Meningita: ce trebuie să ştii despre ea
Meningita apare atunci când un virus sau o bacterie infectează creierul, măduva osoasă sau chiar meningele. Sistemul imunitar încearcă să lupte împotriva acestei infecţii, declanşând un răspuns inflamator – meningele se umflă şi apasă fie pe creier, fie pe măduva osoasă. Această presiune cauzează dureri de cap, confuzie, limitează fluxul de sânge către organele afectate şi poate produce moartea.
Tipuri de meningită
Multe tipuri de bacterii pot să dea umflarea creierului sau a măduvei spinării, dar cel mai des întâlnite sunt din Grupa B Streptococcus, Streptococcus pneumonia, Listeria monocytogenes, Escheria coli şi Neisseria meningitidis. Aceste bacterii pot trece de la mamă la făt în timpul naşterii, de la om la om prin tuse, strănut sau sărut sau prin consumul de mâncare contaminată. Viaţa în comuinităţi mici creşte riscul de contaminare, pentru că oamenii sunt, bineînţeles, mai expuşi. Cele mai multe tipuri de meningită sunt cauzate de viruşi ca herpes simplex, HIV, West Nile. Aceste tipuri de meningită sunt uşoare şi trec de la sine, chiar dacă pot să cauzeze simptome ca febră, dureri de cap şi gât înţepenit. Rar, în meningită se poate întâmpla ca anumite tipuri de fungi să intre în sânge şi să intre, astfel, în măduva spinării şi creier. Cei mai expuşi sunt cei cu un sistem imunitar slab. Anumiţi paraziţi pot să cauzeze o formă rară de meningită, denumită meningită eosinophilică (mai denumită şi ME). Celulele albe (eosinophile) se înmulţesc în fluidul dimprejurul creierului şi măduvei spinării. Meningita parasitică nu e contagioasă şi, de obicei, se contractă atunci când se ingerează mâncare contaminată sau se intră în contact cu fecale de animale. Anumite tipuri de meningită nu sunt cauzate de nicio inflamaţie sau traumă fizică (operaţie pe creier sau artrită reumatoidă). Anumite medicamente pot să provoace inflamarea meningelui. Acestea sunt meningitele noninfecţioase.
Meningita la copii
Când nou-născuţii fac meningită în primele săptămâni de viaţă, singurul simptom este, adesea, febra. Uneori, micuţii sunt confuzi, dar, totuşi, la început, singurul simptom e febra. Este motivul pentru care părinţii nu trebuie să trateze cu uşurinţă febra, ci, neapărat să-i aducă la medic. Când copiii atât de mici fac meningită, de obicei, contractă o bacterie din vaginul mamei, la naştere.
În „mânuirea“ bebeluşului nou-născut, trebuie să avem mult bun-simţ. Nu ne atingem niciodată de un bebeluş fără să ne fi spălat pe mâini şi nu mergem în vizită la un nou-născut dacă avem fie şi cel mai mic simptom de răceală sau gripă.
Copiii preşcolari şi şcolarii fac meningită de tip virotic. La această grupă de vârstă, copiii fac febră, au gâtul înţepenit şi se poate să întâmpine dificultăţi la mers sau la mânuirea jucăriilor. Dacă sunt suficient de mari să vorbească, e posibil să spună lucruri care să nu aibă sens. Se poate, de asemenea, să nu aibă niciun tip de răspuns. Totul poate începe cu un nas care curge sau dureri în gât, dar în doar câteva ore pot să facă febră, să devină confuzi şi să fie rigizi. Lipsa de răsopuns se poate traduce prin imposibilitatea părintelui de a-l mai trezipe micuţ.
Acum, doctorii pun în discuţie meningita de tip bacterial. Acest tip de meningită poate să facă un copil să se simtă foarte rău, foarte repede. Până să fie diagnosticat, se va fi produs, deja, multe stricăciuni. Acest tip de meningită se răspândeşte repede, în internate, echipe sportive, etc... fiind foarte contagioasă, mulţi dintre viitorii studenţi se vaccinează înainte să plece la facultate.
Meningita la adolescenţi
Copiii şi adolescenţii pot să prezinte un risc crescut, dar nici adulţii nu sunt scutiţi. Ei pot să facă meningită de la un virus care cauzează pneumonie, streptococcus pneumoniae. Cei mai în vârstă, gravidele şi cei cu un sistem imunitar slăbit pot să facă meningită de la infecţia cu listeria, o bacterie care se găseşte în anumite tipuri de brânză şi tipuri de carne procesată.
Dacă medicul suspectează meningita, va cere o tomografie computerizată sau un examen cu raze X, ca să caute semne ale inflamaţiei în jurul creierului sau al măduvei spinării. Se poat face analize de sânge, care să evidenţieze prezenţa unor bacterii sau a altor microorganisme. Un diagnostic definitiv de meningită se face prin puncţie medulară. Medicul introduce un ac în măduva spinării şi extrage fluid cerebrospinal. Nivelul de glucoză, proteină şi numărul celulelor albe din sânge pot indica nivelul de inflamaţie. Îi poate ajuta pe medici să determine ce tip de meningită are pacientul.
Meningita bacterială se tratează cu antibiotice. Cei care intră în contact cu pacienţi bolnavi de meningită primesc şi ei tratament antibiotic, preventiv. Antibioticele nu sunt bune pentru meningita non-bacterială. Meningita vioritcă şi parazitică sunt mai greu de tratat. Se tratează simptomele de febră şi stare generală de rău.
