Jucăria potrivită la vârsta potrivită

1 52114 original jpg jpeg

Nu de puţine ori ţi s-a întâmplat să te opreşti în faţa unui raft plin de jucării şi să nu ştii ce să-i cumperi copilului. Iată câteva sfaturi care-ţi vor ghida alegerile.

„Copilul râde:Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!“,spunea Lucian Blaga într-una din poeziile sale,exprimând poetic un mare adevăr. Dacă luăm în calcul şi studiile psihologilor,orice copil se dezvoltă psihic,emoţional şi cunoaşte lumea prin joc. Numai că,uneori,părinţii aleg jocuri nepotrivite vârstei celor mici.

Cum şi ce alegi

E indicat să optezi pentru jucăriile care-i pun „la treabă“ pe micuţi,îi determină să găsească soluţii,le dezvoltă creativitatea,îi ajută să socializeze. De asemenea,jucăriile trebuie să fie solide,rezistente,din materiale de calitate. Ocoleşte-le pe cele din plastic,din piese mici,care pot fi înghiţite sau cu muchii tăioase şi vârfuri ascuţite.

Primul an – totul se gustă

În primul an de viaţă,bebeluşul descoperă şi experimentează prin intermediul simţurilor. Aşa că va atinge,va mirosi şi mai ales „va gusta” tot ce-i cade-n mână. Alege jucării care să-l ajute să descopere senzorial lumea în care trăieşte. Jucăriile muzicale cu multe butoane,cărţile speciale cu pagini care foşnesc,jucăriile de pluş care scot diverse sunete,caruselele pentru pătuţ îi permit să-şi dezvolte mobilitatea şi curiozitatea.

12-18 luni – e timpul să facă mişcare

Acum micuţul a învăţat să meargă şi e tentat de orice jucărie care-l provoacă la mişcare,aşa că alege trenuleţe,maşinuţe,animăluţe cu roţi pe care să le împingă sau să le tragă după el. Cărţile cartonate cu animale,maşinuţe,cu butoane şi formele care intră una în alta sunt şi ele recomandate pentru această vârstă.

2-3 ani –vârsta imitaţiei

La vârsta asta,copilului tău îi place să construiască,să reconstituie puzzle-uri,să recunoască formele şi culorile. Are o preferinţă şi pentru jocurile care redau activităţile celor mari:ustensile de grădinărit,seturi de gătit,unelte de reparat etc.  Puiuţii adoră să repare ceva ca tati sau să facă o prăjitură ca mami.

La 4 ani – timpul jocurilor complexe

Acum a venit vremea jocurilor mai elaborate:puzzle-uri mai mari,cărţi cu primele cifre,cu animale domestice sau sălbatice,fişe de colorat sau jocuri de genul „Nu te supăra,frate!”. Şi ca să-şi consume energia,propune-i un minimeci de fotbal sau o plimbare cu bicicleta.

5 şi 6 ani – învaţă să construiască

Acum copilul tău are deja un erou preferat şi îşi face propria colecţie cu jucăria preferată (maşinuţe,păpuşi,personaje din desene animate). E timpul pentru „marile construcţii” cu piese de Lego. Împreună puteţi construi castele,ferme de animale,căsuţe pentru păpuşi sau orice altceva îşi imaginează. Trusele de bricolaj,cărţile cu poveşti şi revistele potrivite vârstei lui îl vor ajuta să descopere lucruri noi şi să urmărească cu pasiune aventurile eroului preferat.



Recente

chalo garcia 9pszsLaXh7A unsplash jpg
Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg