De ce să vizitezi mănăstirea Lupșa, cea mai veche din Munții Apuseni

În localitatea Lupșa, din Alba, se află una dintre cele mai frumoase așezări monahale de pe Valea Arieșului - Mănăstirea Lupșa, un refugiu pentru toți pelerinii care vizitează această zonă.

Mănăstirea Lupșa, cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci‟, este una dintre cele mai importante obiecte turistice ale județului Alba, având rol duhovnicesc și pentru satele din apropiere. Este așezată într-un colț de natură, fiind înconjurată din toate părțile de munți. În acest loc, se află și biserica „Sfântul Nicolae‟, considerată a fi cea mai veche biserică de lemn din Transilvania. Puține date s-au păstrat despre începuturile acestei mănăstiri. Se știe totuși că biserica de piatră a fost ctitorită în 1421, iar opt ani mai târziu, cea din lemn de stejar. Întemeietor a fost chiar boierul Stanislav, care provenea din familia cneazului Cândea de Lupșa.

Cum ajungi aici?

Accesul este unul foarte simplu, pentru că se află pe drumul național Abrud-Câmpeni-Turda. Dinspre Câmpeni, urmezi indicatorul Turda (sau Baia de Arieș). Mănăstirea este amplasată la 10 km de Câmpeni, în satul Mănăstire și aparține de comuna Lupșa.

Viața monahală, asuprită de habsburgi

În acele timpuri, mănăstirea avea doar câțiva călugări, care își duceau viața în post și rugăciune. Ei țineau legătură cu mănăstirile din Moldova și din Maramureș, de unde aduceau cărți pentru slujbă. Viața monahală din locaș a durat doar până în anul 1820, când, din cauza presiunilor habsburgice, mănăstirea a fost desființată, iar călugării au fost alungați. Aici funcționa și o școală bisericească unde tinerii erau pregătiți să devină preoți sau cântăreți. Din păcate, această școală a fost închisă, iar, ulterior, a fost mutată în sat. Călugării erau dascăli, preoți și duhovnici atât pentru cei ce învățau carte, cât și pentru satenii de pe Valea Arieșului. Tot aici funcționa și un atelier de pictură bisericească pe sticlă.

Biserica este în formă de navă, are tavan casetat, iar icoanele datează încă din secolul XVII.

Biserica este readusă la viață

După o perioadă în care mănăstirea a rămas fără călugări, în 1832 aceasta devine locaș de cult pentru greco-catolici, până în 1948 când revine bisericii ortodoxe. Din acel moment, mănăstirea începe să prindă din nou viață. Între anii 1975-1978, a fost restaurată, iar anul 1992 se reînființează așezământul monahal cu obște de călugări.

Icoana făcătoare de minuni

La începutul secolului XXI, mănăstirea primește, din partea Arhimandritului Efrem, de la Mănăstirea Vatopedu, din Muntele Ahtos, o părticică din lemnul Sfintei Cruci și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Mângăietoarea Paramythia‟. Este o copie a icoanei de la Mănăstirea din Athos, însă a săvârșit cel puțin la fel de multe minuni ca și cea din Grecia. De altfel, călugării de aici, merg regulat la pelerinaje în Grecia și la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, din Essex, (Marea Britanie). Tot la Lupșa se află și o părticică din moaștele Sfântului Siluan Athonitul, moaștele Sfinților Haralambie, Hariton, Evdochim, Iosif și Paraschevi.

Într-o continuă dezvoltare

Din anul 1993 și până în prezent, mănăstirea este într-o dezvoltare continuă. S-a construit corpul de chilii, zidul care o împrejumiește, turnul clopotniță de la intrarea mănăstirii, noua biserică-paraclis și altarul de vară. Lângă biserică s-au construit și câteva clădiri administrative. Anul trecut, obștea mănăstirii cuprindea un număr de 25 de viețuitori.