Sindromul ovarelor polichistice: cauze şi simptome

1 79807 original jpg jpeg

Sindromul ovarelor polichistice se numără printre cele mai frecvente tulburări endocrine în rândul femeilor. Una din zece femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, află că suferă de această boală, conform Donna Medical Center. Pentru că este o afecţiune atât de frecventă, iată care îi sunt cauzele şi simptomele.

Cauzele sindromului ovarelor polichistice

Ereditatea

Cercetările arată că principalul factor care cauzează sindromul ovarelor polichistice este factorul ereditar. Există întotdeauna riscul ca fiicele şi surorile femeilor care suferă de SOP să dezvolte şi ele afecţiunea.

Rezistenţa la insulină

O altă caracteristică a sindromului ovarelor polichistice este rezistenţa la insulină – asta înseamnă că celulele din organism nu mai răspund la acest hormon (insulina) care circulă în sânge – care accelerează producţia de androgeni.

Dezechilibrul hormonal

Totodată, o altă cauză este dezechilibrul hormonal. În acest caz există un nivel ridicat de androgeni, hormoni care afectează dezvoltarea şi eliberarea de ovare în timpul evoluţiei, potrivit Donna Medical Center.

Simptomele sindromului ovarelor polichistice:

Perioade menstruale neregulate

Femeile care suferă de sindromul ovarelor polichistic au în jur de nouă perioade menstruale pe an, dar se întâmplă ca multe dintre ele să nu aibă deloc sau foarte rar.

Creşterea părului excesiv pe corp

Hirsutismul este un simptom al sindromului ovarelor polichistice. El se referă la apariţia excesivă a părului pe faţă, piept, abdomen, spate, degete.

Apariţia acneei

Producţia excesivă de androgeni duce la apariţia tenului gras. Ştim că tenul gras este responsabil de acnee, dar trebuie verificate cauzele. Ele pot fi provocate de alţi factori, nu de sindromul ovarelor polichistice.

Creşterea în greutate

Organismul nu are ce să facă cu excesul de insulină, iar utilizarea incorectă a insulinei poate cauza creşterea nivelului de zahăr din sânge şi, implicit, a numărului de androgeni. Pentru că insulina nu mai transformă zahărul în energie, grăsimile se depozitează şi apare creşterea în greutate.

Alte simptome ale sindromului ovarian polichistic sunt:

-    Durere pelviană;

-    Apariţia unor pete pigmentare pe faţă şi corp;

-    Căderea părului;

-    Depresie;

-    Anxietate;

-    Fertilitate.



Recente

clickpentrufemei ro pexels alexeydemidov 9970966 jpg
xpertbeauty creion de ochi sau tuș jpg
Tarta pere  Sursa foto shutterstock 1173759976 jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  jpg
Supa kefir  Sursa foto shutterstock 622193192 jpg
Tort cu piscoturi si fructe de padure  Sursa foto shutterstock 779903308 jpg
tehnician gene 2149628030 jpg
ser fermitate jpg
Pogacele  Sursa foto shutterstock 2449581881 jpg
ingrijire ten jpg
zambet alb 11394 (1) jpg
Prajiturele cu nuci si stafide  Sursa foto shutterstock 173507918 jpg
Paine impletita cu pesto de leurda  Sursa foto shutterstock 2444257887 jpg
close up portrait attractive pretty woman with tanned skin is touching her hair smiling with closed eyes jpg
Model cămașă lungă cu volan, BONRPIX, 147,90 lei jpg
clickpentrufemei ro pexels olly 3768169 jpg
Chec cu struguri  Sursa foto shutterstock 2319090819 jpg
clickmagazine ro   Care sunt cele mai bune combinații cu espadrile dama pentru zi jpg
beautiful pet portrait small dog cat jpg
Salata de oua  Sursa foto shutterstock 2472436623 jpg