Poveste de iarnă în Vatra Dornei
Iarna în Vatra Dornei e un vis. Îmi amintesc şi acum de cele câteva zile de vacanţă petrecute sub brazii seculari plini de zăpadă, de sania trasă de cai pe vârful Dealul Negru, de Parcul Central cu veveriţe prietenoase.
Într-o zi obişnuită de iarnă, cu un dor de munte şi de Bucovina, am plecat împreună cu doi prieteni spre oraşul Vatra Dornei. Am lăsat în urmă un Bucureşti gri, fără pic de zăpadă. Dar, odată ajunşi în ţinutul situat în Depresiunea Dornelor, am pătruns într-un tărâm magic, de un alb orbitor, cu zăpadă până la genunchi.
O tură cu telescaunu
Foto: Diana Oprea
Pe lista noatră de obiective, pe primul loc a fost pârtia Dealul Negru. Ajunşi pe la 4 dimineaţa, n-am dormit decât 3 ore la pensiune, după care ne-am îmbrăcat repede şi ce-i drept, cam subţire, ca să fim printre primii la telescaun. Obişnuiţi cu cozile din staţiunile de pe Valea Prahovei, am zis că e mai bine să ne grăbim. Marea ne-a fost mirarea când am găsit doar câţiva turişti matinali în faţa ghişeului de bilete. N-am să uit niciodată frigul îndurat pe durata celor 25 de minute cât am urcat pe vârful Dealului Negru. De atunci, nu mai iau în râs atenţionările meteorologilor privind vremea la munte...
Bulgăreală şi sanie trasă de cai
Foto: Adrian Olaru
De îndată ce am ajuns la destinaţie, mi-a trecut tremuratul: eram pur şi simplu copleşită de frumuseţea din jur. Noaptea ninsese din belşug, iar acolo, în vârf, zăpada era neatinsă de urmele schiorilor. Am profitat de exclusivitate şi m-am aruncat direct pe nămeţii pufoşi. După o partidă de bulgăreală, am închiriat o sanie trasă de cai şi am făcut câteva ture printre brazii uriaşi, până când obrajii ne-au devenit stacojii. În zilele următoare, am testat şi pârtia de 3 km lungime, a doua ca mărime din ţară.
Parcul Central, casa veveriţelor
Foto: Adrian Olaru
Parcul din centrul staţiunii era ca un magnet pentru turişti, nu atât pentru arborii seculari, cât pentru veveriţele care îşi făcuseră scorburi în trunchiul lor. Nimeni nu părea să le ştie numărul – în schimb pe toate le chema Mariana. Cel puţin, aşa le strigau copiii şi adulţii veniţi să le hrănească. N-am bănuit că sunt atât de prietenoase şi că îţi mănâncă din palmă, de aceea nu ne-am umplut buzunarele cu nuci, aşa cum au făcut-o alţii. Ne-am bucurat doar să le admirăm.
Cazinoul vechi de un secol
În parc am mai putut admira Pavilionul Japonez, Biserica Sfânta Treime, izvorul cu apă minerală şi renumitul Cazinou, un monument istoric ridicat acum un secol. Anul trecut a fost semnat un acord de reabilitare a clădirii în paragină cu fonduri europene. De-a lungul timpului, a fost sală de jocuri de noroc, sală de concerte şi club muncitoresc. Proiectul actual îşi propune transformarea edificiului în Centrul Muzeal ,,Cazinoul Băilor“.
Ţinutul apelor minerale
Vatra Dornei este cunoscută încă din secolul al XIX-lea ca staţiune balneară. În 1806 un medic a făcut primele analize ale apelor minerale din localitate şi a demonstrat calităţile lor curative. Doar 90 de ani mai târziu urma să fie construit un sanatoriu balnear modern. În prezent, bazele de tratament oferă metode de recuperare pentru boli endocrine, digestive, ginecologice, ale aparatului respirator şi altele.
Legenda păstoriţei ucisă de voievod
Conform unei legende locale despre originile localităţii, aşezarea ar fi primit iniţial denumirea Dorina, după numele păstoriţei ucisă din greşeală de voievodul Dragoş Vodă, în timp ce acesta vâna o căprioară. Conform documentelor, Vatra Dornei a fost atestată ca punct de vamă în 1592, pe timpul domniei lui Aron Tiranul. Au mai trecut încă 200 de ani până când localitatea să fie menţionată în documente ca târg, odată cu primele exploatări de minereu de mangan. În anul 1908, Vatra Donei a fost declarată, în fine, oraş.
Ştiai că…
…în fiecare an, în Vatra Dornei, se desfăşoară festivaluri dedicate tradiţiilor de iarnă? „Porniţi Plugul Feţi Frumoşi“ şi „Serbările Zăpezii“ cuprind o mulţime de concerte şi concursuri sportive atractive pentru vizitatori.
