5 deserturi cu care nu dai greș la masa pascală
Descoperă secretele preparării unor deserturi de Paști cu adevărat savuroase! Cozonacul cu ciocolată sau fistic, pasca fără aluat sau tarta cu brânză vor face deliciul celor prezenți la masa pascală.
Pască fără aluat

Ingrediente pentru 10-12 porţii
1 kg brânză de vaci
300 g zahăr
300 g smântână
6 ouă
1 vârf de cuţit de sare
coaja rasă de la 1 ½ lămâi bio
150 g făină
1 plic de zahăr vanilat
1 plic de praf de copt
Mod de preparare
Amesteci brânza bine scursă cu zahărul, apoi adaugi smântâna, gălbenușurile, coaja de lămâie, făina, zahărul vanilat și praful de copt. Bați albușurile spumă tare cu un praf de sare și le înglobezi în compoziția de brânză.
Torni amestecul într-o tavă rotundă tapetată cu hârtie de copt. Coci pasca timp de aproximativ o oră, apoi o lași să se răcească complet. O decorezi după preferință înainte de servire.
Chec-surpriză

Ingrediente pentru 10 porţii
500 g făină
350 g zahăr
4 ouă
500 g iaurt
100 ml ulei
coaja rasă de la 2 lămâi bio
1-2 picături de colorant alimentar lichid roz
Pentru decor:
150 g zahăr pudră
3 linguri zeamă de lămâie
1 lingură apă
frunze de mentă proaspătă
Mod de preparare
Freci gălbenușurile cu zahărul până devin albicioase. Adaugi treptat uleiul și iaurtul, apoi încorporezi făina și coaja de lămâie.
Bati albușurile spumă și le înglobezi în compoziție, amestecând ușor. Împarți aluatul în două părți egale.
Într-una dintre părți, adaugi una-două picături de colorant alimentar roz.
Torni compoziția colorată într-o tavă tapetată și o coci până trece testul scobitorii. O lași la răcit, apoi decupezi fiecare felie cu o formă de iepuraș.
Într-o tavă tapetată, torni o treime din aluatul alb, așezi feliile decupate și acoperi cu restul de aluat. Coci checul până devine auriu.
Amesteci zahărul pudră cu zeama de lămâie și apa, apoi torni glazura peste chec și o lași să se usuce. Decorezi cu mentă proaspătă.
Cozonac Kulich cu ciocolată

Ingrediente pentru 10 porţii
450 g făină
½ linguriță sare
½ linguriță scorțișoară
50 g unt
50 g zahăr
2 plicuri drojdie uscată
200 ml lapte călduț
1 ou
3 linguri cacao
150 g fulgi de ciocolată
Pentru glazură:
1 tabletă ciocolată cu lapte
50 g unt
Mod de preparare
Cerni făina, sarea și scorțișoara, apoi le amesteci cu untul moale. În centrul amestecului, pui zahărul, cacaua și drojdia. Adaugi oul bătut și laptele călduț, apoi omogenizezi. Frămânți ușor timp de cinci minute. La final, acoperi aluatul și îl lași la loc cald timp de o oră.
Adaugi fulgii de ciocolată în aluatul crescut, apoi îl transferi într-o tavă rotundă, de 12 cm, tapetată, și îl mai lași 25-30 de minute. Introduci tava în cuptorul preîncălzit, timp de 25-35 de minute.
Pentru glazură, topești pe baie de aburi ciocolata ruptă în bucăți, apoi o amesteci cu untul și acoperi cu ea checul. La servire, ornezi după imaginație.
Te-ar mai putea interesa: Începe pregătirile pentru masa de Paşti! Îţi dăm reţetele de pască şi cheesecake!
Tartă cu brânză și caise

Ingrediente pentru 6-8 porţii
300 g unt
80 g zahăr pudră
2 ouă
1 plic praf de copt
2 plicuri zahăr vanilat
1 linguriță coajă de lămâie bio
1 linguriță zeamă de lămâie
făină cât cuprinde
50 g migdale măcinate
Pentru umplutură:
500 g brânză de vaci
4-5 ouă
200 g zahăr
1 plic zahăr vanilat
4-5 linguri smântână
1-2 linguri făină
3-4 caise din compot, mărunțite
Mod de preparare
Separi ouăle. Bați albușurile spumă. Mixezi gălbenușurile cu zahărul și zahărul vanilat, apoi adaugi untul moale. Stingi praful de copt cu zeama de lămâie și îl încorporezi în aluat.
Adaugi făina și migdalele măcinate, apoi frămânți ușor. Încorporezi treptat albușurile bătute.
Împarți aluatul în două. Întinzi prima parte într-o tavă rotundă tapetată cu hârtie de copt.
Pentru umplutură, amesteci brânza cu smântâna, ouăle, zahărul, făina și caisele mărunțite. Torni umplutura peste aluat și nivelezi.
Întinzi cealaltă jumătate de aluat, tai fâșii și le aranjezi peste umplutură, formând un model de grilaj. Coci tarta timp de 40-50 de minute.
Împletitură cu fistic

Ingrediente pentru 10-12 porţii
25 g drojdie proaspătă
100 g zahăr
200 g unt
1 ou
150 ml lapte
½ linguriţă sare
coajă rasă de lămâie, opţional
500 g făină
Pentru umplutură:
75 g unt
3 linguri zahăr
1 linguriţă scorţişoară
1 linguriţă cacao
50 g fistic mărunţit
1 ou, pentru uns
zahăr pudră, pentru decor
Încearcă și: Cozonac cu mac ca la mama acasă
Mod de preparare
Freci drojdia cu zahărul, până se lichefiază, apoi adaugi untul, oul, laptele, sarea şi coaja de lămâie. Încorporezi făina iniţial cu lingura, apoi cu mâna, frământând aproximativ cinci minute. Laşi aluatul la crescut un sfert de oră.
Pentru umplutură, freci untul cu zahăr, apoi adaugi scorţişoara, fisticul mărunţit şi cacaua. La final, presari făină pe masa de lucru. Împarţi aluatul în două şi întinzi două foi potrivite ca grosime. Întinzi jumătate de umplutură pe o foaie şi restul pe a doua.
Rulezi cele două foi şi le împleteşti, unind capetele la sfârşit. Treci aluatul într-o tavă de copt şi-l crestezi din loc în loc cu un cuţit. Mai laşi la crescut un sfert de oră. După aceea, ungi împletitura cu ou bătut şi o dai la cuptor, până când se rumeneşte frumos. După răcire, o pudrezi cu zahăr.
FOTO Shutterstock


































