Patru sfaturi pentru un aspect impecabil în diminețile în care eşti pe fugă

Ce faci în aceste dimineţi în care nu ştii cum să ieşi mai repede pe uşă, dar în acelaşi timp nici nu vrei ca aspectul tău exterior să-i informeze pe toţi că te-ai trezit doar de o jumătate de oră? Iată patru sfaturi practice!

image

1.   Foloseşte şampon uscat

În mod evident, atunci când te-ai trezit târziu nu mai ai timp să te coafezi aşa cum ai fi făcut-o în mod obişnuit. Un truc simplu pentru a arăta impecabil este folosirea şamponului uscat. Acest produs nu numai că absoarbe excesul de sebum de la rădăcina părului, dar îi oferă şi mai mult volum şi un aspect strălucitor. Aşadar, în mai puţin de un minut, părul tău va arăta excelent şi tu vei câştiga mai mult timp pentru a te ocupa de alte  aspecte. Dacă nu ai şampon uscat şi părul tău e prea gras la rădăcină, foloseşte o bucăţică de hârtie de copt şi masează energic rădăcina. Hârtia de copt va absorbi excesul se sebum şi părul tău va arăta mult mai bine.

2.   Apelează la ţinuta de urgenţă

Un truc excelent pentru astfel de momente este să ai o ţinută „de urgenţă” pregătită din timp. Poate fi o rochie dintr-un material care nu se şifonează, de exemplu, sau pur şi simplu o pereche de pantaloni şi o cămaşă care sunt deja călcate şi arată impecabil. Dacă ai în şifonier o astfel de ţinută pregătită, îţi va fi foarte uşor să te îmbraci în stilul tău obişnuit, chiar şi în zilele în care eşti în mare întârziere. Adaugă un parfum interesant de zi, precum „L’Interdit” de la  Givenchy şi ţinuta ta va fi impecabilă. În ceea ce priveşte accesoriile, în astfel de zile este mai bine să optezi pentru o pereche de pantofi comozi şi o geantă mare în care să pui toate lucrurile de care crezi că vei avea nevoie peste zi. Nu uita de ochelarii de soare! Mereu dau un aer şic oricărei ţinute.

3.   Rezervă cinci minute pentru îngrijirea tenului

Când eşti în mare întârziere, cinci minute pot părea foarte mult, dar este esenţial să ieşi din casă arătând cel puţin rezonabil. Dacă te-ai trezit cu faţa umflată, de exemplu, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să te speli pe faţă cu apă foarte rece. Asta va ajuta la decongestionarea tenului. De asemenea, poţi încerca să foloseşti apa caldă şi apa rece alternativ pentru a te spăla pe faţă. Multe fotomodele folosesc acest truc înainte de prezentările de modă pentru a avea un ten luminos. În plus, te scapă şi de eventualele semne lăsate pe obraz de faţa de pernă. Hidratarea este pasul obligatoriu pe care nici măcar atunci când eşti grăbită nu trebuie să-l ratezi.

4.   Un machiaj simplu

Poate părea evident, dar în dimineţile în care eşti pe fugă este recomandat să adopţi un machiaj cât mai simplu. După cum spuneam anterior, este foarte important ca tenul să fie hidratat. Asta îţi va oferi din start o mină mai bună. Ca să nu te complici ulterior cu fond de ten, pudră şi alte astfel de produse, este mai bine să foloseşti un CC cream cu efect iluminator. În acest fel, imperfecţiunile sunt acoperite şi tenul tău va părea mai luminos. Adaugă apoi un blush sau, dacă preferi, puţin autobronzant, şi aplică rimelul. Ca să fii sigură că nu îţi faci mai multe probleme, rimelul poate fi aplicat doar pe genele superioare. Completează lookul cu rujul tău preferat şi eşti gata!

Ţine cont de aceste sfaturi în dimineţile care seamănă cu o cursă contracronometru, pentru a arăta impecabil!

Sursă foto: Pexels.com



Recente

Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg
Rulouri de vinete cu alune  Sursa foto shutterstock 2418362253 jpg
femeie atragatoare tinuta iarna 789305 jpg
Rulada cu gem de capsuni  Sursa foto shutterstock 2387304579 jpg
Salata de vinete  Sursa foto shutterstock 300480098 jpg
Tort festiv alune de padure  Sursa foto shutterstock 2233352429 jpg
OUTFIT 625 1544 62 132 10 size large c v 1 compressed JPG
portrait beautiful woman jpg
e120a11231976f9c92c028516f0f81167b jpg
Tocanita de cartof dulce  Sursa foto shutterstock 2370838917 jpg
Menopauza ÔÇô un subiect prea put╠ªin discutat i╠én Roma╠énia jpg
CLICKPENTRUFEMEI wojtek mich ZGj0 IjgXdo unsplash jpg
Chifle cu gem de caise, Sursa foto shutterstock 2390464819 jpg
Imagine1 (1) jpg
ochelari de soare (8) jpg
Chiftelute de peste  Sursa foto shutterstock 1512309131 jpg
Painici sau conchas mexicane  Sursa foto shutterstock 1063093535 jpg
e1d2eb55a7735811b8523ddc3e0663b5d7 (1) jpg
e1ed72bf6593c6f222ff50df84f10410f1 jpg