Ce faci când copilul nu te ascultă

1 64112 original jpg jpeg

Cel mai greu serviciu din lume este acela de a fi părinte. Căci ai de dus o luptă, mai mare sau mai mică, pentru a avea un copil deştept, cu bune maniere, dar şi plăcut de către ceilalţi.

Explică-i de ce nu este bine

Fie că vorbeşte urât,nu vrea să-şi facă temele sau nu vrea să accepte ora pe care i-ai dat-o ca să vină acasă,ai grijă să nu-i explici de ce nu este bines ă facă lucrurile acelea. Dacă îi vei spune doar un nu răspicat,cu siguranţă va încălca regula. O vorbă dulce şi o explicaţie vor aduce rezultatele dorite de tine.

Cere-ţi scuze când greşeşti

Una dintre greşelile pe care o poţi face este să vorbeşti urât sau să ţipi în faţa copilului. Dacă ai folosit un cuvânt urât cere-ţi imediat scuze,explicăţi celui mic că este ceva greşit şi că nu trebuie să imite acest comportament al tău.

Perseverenţa,cheia reuşitei

În primul rând,trebuie să-l faci să înţeleagă faptul că reuşitele apar doar în urma perseverenţei şi a dorinţei de a fi cel mai bun. Aceasta înseamnă că fiul sau fiica ta trebuie să se obişnuiască să depună efort propriu în acest sens.

De aceea,nu este bine să-ţi duci copilul la pregătire la matematicădupă prima notă proastă pe care a luat-o,ci să-l îndrumi să rezolve cât mai multe exerciţii şi să aibă răbdare. Trebuie să depună şi singur puţin efort,pentru a învăţa că,în viaţă,nimic nu vine fără muncă.

Învaţă-l să lupte

Mai exact,de când este bebeluş! Chiar se poate. Asta înseamnă să nu-i dai biberonul de la primul scâncet,ci să-l laşi să aştepte un pic. Apoi,când devine mai măricel,continuă educaţia lui în aceeaşi direcţie,căci va învăţa că nu i se cuvine totul,în chiar prima secundă a dorinţei sale.

Ai grijă să-l feliciţi de fiecare dată când,în supermarket nu a mai plâns cu lacrimi de crocodil,cerându-ţi maşinuţa x sau păpuşa z. Spunei-i că eşti mândră de el.

Mai citeşte şi:

Cum îl ajută pe copil studiul individual

Cum faci faţă stresului ca părinte



Recente

Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg