi dau un aer gingaş.
Când planează, coada acţionează ca o cârmă, permiţându-se să urmeze cu precizie direcţia dorită. Pot zbura pe o distanţă de peste 50 m – însă nu planează deloc în captivitate. Vietatea se hrăneşte în special cu fructe şi insecte, dar şi cu răşină de eucalipt, nectar, polen sau chiar scoarţă de copac.
Sursa foto: animalzoo.ro
