Băutura de culoare roşie care poate scădea glicemia în 3 ore. Cum s-o bei pentru a fi eficientă

1 shutterstock 1616120377 crop jpg jpeg

Odată ce ai primit un diagnostic precum diabetul zaharat, este important să-ţi menţii sub control nivelul glicemiei. În caz contrar, te poţi confrunta cu complicaţii grave. Îţi vine în ajutor o băutură pe cât de delicioasă, pe atât de eficientă în stabilizarea nivelului zahăr din sânge.

Cei care suferă de diabet ştiu foarte bine că este o afecţiune cronică în care nivelul zahărului din sânge tinde să crească periculos de mult. Motivul este legat fie de faptul că nu pot produce insulină deloc sau nu în cantitate suficientă, fie insulina nu este eficientă. Din fericire, există moduri simple de a-ţi împiedica nivelul de glucoză să devină prea ridicat.

Alimentaţia are un rol vital în controlul unei boli ca diabetul zaharat, chiar şi în cel de tip 2. Anumite alimente care au un indice glicemic ridicat pot cauza creşteri bruşte a nivelului de zahăr din sânge. Indicele glicemic descrie viteza cu care carbohidraţii cresc glicemia. Cu toate acestea, unele alimente şi băuturi au efectul de a scădea nivelul glicemiei. Nutriţionistul britanic Rob Hobson a declarat pentru ediţia online a Express.co.uk că sucul de rodie poate scădea nivelul zahărului din sânge într-un timp foarte scurt, de circa trei ore de la momentul în care este băut.

Părerea cercetătorilor despre efectul sucului de rodie asupra glicemiei

Deocamdată, nu este destul de clar care este mecanismul care face posibilă scăderea glicemiei sub efectul sucului de rodie, dar cercetătorii au observat că antioxidanţii pe care-i conţine ar putea fi cheia. „Ei spun că sucul de rodie are o concentraţie foarte mare de antioxidanţi. Rodia are o acţiune antioxidantă de trei ori mai mare decât ceaiul verde. Aceşti antioxidanţi sunt în mare parte flavonoide şi antocianine, iar acestea îi conferă şi culoarea roşu intens. Cercetătorii sunt de părere că antioxidanţii se leagă cumva de zahăr şi-l împiedică să aibă un efect negativ asupra insulinei‟, a explicat nutriţionistul britanic Rob Hobson.

Citeşte şi:

Cele mai nepotrivite alegeri pentru micul-dejun dacă ai diabet. Ce să faci pentru a deţine controlul asupra propriei glicemii

Alternative delicioase la deserturile tradiţionale pentru diabetici. Idei de răsfăţ dulce, care nu afectează sănătatea

Care este cantitatea de suc de rodie necesară zilnic?

În cercetările care s-au făcut în privinţa efectelor consumului de suc de rodie s-au utilizat circa 1,5 ml de suc pe kilogram corp. Prin urmare, este de ajuns să bei un pahar de suc pe zi, indiferent de oră. În privinţa concentraţiei, nutriţionistul Hubson atrage atenţia: „Dacă vrei să obţii efectul de scădere a glicemiei în decurs de trei ore, trebuie să bei sucul pur, fără adaos de apă. Uneori, s-ar putea să găseşti o băutură cu aromă de rodie. Ar putea fi doar suc de rodie cu multă apă şi zahăr adăugat‟. În ciuda cercetărilor, este esenţial să discuţi cu medicul diabetolog înainte de a încerca efectul sucului de rodie, întrucât nu s-a analizat asocierea lui cu tratamentul medicamentos cu antidiabetice orale, precum acelea care au metformină ca substanţă activă.

FOTO: Shutterstock



Recente

Budinca de cartofi cu praz  Sursa foto shutterstock 2341833493 jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
Semifreddo cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2641005543 jpg
teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg