Evită aceste obiceiuri pentru a preveni aciditatea gastrică!

1 72009 original jpg jpeg

Ai senzaţie de ardere sau durere în stomac? Atunci, s-ar putea să suferi de aciditate gastrică, deoarece aceste două simptome indică o creştere a producţiei de acid. Factorii care duc la creşterea nivelului sunt diverşi, de aceea trebuie să-i ştim, pentru a-i evita.

Acidul secretat de organism ajută procesul de digestie,dar atunci când corpul îl produce în exces,apare aciditatea. Aceasta dă senzaţie de arsură în stomac,care este acompaniată de durere.

Aciditatea este una dintre dintre problemele digestive cu care se confruntă tot mai multe persoane.

Chiar dacă de cele mai multe ori este ignorată,fiind considerată o problemăminoră,în timp se poate agrava şi se poate dezvolta boala ulcer stomacal,iar mai târziu,cancer de stomac. Aşadar,trebuie acordată foarte mare atenţie.Aciditatea gastrică poate fi cauzată de consumul excesiv de alimente acide sau,la fel de bine,poate fi provocată de anumiţi factori ai stilului de viaţă.

Iată care sunt factorii care cauzează aciditatea gastrică: Consumul excesiv de alcool

Alcoolul dăunează sănătăţii stomacului şi creşte producţia de acid în stomac. În plus,provoacă deshidratarea,care afectează tractul gastrointestinal.

Fast-food-ul

Acest tip de mâncareeste bogată în condimente şi ulei,care afectează stomacul şi creşte producţia de aciditate. De asemenea,poate duce la apariţia durerilor de stomac.

Mâncatul excesiv

Atunci când stomacul primeşte foarte multe alimente în acelaşi timp,producţia de acid este crescută şi apar problemele digestive şi aciditatea. Este mai bine ca mâncarea să fie consumată în cantităţi mici,pentru ca producţia de acid să fie doar atât cât are stomacul nevoie pentru digestie.

Stresul

Atunci când o persoană este foarte stresată,are tendinţa de-a mânca mai mult,ceea ce duce la aciditate excesivă. În plus,este crescută producţia hormonului de strescare agravează afecţiunea digestivă.

Cantitatea de apă băută este prea mică

Atunci când organismul nu are suficientă apă pentru hidratare este cauzată aciditatea. În schimb,dacă se bea multă apă,cel puţin 8 pahare pe zi,este produs un echilibru în producţia de acid.

 Cafeaua şi băuturile carbogazoase  

Aceste băuturi conţin cafeină,care afectează stomacul şi creşte producţia de acid în organism. De aceea,este recomandat ca băuturile de acest fel să fie evitate pentru a preveni aciditatea gastrică.

Medicamentele

Medicamentele,în special cele pentru durerea de cap,duc la creşterea producţiei de acid în stomac,ceea ce duce la apariţia simptomelor acidităţii gastrice.

Credit foto:www.boldsky.com



Recente

Quiche cu leurda  Sursa foto shutterstock 2437459199 jpg
back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg
accesorii vara jpg
Tort Medovik cu miere  Sursa foto shutterstock 2584285519 jpg
Tocanita picanta de pui  Sursa foto shutterstock 2019552515 jpg
cheerful young couple with anniversary present jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  fb event cover 1920 1005 jpeg
Prajitura cu foi de miere Sursa foto shutterstock 2278319939 jpg