Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia, de la ruină la catedrală episcopală

Cea mai veche vatră voievodală din estul Munteniei, Mănăstirea „Sfinţii Voievozi”, este închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Adevărat centru spiritual, aşezământul monahal a fost mult timp singurul punct de cultură pentru locuitorii din zonă. În vremuri de restrişte, poziţia geografică i-a conferit mănăstirii un important rol defensiv.

Construită la începutul secolului al XVII-lea, Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” se află în apropierea drumului naţional 2A Bucureşti - Constanţa, pe malul stâng al Ialomiţei, în oraşul Slobozia. Arhitectura bisericii îmbină stilul bizantin tradiţional cu cel neoclasic, prezentând, în acelaşi timp, şi influenţe neogotice.

Închinată unei mănăstiri de la Athos

Nu se cunoşte cu exactitate data la care a început zidirea mănăstirii, deoarece jafurile şi năvălirile păgânilor au dus la pierderea multora dintre vechile documente. Ceea ce se ştie cu siguranţă este că, în martie 1614, voievodul Radu Mihnea i-a acordat postelnicului Ianache Caragea dreptul de a întemeia o „slobozie” la Vaideei (n.r. – actuala Slobozie). Pentru a putea realiza acest lucru, Alexandru Iliaş i-a donat, în 1616, lui Caragea moşia domnească pe care se afla satul Vaideei. Astfel, postelnicul Caragea a ridicat ansamblul monahal, pe care l-a închinat unei mănăstiri de pe Muntele Athos. 

Citeşte şi: Ce secrete ascunde oul?

Rol strategic în apărarea ţării

În urma atacurilor tătarilor din anul 1623, lăcaşul a suferit mai multe degradări. Patru ani mai târziu, cutremurele puternice au condus la prăbuşirea mănăstirii. După urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Matei Basarab, în 1632, biserica şi incinta au fost refăcute în totalitate. În plus, cel de-al doilea mare ctitor al mănăstirii a construit puternicul zid de cărămidă, înalt de şase-şapte metri. În acelaşi timp, voievodul a dăruit mănăstirii numeroase moşii şi sate. Se pare că interesul domnitorului pentru mănăstire era dictat şi din alte raţiuni. Ţara Românească, aflată sub dominaţie otomană, pierduse cetăţile de la Dunăre, iar Curtea sultanului (Poarta Otomană) nu îi permitea să construiască cetăţi de apărare. Însă Matei Basarab a găsit soluţia să treacă peste această dispoziţie, construind mănăstiri fortificate, adevărate cetăţi de refugiu şi de apărare. 

Urmaşii lui Matei Basarab au dăruit, şi ei, mănăstirii moşii sau alte privilegii. Astfel, în 1709, Constantin Brâncoveanu atesta într-un hrisov averea mănăstirii, ce consta în 23 de moşii, mai multe vii, precum şi dreptul de a comercializa sare de la Ocna Ghiţioara. De asemenea, mănăstirea avea subordonate schiturile Apostolache şi Ciuburi. 

Rămasă fără ajutor financiar

Dacă în secolul al XVII-lea, veniturile mănăstirilor erau destinate exclusiv nevoilor locale şi lăcaşelor sfinte, în timpul fanarioţilor apare un al treilea destinatar, şi anume domnia. Însă bilanţurile contabile din acea vreme au scos la iveală faptul că mănăstirile au fost private şi de acel mic procent promis (9%).

Mai multe manuscrise de la acea vreme consemnează faptul că lăcaşul de cult a fost destul de mult afectat în timpul răboaielor. În aprilie 1822, două delegaţii boiereşti, din Moldova şi din Ţara Românească, au înaintat Porţii Otomane doleanţele naţionale, document în care muntenii solicitau, printre altele, „cârmuirea mănăstirilor închinate”. Cererea a fost acceptată, însă degradarea a continuat odată cu puternicul cutremur din ianuarie 1838, care a avariat şi mai mult biserica. Patru ani mai târziu, noul egumen Gavriil de Smirna a rectitorit mănăstirea. Au fost refăcute clopotniţa, biserica, precum şi zidul mănăstirii.

Citeşte şi: Mărturii ale credinţei din inima Braşovului

Secularizarea duce la degradare

În decembrie 1836, a fost votat proiectul de lege care prevede că toate averile mănăstireşti din România „sunt şi rămân averi ale Statului”. Astfel, în urma secularizării, Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” a fost transformată în biserică de mir, iar călugării, lipsiţi de mijloace de trai, au fost nevoiţi să plece sau să fie transferaţi la alte mănăstiri din ţară. În lipsa mijloacelor de întreţinere, ansamblul monahal s-a degradat rapid, astfel încât, în 1916, chiliile şi casa egumenească au ajuns în ruină. 

Redarea strălucirii de altădată

În toamna anului 1993, Sfântul Sinod a înfiinţat Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cu sediul la Slobozia.  Biserica „Sfinţii Voievozi” devine catedrală episcopală, iar o echipă de pictori restauratori din partea Ministerului Culturii ajută ca sfântul lăcaş să ajungă din nou la strălucirea cuvenită. De asemenea, începe reconstruirea chiliilor pe latura vestică, lângă clopotniţă, şi este redeschisă mănăstirea de maici. 

Un obiect de o valoare inestimabilă este racla în care se păstrează fragmente de Sfinte Moaşte ale sfinţilor: Ioan Hrisostom, Dumitru, Ilodor, Procopie, Artemie, Pantelimon, Haralambie şi Mercurie. În această raclă se găseşte şi „Cinstitul lemn al Sfintei Cruci”, o bucată din Crucea pe care Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit. De asemenea, s-a mai păstrat şi o batistă din pânză, brodată cu fire de aur, donată, în 1636, de Elena Doamna, soţia lui Matei Basarab. Totodată, scrieri rare, de o valoare inestimabilă, fac parte din patrimoniul sfântului lăcaş, având în vedere că acolo a funcţionat, în secolul al XIX-lea, o importantă bibliotecă.