Ce este lumina albastră şi care este partea întunecată a ecranelor asupra vieţii

1 telefon shutterstock 1785244631 jpg jpeg

Fie că este vorba despre computerul de serviciu, de telefonul mobil sau de televizor, expunerea constantă la ecranele digitale poate dăuna sănătăţii. În timpul zilei, lumina albastră stimulează atenţia şi starea de spirit, iar noaptea, radiaţiile electronicelor ne fac mai mult rău decât bine.

Nopţile sunt iluminate de becuri moderne, eficiente din punct de vedere energetic, de monitoare şi de ecrane. Când Soarele apune, lumina albastră modifică ceasul biologic al organismului, adică ritmul circadian este pus în pericol. Somnul este afectat, ochii au de suferit, pielea îşi modifică aspectul şi putem fi expuşi la alte probleme, precum depresie şi oboseală prelungită.

Caracterizată prin lungimea de undă scurtă, lumina albastră produce o cantitate mare de energie. Sursele de lumină albastră pot fi: Soarele, ecranele digitale (televizoare, computere, laptopuri, telefoane inteligente şi tablete), dispozitive electronice, iluminare fluorescentă şi LED-uri.

Cum ne pot afecta ecranele

Filtrele naturale ale corpului nostru nu oferă suficientă protecţie împotriva razelor de lumină solară a dispozitivelor care funcţionează cu energie electrică. Este indicat să nu ne expunem pe termen lung la lumina albastră, deoarece:

Pericol pentru sănătatea ochilor

Lumina albastră trece prin cornee şi prin lentile şi ajunge la retină. Ea poate afecta vederea şi poate îmbătrâni prematur ochii. Statul prea mult în faţa ecranelor poate duce în timp la: epuizare, la deteriorarea retinei şi la dificultăţi de concentrare. Fii atentă la simptome! Dacă ai ochii uscaţi, verifică gradul de lumină al laptopului tău şi încearcă să nu stai prea aproape de monitor.

Perturbă calitatea somnului

Expunerea pe timpul nopţii la lumina emisă de telefon, tabletă sau de alte dispozitive digitale duce la încetarea producţiei de melatonină, hormonul care reglează trecerea organismului din starea de veghe, în starea de somn. Te poţi simţi mai obosită şi poţi ajunge inclusiv la depresie sau la alte probleme cognitive. Încearcă să eviţi să priveşti ecranele, cu două ore înainte de culcare. Vei fi mai odihnită şi vei avea mai multă energie a doua zi.

Pielea poate îmbătrâni prematur

Radiaţiile stimulează radicalii liberi şi perturbă ritmul circadian al celulelor pielii. Atunci când ne expunem în faţa luminii albastre, pielea noastră este predispusă la îmbătrânire. Îşi pierde din fermitate şi ridurile apar mai uşor. Este important să foloseşti produse speciale de îngrijire, care te protejează împotriva efectelor luminii albastre. De asemenea, încearcă să stai cât mai departe de radiaţii.

Măsuri de protecţie

1. Încearcă, pe cât posibil, să reduci timpul petrecut în faţa ecranului. Fă frecvent câteva pauze pentru a-ţi odihni ochii.

2. Foloseşte ochelari pentru computer. Au lentilă de culoare galbenă, care blochează lumina albastră şi ajută la creşterea contrastului de pe ecranul tău.

3. Evită să priveşti ecranele luminoase, cu două – trei ore înainte de culcare.

4. Dacă lucrezi în schimb de noapte, utilizează opţiunea de lumină slabă a telefonului tău. Există şi aplicaţii care filtrează lungimea de undă a luminii albastre, pe timp de noapte.

5. Ziua, expune-te la cât mai multă lumină solară. Alege o plimbare în parc sau aleargă o jumătate de oră, în jurul casei tale. Lumina puternică îţi va spori capacitatea de a dormi noaptea, îţi va îmbunătăţi starea de spirit şi atenţia.

Info

Dacă eşti nevoită să petreci mult timp în faţa ecranelor este bine să discuţi cu un medic oftalmolog despre cum să te protejezi. Acesta va lua în calcul domeniul tău de activitate şi îţi va face recomandări.

@shutterstock



Recente

e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
happy woman stylish outfit smiles widely poses balcony cheerful girl white dress with sparkles takes selfie (1) jpg
Prajitura cu ciocolata alba  Sursa foto shutterstock 1777327733 jpg