Tămâia, chisturile şi ficatul: ce se întâmplă când acestea se-ntâlnesc?

1 shutterstock 787393630 jpg jpeg

Tămâia creşte pe solurile calcaroase şi sub soarele dogoritor al Arabiei şi Africii tropicale. De fapt, este un arbore ce ajunge până la patru metri înălţime, în scoarţa cărora se formează răşina ce noi o ştim drept tămâie. Oamenii acelor locuri o folosesc de mii de ani în tot felul de ritualuri datorită mirosului ei seducător, dar şi în viaţa de zi cu zi pentru puterile ei vindecătoare.

De altfel, tămâia este menţionată în una dintre cele mai vechi arhive medicale cunoscute, papirusul Eber ce datează din secolul al XVI-lea î.Hr., o listă de 877 de reţete şi prescripţii medicale din Egiptul Antic. Arabii şi astăzi mestecă tămâie, despre care glumesc că este guma lor de mestecat, pentru a se feri de tot felul de boli.

La noi, tămâia ajunge de obicei în biserici şi la evenimente religioase, unde preoţii o ard pentru a purifica şi înmiresma locul, în credinţa că astfel se răspândeşte harul lui Dumnezeu. Însă răşina miraculoasă, numită şi Boswellia serrata, a ajuns să fie folosită şi în scopuri terapeutice, având o mulţime de beneficii pentru sănătate.

Cum în compoziţia ei chimică intră gumirezine, uleiuri eterice (camfen, cadinen, felandren, olibanol) şi substanţe amare, răşina are proprietăţi benefice precum: expectorantă, analgezică, antiseptică, antiinflamatorie, antidepresivă, calmantă, sedativă.

Distruge celulele canceroase

Mai nou, oamenii de ştiinţă au descoperit că tămâia ajută la distrugerea celulelor canceroase de la nivelul ovarelor. Curele cu tămâie sunt indicate şi pentru a "topi" chisturile apărute pe ficat, rinichi şi plămâni, dar acestea nu trebuie să înlocuiască tratamentele medicale.

Unul dintre motivele pentru care tămâia este eficientă în tratamentul adjuvant al cancerului este acţiunea ei antiinflamatoare, iar inflamaţiile se află la sursa majorităţii bolilor, inclusiv a celor care pun viaţa în pericol, precum bolile de inimă, cele hepatice şi cancerul. Acidul Boswellic pe care-l conţine tămâia are proprietăţi intiinflamatoare impresionante, considerat comparabil cu medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene - care au şi efecte analgezice. Astfel, tămâia s-a dovedit a fi eficientă împotriva unui număr mare de afecţiuni precum colita, astmul, artrita, cancerul şi boala Crohn.

De asemenea, extractul de boswellia este folosit de secole pentru a trata problemele respiratorii şi infecţiile sinusurilor, ajutând oamenii să respire mai bine şi să scape şi de alte simptome, cum ar fi tusea şi durerile în gât. Mai mult, cercetările au arătat că tămâia poate ajuta şi în tratamentul alergiilor, la eliminarea mucusului din plămâni şi are efecte antiinflamatoare asupra sistemului respirator şi căilor respiratorii.

În medicina chineză tradiţională se foloseşte tămâia de mii de ani pentru a îmbunătăţi circulaţia sângelui, pentru a grăbi vindecarea şi pentru a calma durerea asociată cu infecţiile virale.



Recente

Sistem intestinal jpg
rutina de dus jpg
Placinte prajite  Sursa foto shutterstock 583049635 jpg
Tort cu inghetata alune  Sursa foto shutterstock 321347114 jpg
Budinca de cartofi cu praz  Sursa foto shutterstock 2341833493 jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
Semifreddo cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2641005543 jpg
teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg