Sweetie, fructul cu efect energizant

1 67178 original jpg jpeg

Cel mai nou fruct despre care se vorbeşte este sweetie, care este un citrice fără sâmburi, asemănător cu grepfrutul. Oroblanco sau sweetie este un fruct hibrid dintre un pomelo neacid diploid şi un grepfrut alb tetraploid. Este un fruct mai puţin acid şi mai puţin amar decât grepfrutul.

Cum a apărut fructul sweetie

Acest fruct a fost brevetat de Universitatea din California,în anul 1981,după ce a fost dezvoltat de Robert Soost şi James Cameron,la staţia de experiment de citrice,de la Universitatea din Riverside,California. Proiectul a început în 1958,şi a condus la o serie de plantaţii de teste înainte de o variaţie de succes.Acesta are coaja mai groasă decât grepfrutul. Când îl mănânci îţi dai seama că nu este la fel de amar precum grepfrutul,ci este mai dulce,chiar şi atunci când coaja este încă verde.Membranele albe sunt separate de segmentele cărnoase care sunt amare,şi de obicei sunt îndepărtate. Fructul oroblanco sau sweetie are un gust similar cu parfumul florilor sale. Acesta poate fi curăţat şi mâncat la fel ca şi portocala,doar că îndepărtezi coaja albă,şi este consumată la micul dejun.Copacul oroblanco nu creşte în condiţii de frig,dar are tendinţa de a se adapta repede la mediul său şi este un cultivator viguros. Acum este cultivat în California şi în Australia,dar un fruct asemănător a fost cultivat în mod obişnuit în Israel din 1984,de unde vine şi numele de origine „sweetie”.

Fructul sweetie

Aşa cum am mai spus,acest fruct este similat cu grepfrutul,doar că este de culoare verde închis,cu dimensiune mai mare decât grepfrutul şi este mai dulce. La fel ca şi celelalte fructe este bogat în vitamina B,C şi vitamina P,magneziu,calciu,fier,fosfor şi tianină.

Este recomandat să fie consumat atunci când eşti răcită,deoarece este bogat în vitamina C,şi ajută la întărirea sistemului imunitar,ajută la scăderea tensiunii arteriale crescute şi la scăderea colesterolului din sânge,luptă împotriva riscului de  dezvoltare a diabetului,dar şi a obezităţii. Are un efect energizant,revigorant şi stimulează pofta de mâncare.



Recente

shutterstock 2004352769 jpg
shutterstock 2349783369 jpg
shutterstock 2165936661 jpg
Test de personalitate  Esti diplomat sau direct  Sursa foto shutterstock 620872658 jpg
shutterstock 1823248277 jpg
Pierderea timpului are efecte benefice  Sursa foto shutterstock 1829531144 jpg
Ce inseamna acceptarea unui pahar cu apa la interviul de angajare  Sursa foto shutterstock 36868639 jpg
shutterstock 2471109131 jpg
Semne de stres  Sursa foto shutterstock 275235305 jpg
shutterstock 1053889430 jpg
test personalitate jpg
shutterstock 648955570 jpg
shutterstock 2447339851 jpg
shutterstock 2396189361 jpg
Semne ale stresului prelungit  Sursa foto shutterstock 2464854189 jpg
shutterstock 1940898988 jpg
shutterstock 2207820057 jpg
Noaptea in vise  Semnificatii  Sursa foto shutterstock 1168754116 jpg
shutterstock 1212654949 jpg
Test  Alege culoarea preferata  Sursa foto shutterstock 1897930903 jpg