Ce obiceiuri de zi cu zi îţi provoacă rărirea părului?

Ştiai că o mare parte din obiceiurile tale legate de îngrijirea părului şi nu numai te predispun la rărirea podoabei capilare. Vezi ce poţi schimba pentru a te bucura de un păr mai bogat mai mult timp!

image

Toți foliculii noștri de păr trec prin faze de creștere, timp în care părul creşte, apoi urmează o perioadă de repaus, numită fază telogenă, când firele de păr cad şi sunt înlocuite de altele. Dacă se întâmplă ceva în ultima etapă a ciclului, unele zone pot începe să se rărească. De asemenea, poate fi una dintre principalele cauze ale căderii părului la femei. Woman and Home şi clinica Clifford din Singapore indică mai multe obiceiuri care pot cauza rărirea părului.

Întârzierea spălării părului

S-ar putea să crezi că nu are niciun impact frecvenţa cu care îţi speli părul, dar acest aspect este foarte important pentru sănătatea podoabei capilare și a scalpului. Curăţarea părului în mod regulat ajută la prevenirea acumulării de murdărie și mătreață care întârzie creșterea foliculilor de păr, ceea ce poate duce la rărirea părului.

În mod obişnuit, ar trebui să spălăm părul la fiecare două-trei zile. Cu toate acestea, pentru cei cu părul gras este nevoie de o şamponare cel puțin o dată la una-două zile.

Folosirea căldurii excesive pentru uscare

Expunerea părului la căldură excesivă prin utilizarea plăcilor de îndreptat sau a uscătoarelor de păr poate fragiliza părul și duce la căderea acestora.

Temperatura ridicată a acestor produse de styling poate dăuna cuticulelor și proteinelor părului. În afară de aceasta, ar trebui să eviți folosirea apei fierbinţi pentru spălarea părului, deoarece îţi poate deshidrata firele de păr și deschide porii de pe scalp, ceea ce duce apoi la căderea firelor.

Excesul de produse de coafură

Alege cu atenție produsele pentru păr și folosește, în general cât mai puține produse. Unele promit să-ţi menţină părul sănătos, dar, dacă au un conținut ridicat de alcool pot dăuna părului.

Din cauza nivelului ridicat de alcool, unele produse fragilizează și usucă părul. Prin urmare, este recomandat să eviți utilizarea simultană a multe produse pentru păr.

Nu-ți tunzi părul în mod regulat

Când căderea părului este provocată de deteriorarea sau fragilizarea lui, ceea ce duce la rupere, tunderea regulată îl pot ajuta să arate mai bine. Odată tuns la câteva luni, părul nu va ajunge să aibă vârfurile despicate. 

Vezi şi: Ţi-a albit părul prea devreme? Lipsa acestor vitamine şi minerale se numără printre cauze!

Vopsirea părului

Dacă îţi vopseşti părul acasă, substanțele chimice din vopsea ar putea fi de vină pentru căderea excesivă a părului. Aceste vopsele pot fi cele care cauzează rărirea părului la femei, deoarece slăbesc proteina părului, reducând rezistenţa firelor.

Procesele de decolorare şi vopsire sunt cele care provoacă cele mai multe probleme ale părului, prin urmare, când le stopezi sau recurgi la acestea mai rar, sunt şanse mari ca părul să crească normal din nou.

Menţii o dietă săracă în vitamina D şi fier

Dacă organismul tău nu are nutrienții esențiali de care are nevoie pentru creșterea părului, probabil vei observa o rărire a părului tău. Aşa indică specialista în căderea părului (tricologa) Rachael Sey. „Studiile au demonstrat că avem nevoie de biotină, vitamina D și fier pentru a stimula creșterea părului”, a explicat ea.

Te-ar mai putea interesa: Vrei să-ţi crească părul mai repede şi mai bogat? Opt remedii naturale

Este important ca, în cazul unei căderi excesive a părului, să-ți verifici şi dieta. Foliculul de păr este a doua celulă cu cea mai rapidă diviziune din organism, dar nu este esențial, prin urmare se află întotdeauna în mai jos pe lista de priorități a organismului.

FOTO: Shutterstock



Recente

Tort cu inghetata alune  Sursa foto shutterstock 321347114 jpg
Budinca de cartofi cu praz  Sursa foto shutterstock 2341833493 jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
ClickPentruFemei (6) jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
Semifreddo cu biscuiti  Sursa foto shutterstock 2641005543 jpg
teacher looking her little student jpg
Cartofi gratinati  Sursa foto shutterstock 1509363071 jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
Prajitura cu inghetata  Sursa foto shutterstock 1734715757 jpg
Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg