Cum să reduci durerile de articulații asociate cu menopauza

O etapă normală în viața unei femei, menopauza este cel mai frecvent asociată cu simptome precum bufeurile, creșterea în greutate și tulburările de somn, dar și cu pierderea masei musculare, a densității osoase și apariția durerilor articulare.

image

Descoperă în acest articol, care sunt cauzele durerilor articulare asociate menopauzei și cum le poți gestiona eficient, pentru o calitate a vieții cât mai bună.

De ce apar durerile articulare la menopauză?

Principalul motiv sunt schimbările hormonale, mai precis scăderea nivelului de estrogen, care are un rol important în menținerea sănătății articulațiilor și a oaselor, în gestionarea inflamației și a durerii. În plus, procesul natural de îmbătrânire duce la deteriorarea articulațiilor și la pierderea densității osoase, ceea ce poate provoca apariția rigidității și a durerilor articulare.

Pe de altă parte, două afecțiuni mai comune, artroza, cauzată de uzura cartilajelor, și osteoporoza, caracterizată prin pierderea masei osoase și a țesutului osos, pot fi cauza durerilor articulare la menopauză. Artroza poate să provoace mai ales dureri la nivelul genunchilor, umerilor, mâinilor și al regiunii cervicale, în timp ce osteoporoza poate afecta coloana vertebrală, cauzând dureri în regiunea lombară. De asemenea, artroza poate fi agravată de scăderea densității osoase asociate cu osteoporoza. În toate situațiile, este necesară consultarea unui medic, pentru un diagnostic exact și stabilirea unui plan de tratament.

Cum ameliorezi durerile articulare la menopauză

Durerile la nivelul articulațiilor pot fi gestionate doar printr-o abordare holistică, de la dietă și suplimente alimentare la exerciții fizice adecvate.

Dietă și suplimente alimentare

Adoptă o alimentație echilibrată, bogată în nutrienți esențiali pentru oase și articulații, cum ar fi calciul și vitamina D. Redu consumul de alimente procesate și bogate în zaharuri și sare, de cofeină, băuturi carbogazoase și lactate, deoarece poate contribui la creșterea inflamației în organism.

De asemenea, există mai multe ingrediente naturale și suplimente alimentare care pot ajuta la ameliorarea acestor dureri:

●     colagenul - acesta este o proteină structurală majoră în corpul uman și joacă un rol esențial în formarea și menținerea sănătății articulațiilor. Însă, odată cu înaintarea în vârstă, producția naturală de colagen scade, ceea ce poate duce la deteriorarea articulațiilor. Printre beneficiile colagenului, pe care îl găsești în suplimente alimentare, se numără faptul că ajută la întărirea articulațiilor, prin îmbunătățirea calității cartilajelor, și la reducerea durerilor.

●     curcuma - dacă ești interesat de a afla beneficiile curcumei, un gen de plante din familia ghimbirului din care face parte și turmericul, trebuie să știi că unul din compușii lor activi, curcuminul, are proprietăți antiinflamatorii puternice, care pot contribui la reducerea inflamației în articulații, diminuând astfel durerea

●     vitamina D - aceasta este esențială pentru sănătatea oaselor și a articulațiilor, deoarece favorizează absorbția calciului. Suplimentele cu vitamina D pot fi benefice pentru a susține absorbția calciului din intestin și a preveni apariția osteoporozei

●     acizii grași Omega-3 - găsiți în mod obișnuit în speciile de pești grași, precum somonul, dar și suplimentele cu ulei de pește, aceștia au proprietăți antiinflamatorii. Pot ajuta la reducerea inflamației articulațiilor, dar și la lubrifierea lor.

●     glucozamina - un compus natural prezent în cartilaje, se găsește și sub formă de suplimente alimentare. Acestea pot ajuta la ameliorarea durerilor articulare, la refacerea cartilajelor și la îmbunătățirea mobilității articulare

●     condroitina - un alt compus prezent în mod natural în cartilaje, poate fi frecvent combinată cu glucozamina în suplimente destinate îmbunătățirii sănătății articulațiilor.

Exerciții fizice

Exercițiile de întindere (stretching) pot ajuta la îmbunătățirea flexibilității și la reducerea rigidității articulațiilor. Din acest punct de vedere, yoga și pilates sunt considerate opțiuni excelente. Un program regulat de exerciții, care poate include și mersul pe jos, înotul și antrenamentul cu greutăți ușoare, poate ajuta la întărirea mușchilor și articulațiilor, îmbunătățind mobilitatea.

Compresele calde și reci

Aplicarea de gheață, învelită într-un prosop, timp de 15-20 de minute pe zona afectată, poate ajuta la reducerea inflamației și la ameliorarea durerii. Pe de altă parte, compresele calde pot ajuta la relaxarea mușchilor și la îmbunătățirea circulației sangvine. Băile calde, pot fi, de asemenea, reconfortante pentru durerile articulare, pentru că ajută la relaxarea mușchilor.

Durerile articulare asociate menopauzei sunt o problema relativ comună, dar există modalități simple, precum cele prezentate mai sus, pentru a le ameliora. Este important să consulți și un medic, pentru un diagnostic clar și pentru a obține sfaturi adaptate situației tale.

Sursa foto: Freepik



Recente

Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg
Painici sau conchas mexicane  Sursa foto shutterstock 1063093535 jpg