Ce ţi se poate întâmpla dacă iei ibuprofen pe termen lung

Atunci când este nevoie de medicamente pe termen lung, cel mai bine este să urmezi dozele şi îndrumările date de un medic. Vezi cât de sigur este să iei ibuprofen zilnic fără prescripție medicală!

image

Atunci când este luat corect, ibuprofenul este un medicament care te ajută să reduci durerea, febra, inflamaţia. Ajută la tratarea rănilor, la combaterea durerii bruşte de spate. Cu toate acestea, nu este indicat să folosești ibuprofen perioade prelungi de timp, cum ar fi 30 de zile consecutiv.

Nu este recomandată utilizarea pe termen lung a majorității medicamentelor. Tratamentul ar trebuie să fie cu cea mai mică doză şi luat pentru cea mai scurtă durată de timp posibilă. Cel puţin acesta este sfatul farmacologului britanic Reema Hammoud. „Utilizarea pe termen lung a unui medicament prin prescripţie medicală este în regulă atâta timp cât pacientul este monitorizat”, spune Hammoud, explicând că, în aceste cazuri, se vor administra şi protectori pentru stomac care vor ajuta la atenuarea efectelor secundare.

Ficatul va avea de suferit

Metabolizarea ibuprofenului se face cu ajutorul ficatului, iar unele studii au arătat o mică creștere a enzimelor hepatice la persoanele care iau ibuprofen frecvent. Aceasta poate indica o inflamație sau leziuni. Cei cu risc de boli hepatice au nevoie de monitorizare și de o ajustare a dozei.

Vezi și: Nas înfundat? Cu ajutorul acestor metode naturale poți să respiri mai bine!

Poţi avea probleme gastrointestinale sau respiratorii

Printre efectele secundare gastrointestinale ale ibuprofenului se numără constipația și diareea. Cu cât iei mai mult ibuprofen, cu atât riscul de a dezvolta reacții adverse gastrointestinale este mai mare. Pot apărea sângerare stomacală, ulcer. Ibuprofenul este un factor cauzator de gastrită sau ulcer gastric, pentru că interferează cu capacitatea stomacului de a digera alimentele, provocând deteriorarea mucoasei stomacului. Printre simptomele cu care te poţi confrunta se numără greața, arsurile gastrice, eructațiile și crampele de stomac.

Ibuprofenul luat pe termen lung poate duce şi la dificultăţi de respiraţie. Se poate ajunge la o reducere a fluxului de aer din sistemul respirator, mai ales dacă ai deja o afecțiune respiratorie, ca astmul.

S-ar putea să ai tulburări de auz

Problemele de auz şi chiar complicaţiile ca tinitusul sau țiuitul în ureche pot fi cauzate de ibuprofen. Motivul? Acesta scade cantitatea de sânge la nivelul urechii interne. Potrivit Bestlifeonline.com, medicul britanic Bayo Curry-Winchell, director al Spitalului de urgenţă Sfânta Maria, a declarat: „Ca medic de urgență și medicină de familie, recomand adesea pacienților mei un tratament scurt cu ibuprofen, deoarece poate ajuta la ameliorarea simptomelor precum febra, cefaleea şi/sau durerile. Cu toate acestea, administrarea medicamentului pentru o perioada îndelungată poate provoca nişte complicaţii grave precum tinitusul”.

Citește și: Medicamente care sunt eficiente fără vreo explicaţie ştiinţifică

Şi rinichii pot fi afectaţi

Ibuprofenul reduce cantitatea de sânge care ajunge la rinichi. „Un flux de sânge mai mic duce la afectarea rinichilor și, în cele din urmă, la boli renale pe termen lung”, explică farmacologul Reema Hammoud.

În general, analgezicele luate o perioadă lungă de timp cresc riscul de boli renale cronice, precum nefrita interstițială cronică.

Atenţie!

Nu lua ibuprofen sau analgezice şi antiinflamatoare mai mult de zece zile fără recomandarea medicului.



Recente

e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
happy woman stylish outfit smiles widely poses balcony cheerful girl white dress with sparkles takes selfie (1) jpg
Prajitura cu ciocolata alba  Sursa foto shutterstock 1777327733 jpg