Rău de mişcare? Aşa îi vii de hac!

1 75697 original jpg jpeg

 Nu doar starea de rău cauzată de caniculă, arsurile solare sau insolaţia îţi pot strica vacanţa, ci şi răul de mişcare. Leacurile din natură te ajută să treci peste această neplăcere.

Starea de rău începe cu transpiraţii reci, la puţin timp după aceea urmând greţuri, vărsături, ameţeală. Dacă te ştii sensibilă la mişcare, ia în calcul câteva măsuri de prevenţie. Evită să mănânci cu 3 ore înainte de plecare. La ultima masă, alege alimente uşor digerabile. Chiar cu o zi sau două înainte, bea 3 căni de decoct de cimbrişor, rezultat prin fierberea a 15 g de plantă într-un litru de apă.

Iei tinctură de valeriană

Prin faptul că are acţiune sedativă, rădăcina de valeriană combate sensibilitatea la vărsături, reducând senzaţia de greaţă. De 3 ori pe zi, mai ales înainte de a porni la drum, este necesar să iei câte un vârf de cuţit de pulbere de valeriană. Dacă preferi varianta tinctură, reţine că ai nevoie de aproximativ 15-20 de picături, de 2-3 ori pe zi. Tinctura o poţi procura din magazinele cu produse naturiste sau o prepari singură din 20 g rădăcină de valeriană în 100 ml de alcool alimentar, pe care le laşi la macerat o săptămână.

Bei ceai de pelin

Dacă nu-l foloseşti un timp îndelungat sau în perioada sarcinii şi alăptării, pelinul este şi el de ajutor când pleci la drum lung. Pregăteşte-ţi o infuzie dintr-o jumătate de linguriţă de plantă la o cană de apă fiartă. Laşi 15 minute acoperit, apoi strecori. Bei ceai de 3 ori pe zi. Cu aceeaşi frecvenţă poţi lua câte 20 de picături de tinctură de pelin, în loc de infuzie. Pentru a o face în casă, îţi trebuie o cantitate de 20 g de pelin, lăsată la macerat în 100 ml de alcool, 7 zile.

Faci o infuzie din seminţe de mărar

În locul băuturilor răcoritoare, pune în geantă sau în lada frigorifică ceai de seminţe de mărar. Este mai potrivit pentru o bună hidratare şi contra răului de mişcare. Fierbe 4 căni cu apă, apoi stinge focul şi adaugă 6 linguriţe de seminţe. Acoperă vasul, ccufundă-l în apă rece şi răceşte-l în timp ce se face infuzia. La final, strecoară ceaiul. Bea din el câte puţin, de-a lungul zilei pentru a scăpa de starea de rău.Atenţie!Citricele, mai ales lămâia, stimulează sucurile gastrice, favorizând apariţia vărsăturilor, deci evită consumul lor ca atare sau sub formă de suc.

Mesteci seminţe de chimen

Pentru a-ţi linişti stomacul şi a alunga ameţelile cauzate de răul de călătorie, ia o linguriţă de seminţe de chimen înainte de plecare, pe care le mesteci pe parcursul călătoriei. O altă posibilitate de a folosi chimenul contra răului de mişcare este să cauţi în magazinele de profil capsule cu chimen. Ai nevoie de 3 pe zi.

Ştiai că...

...femeile însărcinate care au rău de mişcare pot bea de 2-3 ori pe zi ceai de frunze de roiniţă? Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă clocotită.

Răul de avion poate fi combătut cu ghimbir sub formă de capsule, cu 3-5 picături de ulei esenţial de mentă puse pe un cub de zahăr sau cu infuzie rece de mentă.



Recente

femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg