Secretul tinereții din bucătărie: apa și pudra de orez reduc ridurile și cresc elasticitatea pielii

Nu e cazul să cauți fântâna tinereții în cele mai scumpe produse și proceduri cosmetice, ea se află chiar la tine în bucătărie! Orezul îți garantează un ten împrospătat, cu mai puține riduri după utilizări repetate.

image

Cine s-ar fi gândit că apa aceea, pe care noi o aruncăm după ce fierbem sau înmuiem puțin orezul în apă, este mană cerească pentru pielea noastră?! Ei bine, acel lichid care displace multora și pe care-l consideram inutil are proprietăți antiîmbătrânire ce merită a fi luate în seamă. Cum e posibil acest lucru?

Nu trebuie să ne crezi pe cuvânt, studiile demonstrează că apa de orez poate proteja pielea de efectul negativ al soarelui și-o revitalizează în mod vizibil. Și asta din simplul motiv că antioxidanții din orez luptă împotriva radicalilor liberi, acele molecule care pot afecta celulele din organism și conferă tenului un aspect întinerit. În urma unei cercetări realizate în 2018, în care participanții au testat un gel cu apă de orez timp de 28 de zile, s-a ajuns la concluzia că orezul e la fel de eficient precum vitamina C.

Izvorul frumuseții asiatice

Apa de orez provine din culturile asiatice, chinezii, japonezii și coreeni fiind cei care au promovat-o în primă instanță. Mai exact, în Coreea de Sud se practicau tratamentele cosmetice cu asemenea ingredient, iar, în zilele noastre, întreaga industrie de înfrumusețare le folosește în beneficiul clientelor din întreaga lume. Ce avantaje prezintă?

Perceput ca un exfoliant, orezul contribuie din plin la deschiderea și omogenizarea nuanței tenului și poate fi folosit zilnic, neavând contraindicații medicale. Se pare că apa de orez e capabilă să reducă activitatea elastazei, o enzime care facilitează îmbătrânirea pielii. Drept urmare, marele atuu al acestui ingredient găsit chiar la noi în bucătărie este de-a reduce formarea unor noi riduri. Mai mult, inozitolul din componența orezului estompează ridurile deja formate. Un studiu efectuat timp de șapte săptămâni a demonstrat că acest inozitol reduce ridurile cu 12,4% și crește elesticitatea pielii cu 17%. Ce ne putem dori mai mult, nu-i așa?

Cum utilizezi apa de orez

Te poți spăla pe față cu ea sau o poți folosi ca tonifiant după curățarea tenului. Înmoaie câteva șervețele în apă de orez și pune-le pe chip ca o mască, timp de 10 minute. O hidratare mai bună nici că puteai obține! La fel de bine, poți lăsa apa de orez pe față toată noaptea, ca să acționeze în tihnă pe durata întregului somn. Dimineața, când te speli pe față, vei descoperi cum îți strălucește tenul împrospătat.

De asemenea, o poți aplica cu ajutorul unui spray pe față, pentru efect revigorant, sau toarn-o toată în cadă, când faci baie. Simplul fapt că-ți înmoi picioarele în apa călduță de orez o să-ți ia oboseala cu mâna. Puțin știu că apa de orez – mai ales cea fermentată – este ideală pentru a înlătura mătreața din păr.

Nu trebuie să uităm că orezul conține vitamina B, care încetinește procesul de îmbătrânire al pielii și ajută la regenerarea celulelor. Pentru un efect anti-ageing optim, îți poți face o mască din făină de orez, albuș de ou și glicerină. Glicerina îți conferă acea barieră de pe suprafața pielii, care te apără de factori externi dăunători, și previne îmbătrânirea, în timp ce albușul îți întinde pielea mai ceva ca un lifting.

Și, că tot am adus vorba despre făina de orez, poți face pudră de orez chiar la tine acasă, din orez integral măcinat mărunt într-un blender bun sau cu rășnița. Ce poți face cu pudra de orez obținută? O poți folosi în cantități infime – nu ca gheișele, care-și acopereau întreaga față cu ea – pentru a fixa machiajul și a-ți matifia tenul ușor lucios.

Așa se prepară apa de orez!

-        Prin înmuiere: lasă jumătate de cană de orez crud în două-trei căni de apă, timp de 30 de minute. Dacă îți dorești apă de orez fermentată, înmoaie orezul jumătate de oră, după care lasă apa rezultată una-două zile la temperatura camerei înainte de-a o depozita în frigider.

-        Prin fierbere: gătește orezul fierbându-l într-o cantitate dublă de apă. După aceea, strecoară orezul și folosește apa rezultată imediat. Restul obținut păstrează-l la frigider, dar nu mai mult de o săptămână, pentru a nu expira.

Foto - Shutterstock



Recente

Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg
Bruschete cu branza  Sursa foto shutterstock 2426555811 jpg
Grifid Hotels  Infinity Pool View jpg