Ce simptome ar trebui să te ducă cu gândul la diabet? Doctorul Nicolae Panduru răspunde pe larg
Hiperglicemia dată de diabetul zaharat poate fi zgomotoasă (simptomatică) sau tăcută (asimptomatică). Dacă boala începe să se instaleze în corp, ar trebui să ştii care sunt primele semne pe care să le iei în considerare şi să mergi la medicul specialist. Ni le explică pe larg în acest material Nicolae Mircea Panduru, medic cu specializare în diabet şi nutriţie, la MedLife.
Despre acestea ne-a vorbit în acest material Nicolae Mircea Panduru, medic cu specializare în diabet şi nutriţie, la MedLife.
Hiperglicemie simptomatică
Aceasta se întâlneşte la majoritatea pacienţilor cu diabet zaharat de tip 1, dar şi la o parte dintre pacienţii cu diabet zaharat tip 2. Pacienţii simptomatici au concentraţii plasmatice de glucoză cu mult peste ≥200 mg / dl.
Simptomele clasice ale diabetului zaharat
În acest caz vorbim despre:
- poliurie (urinat în cantitate mare şi frecvent)
- polidipsie (sete importantă)
- scădere ponderală (scădere în greutate)
- vedere înceţoşată
La acestea se mai pot adăuga, cu frecvenţă variabilă, următoarele simptome: oboseală marcantă, hipotensiune arterială, ameţeala, etc.
Dacă diabetul zaharat este secundar unei alte boli (cancer pancreatic, hemocromatoză, pancreatită cronică, tulburări ale glandei suprarenale, etc.) atunci sunt prezente semnele şi simptomele bolii de bază pe lângă cele ale hiperglicemiei, tabloul clinic fiind mai complex.
Diagnosticul de diabet zaharat este uşor stabilit atunci când un pacient prezintă simptome clasice de hiperglicemie (sete, poliurie, scădere în greutate, vedere neclară) şi are o valoare aleatorie a glicemiei mai mare sau egală cu 200 mg / dL (11,1 mmol / L).
Hiperglicemia asimptomatică
În general, pacienţii cu diabet zaharat tip 2 sunt asimptomatici, de aceea la pacienţii cu factori de risc pentru diabet zaharat se recomandă verificarea periodică (eg. anual) a valorilor glicemiei. Totuşi, la un pacient obez, eventual cu istoric familial de diabet zaharat, modificările de vedere accentuate treptat în decursul a 1-2 ani ar trebui să determine pacientul să verifice glicemia, în special dacă aceasta nu a mai fost verificată în ultimul an.
Diagnosticul de diabet la un individ asimptomatic (în general diabet de tip 2) poate fi stabilit prin măsurarea glicemiei înainte de masa de dimineaţă (fasting plasma glucose – FPG), a glicemiei la 2 ore la testul de toleranţa la glucoză (oral glucose tolerance test – OGTT) sau cu ajutorul hemoglobinei glicozilate A1C (HbA1c) , dacă sunt îndeplinite oricare dintre următoarele criterii:
● Valori FPG ≥126 mg / dL (7,0 mmol / L).
● Valori ale glucozei plasmatice de două ore ≥200 mg / dL (11,1 mmol / L) în timpul unui OGTT de 75 g.
● Valori HbA1c ≥6,5 % (48 mmol / mol).
Care sunt cauzele?
Chiar dacă în mod uzual întâlnim în marea majoritate două tipuri de diabet (diabet zaharat tip 1 şi diabet zaharat tip 2), există peste 40 de tipuri de diabet în funcţie de cauza care le determină.
Cel mai frecvent tip de diabet este diabetul de tip 2. Acesta are două cauze principale – insulinorezistenţa şi un defect de secreţie a insulinei. Predomintanta celor două cauze poate varia de la predominant la rezistenţă la insulină cu deficit relativ de insulină, până la un defect predominant secretor cu rezistenţa la insulină nu foarte pronunţată. Este important de menţionat că în generarea acestui tip de diabet un rol important îl joacă obezitatea, alimentaţia defectuoasă şi sedentarismul, împreună cu moştenirea genetică a fiecărui pacient. Acest tip de diabet se întâlneşte în principal la adulţi maturi, însă apare din ce în ce mai frecvent şi la adolescenţi..
Următorul tip de diabet ca frecvenţa este diabet de tip 1 rezultat din distrugerea celulelor beta din pancreas şi de obicei duce la deficit absolut de insulin. Şi aici moştenirea genetică joacă un rol important. Acest tip de diabet apare în principal la copii şi tineri şi nu este, de obicei, însoţit de obezitate.
Există şi un tip de diabet hibrid între cele două tipuri menţionate mai sus în care distrucţia autoimună a celulelor beta-pancreatice se întrepătrunde cu sedentarismul şi rezistenţa la insulină. Acest tip special se numeşte LADA (Latent Autoimmune Diabetes în Adults).
Defectele genetice ale funcţiei celulelor beta conduc la apariţia unor tipuri speciale de diabet denumite MODY (Maturity-Onset Diabetes of the Young). Sunt peste 15 tipuri de diabet MODY, în funcţie de defectul genetic cauzal. Alte tipuri de diabet cu determinism genetic sunt date de diverse defecte genetice în acţiunea insulinei sau asociate unor alte sindroame genetice (ex. Sindromul Down, Sindromul Klinefelter, Sindromul Turner, etc.).
Boli ale pancreasului exocrin cum ar fi fibroză chistică, pancreatită, acumularea de fier (hemocromatoză) sau cupru (Boala Wilson) în ficat şi pancreas, cancerul pancreatic, traumatismele pancreatice severe, etc. sunt şi ele cauze pentru apariţia diabetului zaharat.
Diverse afecţiuni endocrinologice sunt şi ele responsabile de apariţia hiperglicemiei şi diabetului asociat bolilor endocrine.
Substanţele chimice sau medicamentele administrate pentru alte boli pot conduce şi ele la apariţia hiperglicemiei.
În final, unele infecţii virale cu tropism pancreatic sau hepatic se asociază cu apariţia diabetului zaharat (virus hepatitic C, citomegalovirus, etc.).
Posibile metode de tratament
Fundamentul tratamentului diabetului zaharat în majoritatea tipurilor de diabet este dieta, activitatea fizică şi menţinerea unei greutăţi cât mai apropiate de greutatea ideală.
În plus, în funcţie de tipul de diabet, tratamentul medicamentos va fi individualizat. În diabetul zaharat tip 1 (cel întâlnit la copii şi tineri) baza tratamentului medicamentos este insulina. În diabetul zaharat tip 2, însă insulina este aproape ultima linie de terapie. La acest moment sunt disponibile peste 5 clase de medicamente pentru tratamentul hiperglicemiei, în afara insulinei. O parte dintre aceste clase de medicamente cresc secreţia de insulină (la mese sau permanent), altele scad rezistenţa la insulină, în timp ce unele medicamente sunt independente de secreţia de insulină sau insulinorezistenţa în efortul lor de scădere al glicemiei. La acest moment, datorită paletei largi de opţiuni terapeutice, „nici diabetul nu mai este ce a fost” foarte mulţi pacienţi având un control glicemic foarte bun, prevenindu-se astfel complicaţiile cronice ale acestei afecţiuni. Rezultatul tratamentului depinde însă, de arta medicului şi de complianţa pacientului la tratament.
@shutterstock
