Leacuri contra durerilor de încheieturi

1 84225 original jpg jpeg

Intense şi uneori greu de suportat, durerile de încheieturi pot afecta pe oricine, însă se manifestă, cel mai frecvent, la vârstnici. Sunt mai accentuate în sezonul rec, dar pot fi ameliorate cu ajutorul remediilor naturale. 

Apar, de obicei, la nivelul genunchilor, umerilor şi coatelor. Pot avea cauze variate, de la traumatisme, până la afecţiuni precum osteoporoza, artrita, atroza, guta. Durerile de articulaţii afectează mobilitatea şi se pot intensifica în urma unui efort. Pot dispărea după o săptămână sau pot să dureze câteva luni.

Coada-calului

Datorită conţinutului ridicat de siliciu, planta joacă un rol important, mai ales la nivelul oaselor şi articulaţiilor – favorizează mineralizarea şi redă mobilitatea articulaţiilor. Se toarnă peste o lingură de plantă uscată o cană de apă fierbinte şi se ţine la infuzat 10 minute. Se strecoară ceaiul şi se lasă la răcit, apoi se beau 2-3 căni pe zi.

Urzica 

Frunzele de urzică reduc inflamaţiile articulare şi, totodată, întăresc structura oaselor. Infuzia se prepară dintr-o lingură de plantă, la o ceaşcă de apă clocotită. Se beau 2-3 căni de ceai pe zi, pe stomacul gol. Pentru efect sporit, urzica poate fi combinată cu alte plante, precum salcia, creţuşca, sau mesteacănul.

Angelică 

Durerile reumatice şi cele provocate de gută pot fi ameliorate cu infuzie de angelică. Peste o lingură de plantă uscată şi mărunţită se toarnă o cană cu apă fierbinte. Se beau 2 căni pe zi, timp de 3 săptămâni. Atenţie! Tratamentul nu este indicat femeilor însărcinate şi diabeticilor.

Lemn-dulce

Rădăcina de plantă conţine un compus, glicirizina, care are efect antiinflamator şi antidurere. Peste o linguriţă de rădăcină de lemn dulce se toarnă 2 căni de apă clocotită. Se lasă peste noapte, se strecoară, apoi se consumă câte o jumătate de cană, de 2 ori pe zi.

Salcie albă

Coaja de salcie albă acţionează ca o aspirină naturală, datorită concentraţiei mari de saligenină, calmând durerile. Se toarnă o cană de apă fiartă peste 2 linguriţe de scoarţă uscată şi măcinată. Se fierbe la foc mic, aproximativ 10 minute, apoi se strecoară şi se îndulceşte cu miere. Se beau 2 căni pe zi.

Sfat Click! pentru femei

Pentru ameliorarea durerilor de încheieturi sunt recomandate cataplasmele cu foi de varză. Se pun câteva foi de varză, zdrobite uşor, într-un tifon lat, apoi se aplică compresa pe locul dureros cu 2-3 ore înainte de culcare.

Sursă imagine: E1.ru



Recente

still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg