Metode de inseminare artificială. Şansa oferită de ştiinţă celor care vor să devină mămici
Inseminarea artificială este o procedură modernă prin care spermatozoizii, prelevaţi înainte de la partener sau donator, sunt plasaţi în tractul genital feminin de către un medic specialist.
Această metodă a venit ca o alternativă la imposibilitate unuia dintre parteneri de a face pe cale naturală copii.
Problema infertilităţii la bărbaţi şi femei este cunoscută dintotdeauna,însă cauzele sunt prea puţin studiate. Cu toate acestea,există persoane care s-au vindecat de infertilitate cu ajutorul naturii. Alţii au constatat că această problemă a dispărut cu schimbarea partenerului (aceasta nefiind,totuşi,o rezolvare).Pentru persoanele care sunt hotărâte să încerce inseminarea artificială,iată metodele de inseminare artificială şi câteva lucruri despre acestea. Mai întâi,trebuie să se ştie faptul că inseminarea artificială nu are neapărat efecte de la primele încercări. Multe cupluri au încercat de mai multe ori. Apoi,trecând cu vederea partea financiară,cea mai mare problemă este partea psihologică. Toate femeile,de la o anumită vârstă,îşi pun problema naşterii de copii,iar acest lucru este foarte complex.Aşadar,persoanele care sunt hotărâte să recurgă la inseminare artificială trebuie să ia în calcul atât riscurile financiare,cât şi cele de ordin moral şi psihologic. Unele state europene acordă sprijin gratuit cuplurilor cu probleme de infertilitate,suportând toate costurile unei astfel de intervenţii. În România nu se pune problema de aşa ceva,deocamdată statul român nu este preocupat de creşterea natalităţii.
Metode de inseminare artificială-pregătire
Înainte de a recurge propriu-zis la această metodă,cuplului i se face un set de analize specifice,precum analizele sângelui,secreţiei vaginale la femeie şi analiza spermei la bărbat. inseminarea se face,de cele mai multe ori pentru şanse cât mai mari,înainte de ovulaţie. Medicul specialist,în urma analizelor,va prescrie sau nu tratament pentru stimularea hormonală şi inducerea ovulaţiei.
Măsurarea dimensiunilor foliculilor şi a endometrului poate previziona ziua ovulaţiei,iar acest lucru se face prin ecografie. Când hormonul luteinizant (LH) atinge nivelul maxim,înseamnă că se va declanşa ovulaţia,deci este momentul propice pentru inseminare.
Recoltarea spermei se va face,cel mai sigur,direct la clinică. Sperma se păstrează maxim 45 de minute în mediu steril,la temperatura corpului. De aceea cel mai bine este să se recolteze direct în clinică.
Metode de inseminare artificială – procedura înseminării artificiale
Procedura în sine durează foarte puţin,20-30 de minute,sperma fiind plasată în tractul genital feminin cu ajutorul unui cateter de care este legată seringa cu spermă. Pacienta trebuie să stea liniştită în poziţie orizontală timp de jumătate de oră. După 14 zile se efectuează analiza sângelui,prin care se va vedea dacă sarcina s-a instalat sau nu.
Metodele de inseminare artificială sunt inseminarea intratubară,inseminarea intracervicală,inseminarea intravaginală şi inseminarea intrauterină. Cele mai utilizate sunt inseminarea intrauterină şi inseminarea intracervicală.
Metode de inseminare artificială – tehnica seringii sau tehnica capsulei
Există două tehnici de a face inseminarea artificială,cea mai cunoscută este metoda seringii,prezentată mai sus,şi mai este şi tehnica capsulei cervicale. Aceasta se face,în general,acasă şi este o capsulă pe care o obţii de la medicul tău specialist,realizată special pentru problemele tale.
Capsula este umplută cu spermatozoizi de la partener sau donator. Se lasă 2-3 ore,iar orgasmul poate ajuta spermatozoizii sa ajungă în uter după ce capsula este poziţionată.
Metode de inseminare artificială – şanse şi costuri
Şansele sunt mai mari dacă urmezi tratament pentru stimulare hormonilor şi a ovulaţiei şi cresc până la 30% de la o încercare la alta. Oricum,cele mai multe cupluri sunt nevoite să încerce de mai multe ori. O astfel de metodă de inseminare artificială costă între 400 şi 600 de lei la un spital de stat şi creşte semnificativ la unul particular. În plus,sunt şi cheltuielile tratamentelor,iar unele femei ajung la psiholog. Metodele,deci,nu prezintă 100% şanse,de aceea este important să cunoaşteţi toate detaliile înainte de a recurge la inseminare artificială.
Pentru persoanele care au încercat şi care nu au avut sorţi de izbândă sau vor să încerce şi metode naturiste,iată şi un alt articol despre
şi
.