Munţii şi mlaştinile României găzduiesc 13 parcuri naţionale, 13 parcuri naturale, Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi câteva sute de rezervaţii şi monumente ale naturii, care mai de care mai bogate în comori naturale şi spirituale. Iată trei dintre cele mai spectaculoase!

Parcul Naţional Munţii Măcinului

Din pământurile sale mai stâncoase, Dobrogea şi-a înălţat cei mai vechi şi cei mai arizi munţi din România. Situaţi în Tulcea, Munţii Măcinului au fost declaraţi parc naţional şi rezervaţie a biosferei în 1998. Sunt vestigii ale sistemului muntos hercinic, formându-se de aproape 370 de milioane de ani. Pe versantele lor, geologii au găsit roci de acum 650 de milioane de ani, mult mai vechi decât primii dinozauri.

Cel mai înalt pisc este Vârful Ţuţuiatu, de 467 de metri. Munţii găzduiesc peste 3.450 de specii de floră şi faună. Doar pe Culmea Pricopanului cresc 27 de specii de plante cunoscute numai în Dobrogea, alte 72 fiind protejate ca specii rare sau vulnerabile. Unele dintre ele răsar chiar din piatră, reuşind acest lucru datorită rocilor magmatice care conţin multe substanţe nutritive. Şoimul dunărean, una din puţinele specii din lume ai cărei masculi participă la clocit, Balaurul dobrogean, cel mai mare şarpe din România şi Broasca ţestoasă dobrogeană, declarată monument al naturii, trăiesc în Munţii Măcinului.

Parcul Naţional Buila-Vânturariţa

În sudul Munţilor Căpăţânii din judeţul Vâlcea, între Costeşti, Bărbăteşti şi Băile Olăneşti se află cel mai mic parc naţional din ţară. Buila-Vânturariţa are doar 4186 hectare, dar este Meca alpiniştilor români. Pe pereţii stâncoşi din zona Brâna Caprelor se adună, în fiecare vară, mii de alpinişti pentru a încerca unul din cele mai dificile trasee din România. Se zice că până acum mai puţin de 10 au reuşit.

Buila-Vânturariţa, declarat parc naţional în 2004, are o creastă calcaroasă lungă de 14 km şi dominată de cele două vârfuri care dau numele masivului: Vârful Buila (1849 m) şi Vârful Vânturariţa Mare (1885 m). Ascuns printre stâncile şi pădurile Căpăţânii, greu accesibil, masivul şi-a păstrat nealterate numeroase elemente ale patrimoniului natural: specii ocrotite de animale şi plante, păduri virgine şi peste 100 de avene şi peşteri. În parc sau în împrejurimile sale există şi atracţii culturl-istorice, cum ar fi mânăstirea Arnota sau bisericile rupestre din Peştera Liliecilor.

Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa

Se zice că, demult, un moşneag îşi păzea turma de capre pe malul lacului şi un străin i-a stârnit isteţimea cu un rămăşag. Cică i-ar fi spus să-i prăjească un peşte fără să-i îndoaie corpul. Bătrânul a acceptat, însă cu condiţia ca şi străinul să frigă un cap de ţap fără ca acesta din urmă să îşi arate dinţii. Moşneagul a înfipt peştele într-un băţ, iar străinul a legat capul ţapului cu o funie. Când au început să sfârâie pe foc, peştele a rămas înţepenit pe bucata de lemn, însă pe capul ţapului a apărut un rânjet. De ciudă, străinul, care s-a dovedit a fi chiar Dracul, a sărit în lac şi nu s-a mai arătat vreodată. Legenda a dat nume unuia dintre cele mai pitoreşti locuri din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa: Lacul Dracului. Unicul lac carstic din România, adânc de 12 metri, Lacul Dracului a apărut ca urmare a prăbuşirii unui tavan de peşteră.

Cele 36.758 de hectare ale parcului, răspândite de-a lungul şi de-a latul râului Nera, se întind în sudul Muntilor Aninei , în judetul Caras-Severin. Pe lângă lacuri, tuneluri şi peşteri, parcul are o serie de cascade, care mai de care mai spectaculoase. Cea mai mare şi mai cunoscută este cascada, ale cărei ape cad 15 metri peste stâncile îmbrăcate în muşchi verzi. Cascada Bigăr, în formă de ciupercă, a fost inclusă de World Geography în topul celor mai frumoase 10 cascade din lume.