Schimbările corpului în primul, al doilea și al treilea trimestru de sarcină: la ce să te aștepți în cele 9 luni dinaintea nașterii

Sarcina este o perioadă remarcabilă, marcată de schimbări semnificative din punct de vedere fizic și emoțional pentru viitoarele mămici. Acestea sunt esențiale pentru dezvoltarea fătului, dar sunt asociate cu propriul set de provocări.

image

Descoperă mai jos care sunt principalele schimbările prin care poate trece o femeie în timpul sarcinii, astfel incât acestea sa fie gestionate mai eficient.

Primul trimestru de sarcină

În această etapă, care se întinde până în săptămâna a 13-a, modificările experimentate de viitoarele mame nu sunt foarte vizibile la nivel fizic. Însă există câteva aspecte cheie de care trebuie să ții cont:

●        până la sfârșitul primului trimestru de sarcină, toate organele și sistemele vitale ale fătului, inclusiv sexul, sunt formate

●        uterul începe să se extindă, iar, în jurul celei de-a 12-a săptămâni de sarcină, are aproximativ dimensiunea unui grapefruit

●        sânii încep să se mărească, devin mai grei, mai sensibili și chiar ușor mai dureroși 

●        ritmul cardiac va crește din a șasea săptămână și va rămâne ridicat până la sfârșitul sarcinii, pentru că organismul începe să direcționeze o parte din circulația sangvină către făt

●        tensiunea arterială poate să scadă, iar activitatea sistemului digestiv poate să încetinească

●        pot apărea dificultăți de respirație, pentru că necesarul de oxigen crește cu 15 până la 20%

●        apare nevoia de a urina mai des, din cauza presiunii exercitate de uter asupra vezicii urinare. Femeile însărcinate sunt predispuse la infecții urinare, de aceea, în caz de disconfort sau dureri, este recomandat să discuți cu medicul care urmărește sarcina

●        începi să iei în greutate puțin. Însă unele femei pot pierde în greutate în primul trimestru, din cauza grețurilor și vărsăturilor.

Al doilea trimestru de sarcină

În al doilea trimestru, cuprins între săptămânile a 14-a și a 27-a, principalele schimbări care au loc sunt următoarele: 

●        fătul trece printr-o perioadă de creștere rapidă. Organele sale continuă să se dezvolte, iar acesta începe să se miște și să răspundă la stimuli. Poți simți primele mișcări active ale fătului între a 18-a și a 20-a săptămână

●        uterul se extinde în sus, crescând circa 4 cm pe lună. Asta face ca abdomenul să fie din ce în ce mai mare și să apară vergeturile 

●        presiunea crescută asupra zonei pelviene și modificările hormonale pot duce la dezvoltarea hemoroizilor, care sunt vase de sânge inflamate în rect și/ sau anus. Hemoroizii provoacă disconfort, mâncărimi, sângerare sau durere, printre altele. În ceea ce privește găsirea unui tratament hemoroizi in sarcina, acesta se face sub supravegherea medicului. Măsurile implică o serie de modificări legate de dietă, care trebuie să fie bogată în fibre, combaterea sedentarismului, precum și tratamente topice, de exemplu unguente hemoroizi, care pot fi aplicate doar cu recomandarea medicului.

●        pelvisul se pregătește de pe acum pentru nașterea bebelușului, crescând în dimensiuni, iar asta va schimba centrul de greutate al corpului, ceea ce poate provoca ocazional pierderea echilibrului.

●        unele zone ale corpului, de exemplu, mameloanele, devin mai întunecate. O linie maronie (linea nigra) poate apărea între regiunea pelviană și ombilic. Pe față pot apărea, de asemenea, pete neregulate (melasma), care vor dispărea după nașterea copilului.

●        unele femei pot avea secreții la nivelul sânilor, dar care nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare. Această secreție poartă denumirea de colostru, un precursor al laptelui matern

●        dinții și gingiile prezintă o sensibilitate mai mare și pot sângera mai ușor. Dacă apar astfel de simptome, este recomandat să faci o programare la medicul stomatolog.

Pe de altă parte, cu nivelurile hormonale mai stabile, multe femei descoperă că starea lor de spirit se stabilizează în timpul celui de-al doilea trimestru, după suișurile și coborâșurile emoționale resimțite în primele trei luni de sarcină.

Al treilea trimestru

Această perioadă, care se întinde de la cea de-a 28-a săptămâna până la nașterea copilului, este una de anticipare și de provocări fizice. Iată câteva schimbări cheie care au loc:

●        fătul crește rapid în greutate, iar organele lui se maturizează continuu. Până la sfârșitul celui de-al treilea trimestru, bebelușul se va poziționa, de obicei, cu capul în jos, pentru a se pregăti pentru naștere

●        abdomenul continuă să se extindă, ceea ce poate provoca un disconfort. Dacă, la șapte luni, înălțimea uterului este de aproximativ 28 cm, la nouă luni poate atinge 33 cm.

●        picioarele și gleznele pot deveni mai umflate și pot apărea varice. Pe de altă parte, corpul unei femei însărcinate devine mai flexibil în această perioadă, pentru că ligamentele se înmoaie și articulațiile slăbesc 

●        volumul sangvin din corp crește, ceea ce poate provoca anemie, care are ca principal simptom o stare de oboseală accentuată. Medicul poate să prescrie în astfel de cazuri suplimente alimentare pe bază de fier

●        sânii se pregătesc pentru alăptare, devenind mai mari și mai sensibili. Dacă nu s-a întâmplat deja din al doilea trimestru, acum pot apărea secrețiile cu colostru

●        contracțiile Braxton-Hicks (contracțiile false) pot deveni mai frecvente. Este vorba despre contracții ușoare și neregulate care ajută uterul să se pregătească pentru travaliu. Totuși, este necesar să vorbești cu medicul despre această problemă, pentru a preveni complicațiile.

Este important ca viitoarele mame să cunoască principalele schimbări prin care trece organismul lor în timpul sarcinii. Cu îngrijire și atenție corespunzătoare, ele pot parcurge cu încredere această perioadă, pregătindu-se pentru etapele următoare incredibile ale maternității.

Sursa foto: Freepik



Recente

Prajiturele cu gris  Sursa foto shutterstock 2582351511 jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg