Tulburarea obsesiv-compulsivă la copii. Experții atrag atenția asupra a două simptome
Adesea, tulburarea obsesiv-compulsivă este diagnosticată greșit îndeosebi la cei care au o rutină strictă de dimineață sau sunt exagerat de organizaţi. Un psiholog american indică două semne ale tulburării.
Tulburarea obsesiv-compulsivă ţine mai puțin de obiceiurile de curățenie sau de lipsa de flexibilitate și mai mult de capacitatea de a-ţi gestiona gândurile neplăcute. Cel puţin aşa arată Irina Gorelik, psiholog pediatru în SUA, la Williamsburg Therapy Group.
Pe de o parte este o obsesie (gânduri, îndemnuri care provoacă suferinţă) şi compulsie (comportamentul care este folosit pentru a reduce nivelul de suferință provocat de obsesie). „Dacă avem un gând deranjant, putem trece de la e, dar cineva cu tulburare obsesiv-compulsivă are un răspuns cu adevărat supărător și aceasta îl face să vrea să aibă un comportament care să-i facă gândul să dispară”, a explicat psihologul care a indicat două semne care arată că un copil ar putea avea acest tip de tulburare.
Citeşte şi: De ce n-ar trebui să treci numele copilului pe ghiozdan?
Are nevoie de asigurări legate de siguranța lui și a ta
Un copil care ar putea avea tulburare obsesiv-compulsivă s-ar putea să te întrebe adesea dacă va fi bine, chiar dacă nu există niciun pericol imediat. De asemenea, se îngrijorează că s-ar putea întâmpla ceva rău celor dragi lui. Teama aceasta se poate manifesta şi sub formă de frică de microbi, ceea ce duce la spălarea compulsivă a mâinilor. De asemenea, pot fi foarte ataşaţi de familie. S-ar putea să evită să meargă la grădiniţă, la şcoală sau la o petrecere de teamă să nu i se întâmple ceva rău celor la care ţine.
Se teme să nu rănească pe cineva
Un semn care apare adesea la un copil cu tulburare obsesiv-compulsivă este acela că își face griji că i-a rănit pe alții. Mărturiseşte un gând rău ca şi cum ar fi un blestem care ar putea răni pe cineva. Te întreabă adesea dacă îl iubeşti, pentru a fi sigur că nu te-a supărat cu ceva.
Aceste obsesii și compulsii îi pot consuma ore în fiecare zi. Ca părinte, s-ar putea să încerci să-l linişteşti, să-i spui că este bine, dar asta hrănește de fapt anxietatea.
Ar fi mai util să-i spui că este normal să fie îngrijorat și că trebuie să alegi să nu te implici într-o constrângere. De exemplu, dacă se gândeşte că părinții ar putea fi în pericol îi va provoca anxietate, dar asta nu înseamnă că trebuie să vă telefoneze la fiecare zece minut, ci că trebuie să lase acel sentimentul să treacă.
FOTO: Shutterstock
