Cinci lecţii de viaţă pe care le poţi învăţa cu ajutorul sportului

Atunci când practici sport, de plăcere sau de performanţă, ai mai multe beneficii decât ai putea crede. Pe lângă un organism tonifiat şi sănătos, sportul ajută şi la o dezvoltare armonioasă a minţii tale.

image

Indiferent dacă ai sau nu talent la sport, atât timp cât îl practici regulat, obţii o serie întreagă de beneficii de pe urma sa. Să faci sport este distractiv, dar acesta te ajută mai mult decât să îţi dezvolţi abilitățile atletice. Vei observa, cu timpul, că această pasiune se va regăsi în mai multe aspecte ale vieţii tale.

A învăţa să faci un anume sport, respectându-i toate regulile, este un lucru ce te va pregăti pentru nenumărate lecţii de viaţă pe care le vei descoperi pe parcursul timpului. Iată care sunt câteva dintre cele mai importante:

1.  Exerciţiul, mama învăţăturii

Disciplina de a exersa o abilitate nu este despre perfecțiune. În sport, ca și în viață, perfecțiunea este un concept des discutat, dar rar întâlnit. Practicarea sportului întărește ideea că perfecționarea unei abilități este importantă din mai multe puncte de vedere. Nu numai pentru că îți va crește eficacitatea, ci și pentru că a deveni mai bun în ceva este o recompensă în sine.

Acum că este vară, poţi profita de piscinele deschise în oraşul tău sau chiar de mare, dacă locuieşti în apropiere, şi să-ţi exersezi abilităţile de înotătoare. Nu uita să iei la tine şi crema cu protecţie solară şi un spray racoritor dupa plaja, pentru a evita eventualele neplăceri cauzate de razele arzătoare ale soarelui.

2.  Stabilirea priorităţilor

A deveni un bun jucător necesită numeroase eforturi şi sacrificii. Pentru a fi performant, este nevoie de angajament şi, mai ales, de o corectă prioritizare. Pentru a avansa, ai nevoie de exersare şi, pentru aceasta, trebuie să renunţi la o parte din timpul tău liber. A şti cum să îţi dozezi energia eficient pentru a obţine cele mai bune rezultate te va ajuta atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. Astfel, vei şti să îţi gestionezi timpul în mod eficient.

3.  Munca în echipă

Este un clișeu în acest moment să spunem că sportul ne învață munca în echipă, dar există un motiv foarte bun pentru care sintagma este atât de des folosită. A fi un om de echipă nu înseamnă doar să ai încredere în ceilalţi, ci şi să le recunoşti meritele şi să gândeşti strategic, în perspectivă. A fi un bun coechipier te va face remarcat şi apreciat între colegii de la şcoală şi, ulterior, între colegii de la job. Prietenii tăi vor aprecia, cu siguranţă, fairplay-ul şi devotamentul tău.

4.  Nu rişti, nu câştigi

Singurul mod de a fi sigur că nu pierzi este să nu încerci. Însă, dacă ai şti sigur că vei câştiga, ai mai ezita să încerci? Indiferent de punctul în care ai ajunge în viaţă, pentru a obține o mare performanţă, trebuie să ştii să îţi asumi riscuri. Însă, asta nu înseamnă că trebuie să fii neglijent. Ai nevoie de o gândire strategică, dar şi să îţi asculţi intuiţia. Stabileşte-ţi un target, asumă-ţi riscuri în mod inteligent şi continuă să faci tot ce îţi stă în putere pentru a răzbate, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

5.  Nu poţi câştiga tot timpul şi asta este ok

Sigur că toată lumea vrea să câştige mereu, să nu piardă niciodată. Însă, dacă acest lucru ar fi posibil, oare am mai putea învăţa la fel de bine fără existența greşelilor? Atât la nivel micro, cât și la nivel macro, sportul te învață despre valoarea eșecului. Sunt momente când, indiferent cât de mult te zbaţi, lucrurile pur şi simplu nu ies aşa cum îţi doreşti. Sunt şi momente când, din cauza unei greşeli făcute de tine, lucrurile iau o altă turnură. Indiferent de situaţie, încearcă să accepţi eşecul cu demnitate şi consideră-l o lecţie de viaţă. Astfel, vei învăţa din propriile greşeli şi şansele de a repeta aceeaşi greşeală vor fi minime.

Există nenumărate lecţii de viaţă pe care le putem învăța prin sport. Noi am prezentat mai sus 5 dintre ele pe care dorim să ţi le reaminteşti pentru a te folosi mai departe de ele.

Sursa foto: Shutterstock



Recente

accompaniment abortion process jpg
Tarta cu sfecla si caju  Sursa foto shutterstock 1902541885 jpg
Bomboane cu nuci si curmale  Sursa foto shutterstock 1698236485 jpg
Ciuperci umplute  Sursa foto shutterstock 1856331265 jpg
Aperitiv rapid  Sursa foto shutterstock 772182031 jpg
Crumble cu mere  Sursa foto shutterstock 1162314469 jpg
Quiche cu leurda  Sursa foto shutterstock 2437459199 jpg
back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg