Cum să practici corect mersul nordic. Aşa arzi rapid calorii!

Cercetătorii de la Universitatea Harvard susţin mersul nordic ca metodă de păstrare a unei forme fizice bune sau pentru slăbit. Efectele acestui tip de exerciţiu şi uşurinţa de a-l practica te vor convinge să-l iei în considerare.

image

Asemănător mersului, cu câteva mici modificări, acest tip de activitate fizică numită mers nordic se desfășoară cu bețe de drumeţie. Imită mișcările efectuate la schi. Pe lângă îmbunătățirea posturii corporale și practicarea altor sporturi, mersul nordic oferă o serie de efecte benefice pentru inimă în special.

De ce să începi să faci mers nordic?

Sunt diverse studii, conform Cronista, care au demonstrat că mersul nordic poate să devină un aliat al celor care doresc să slăbească. S-a demonstrat că numărul de calorii arse în timpul practicării acestei activități poate crește până la 67%. Pe de altă parte, cercetările apărute în publicaţia „Canadian Journal of Cardiology‟ susţin că mersul nordic a avut efecte pozitive asupra sănătății cardiovasculare ale celor care au făcut acest tip de exerciții în fiecare zi.

Cardiacii care au practicat mersul nordic de două sau trei ori pe săptămână timp de aproape trei luni au observat o îmbunătățire a rezistenței lor fizice și a dispoziției. În plus, favorizează arderea caloriilor şi dezvoltarea masei musculare, deoarece implică toți mușchii corpului, în special pe cei din partea superioară a corpului, care nu sunt antrenați la fel de mult în timpul mersului obişnuit.

Ce reguli să respecţi când practici mersul nordic?

Când începi să practici mersul nordic, este recomandat să stai drept, cu picioarele uşor depărtate. Ar trebui să-ţi menții umerii relaxați. Beţele de drumeţie trebuie ţinute astfel încât brațele să formeze un unghi de 90 de grade.

Te-ar mai putea interesa: Cum să slăbeşti doar prin… mers. Ponturi să creşti eficienţa metodei

Mișcarea brațelor și a picioarelor ar trebui să alterneze. Când piciorul drept înaintează, brațul stâng înaintează și invers. Brațele ar trebui să se miște ca și cum ar merge fără beţe speciale, dar cu un balans mai larg înainte și înapoi.

Vezi și: Ce se întâmplă în corpul tău dacă mergi pe jos în fiecare zi

Concentrează-te asupra mersului. Acesta ar trebui să fie firesc. Călcâiul atinge primul solul, apoi degetele picioarelor. Cu mâna opusă piciorului care păşeşte, împingi băţul de drumeţie înapoi, propulsând corpul înainte. Menține un ritm constant, folosindu-te de beţe pentru a crește viteza și intensitatea exercițiului. Fii atent şi la respirație care ar trebui să fie prodună, coordonată cu mişcările.

FOTO: Shutterstock



Recente

Tort cu caramel si curmale  Sursa foto shutterstock 1253436871 jpg
CLICKPENTRUFEMEI RO spacejoy XM miHibz64 unsplash jpg
set bijuterii jpg
9808 jpg
Supa rece cu iaurt  Sursa foto shutterstock 52914679 jpg
Prajiturele cu gris  Sursa foto shutterstock 2582351511 jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg