Corbii de Piatră, mănăstirea rupestră cu două altare

Se zice că la Corbi, o comună de la poalele Vârfului Moldoveanu, ar fi trăit, cândva, nişte uriaşi. Şi tot aici s-ar afla ruinele castelului lui Voicu Corvin, tatăl lui Iancu de Hunedoara, cel care a păstrat blazonul corbului, transformându-l într-un semn regal. Dar motivul pentru care Corbi apare în mai toate ghidurile turistice despre România este Mănăstirea Corbii de Piatră. Şi pe bună dreptate.

Venind dinspre Piteşti, la vreo 30 de kilometri de mult cântata Mănăstire a Argeşului, se ajunge într-un sat mic, dar pitoresc, Jgheaburi, din comuna Corbi. Peste sat tronează un perete de stâncă, la care se ajunge după vreo 20 de minute, mai întâi de plimbare pe uliţa asfaltată, iar apoi de urcuş pe nişte trepte de piatră roase de anotimpurile a câtorva secole. Sus, la stâncă, te întâmpină Mănăstirea Corbii de Piatră, săpată chiar în interiorul acesteia. Lăcaşul monahal nu reprezintă doar cea mai veche biserică rupestră din România - pictura interioară de aici este cu câteva decenii mai veche decât cea de la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş - ci ­­este şi unică, fiind singura biserică de la noi cu două altare funcţionale pe acelaşi naos.

Ascunzătoarea lui Dumnezeu

Când a fost cioplită biserica Mănăstirii Corbii de Piatră nu se ştie, dar există dovezi că este mult mai veche decât prima sa atestare, din anul 1512, când a fost redeschisă de o călugăriţă, monahia Magdalina. Fiind mătuşa voievodului Neagoe Basarab, nu e de mirare că aceasta i-a închinat biserica domnitorului.

Unii istorici susţin că lăcaşul ar putea data chiar din secolul al II-lea, servind drept ascunzătoare creştinilor în acele vremuri de prigoană. Ideea este susţinută de faptul că biserica era bine camuflată, intrarea făcându-se de-a buşilea, printr-o deschidere mică, săpată în peretele stâncii. Blocul masiv de piatră era înalt de înalt de aproximativ 30 de metri şi lung de 14,5 metri. În curtea mănăstirii mai există şi astăzi un altar dacic, cu trepte săpate în piatră şi cu un canal de scurgere, o altă dovadă că lăcaşul are rădăcini pre-creştine.

Pomelnicul mănăstirii îl menţionează ca ctitor pe domnitorul Basarab I, însă legendele spun că ar fi un domnitor din timpuri mai străvechi, Harabo vodă, din secolul al XIII-lea. Argumentul este arhitectura bisericii, cu sală şi cu două altare, dedicate unui hram dublu, caracteristici ale lumii bizantine. De altfel, Mănăstirea Corbii de Piatră se înrudeşte cu grupul de biserici rupestre din Cappadocia, Turcia.

Măicuţe şi călugări

După ce a moştenit pământurile de la Corbi şi după ce a descoperit biserica săpată în stâncă, Magdalina redeschide mănăstirea la data de 23 iunie 1512, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. După spusele lui Nicolae Iorga, este prima mănăstire de călugăriţe din România. Însă măicuţele nu au stat mult aici. După doar trei ani, la Corbi sunt aduşi călugări, maicile mutându-se la schitul Ostrov, din Vâlcea.

Timp de 300 de ani, lucrurile au rămas neschimbate, însă, prin secolul al XVIII-lea, comunitatea de la Corbi s-a mărit brusc, iar biserica mănăstirii a trebuit lărgită. Pe atunci, arhiereul Iosif de Sevasta a adus din zona Sibiului 200 de familii de români, persecutaţi pentru că respingeau unirea religioasă cu Roma, dăruindu-le biserica şi toate bunurile mănăstirii. Arhiereul ia şi hotărârea de a mări lăcaşul, dăltuind în stâncă un pronaos. De asemenea, după spargerea zidului despărţitor dintre cele două altare, din bucăţile de stâncă este cioplită noua masă, pe care se slujeşte şi astăzi. Tot atunci este adăugat şi al doilea hram al bisericii, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Un ultim adaos este o nouă catapeteasmă, ce avea să fie pictată de Ştefan zugravul la 6 iunie 1814. Cu excepţia unor uşi şi ferestre, acestea au fost singurele modificări făcute bisericii de la Corbi de când a fost re-deschisă de monahia Magdalina.

Cea mai veche pictură din Ţara Românească

Pentru că biserica Mănăstirii Corbii de Piatră nu a fost niciodată restaurată, pictura rupestră de aici este cea originală. Deşi, în mare parte, a fost deteriorată de umiditate, pe pereţii de piatră mai pot fi, încă, desluşite scene biblice, cum ar fi: Deisis, Bunavestire, Jertfa lui Avraam, Naşterea Domnului, Învierea lui Lazar, Botezul Domnului sau Schimbarea la Faţă. Caracteristicile stilistice şi inscripţiile greceşti ale picturii permit datarea acesteia în primele decenii ale secolului al XIV-lea. Având în vedere că, pe atunci, statul sprijinea înfiinţarea de aşezăminte monahale ortodoxe la sud de Carpaţi şi tot statul era cel mai în măsură să suporte cheltuielile pentru pictura unei biserici, s-a ajuns la concluzia că voievodul Basarab I a fost ctitorul mănăstirii de la Corbi.

De-a lungul anilor, infiltraţiile de apă şi îngheţurile din timpul iernii au degradat pictura în special pe peretele nordic al bisericii. Călugării au încercat să o protejeze prin tot felul de metode de încălzire, însă niciuna nu funcţiona: soba cu lemne făcea fum şi praf, radiatoarele electrice, din cauza umidităţii excesive se scurtcircuitau şi luau foc, iar radiatoarele pe bază de gaz sporeau umiditatea. Soluţia a venit de la nişte specialişti în restaurări, care au sugerat izolarea termică a bisericii, cu uşi şi ferestre. Astfel, din 2003, temperatura în interior nu a mai scăzut sub 5˚C, iar, pe alocuri, pictura a devenit chiar mai clară. Tot atunci viaţa monahală a revenit la Corbi, după ce fusese întreruptă în ultimii 200 de ani.