Afecţiuni ginecologice frecvente

1 78735 original jpg jpeg

Afecţiunile ginecologice nu sunt deloc de neglijat, astfel că am stat de vorbă cu un medic specialist pentru a afla care sunt cele mai des întâlnite afecţiuni de acest fel.

Pentru fiecare persoană, orice consult ginecologic se finalizează cu aflarea unui diagnostic. Câteodată, acesta pune în dificultate pacienta care, din diferite motive (teamă sau graba de a pleca din cabinetul doctorului ginecolog), nu pune întrebările ce ar ajuta-o să înţeleagă afecţiunea de care tocmai a aflat că suferă. Pentru a înlătura aceste nelămuriri, am stat de vorbă cu dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate, pentru a afla ce înseamnă unele dintre cel mai des întâlnite afecţiuni ginecologice de tip feminin.

Fibroamele uterine

3 din 4 femei sunt predispuse să dezvolte fibroame uterine pe parcursul vieţii şi afectează pacientele cu vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani. Fibromul uterin este cea mai frecventă tumoră ginecologică benignă, deci necanceroasă. Poate să apară ca urmare a unui dezechilibru hormonal, după o naştere, din cauza obezităţii, dar se poate şi moşteni genetic. Diagnosticarea se face în urma unui control ginecologic, urmat apoi de o ecografie transvaginală sau histerosonogramă (umplerea uterului cu o soluţie sterilă salină în timpul ecografiei transvaginale). Majoritatea fibroamelor sunt inofensive şi dispar (sau se retrag) după instalarea menopauzei.

Hidrosalpinx

Se manifestă prin blocarea trompelor uterine cu un lichid seros, blocând practic contactul dintre spermatozoid şi ovul şi reprezintă una dintre cel mai întâlnite cauze de infertilitate de tip feminin. Infecţia cu gonoreea şi chlamydia, endometrioza, cancerul tubar ori infecţia după o intervenţie chirurgicală în sfera genitală se numără printre principalele cauze ale afecţiunii. Simptomele pot să apară târziu, mult după ce boala s-a instalat, şi pot consta în dureri abdominale, alterearea stării generale, pierderi de sânge. Diagnosticul se pune fie ecografic, fie cu ajutorul unei salpingografii (radiografierea trompei uterinei cu ajutorul unei substanţe de contrast), fie prin laparascopie.

Află ce alte afecţiuni ginecologice sunt frecvente pe clicksanatate.ro.

Sursa foto: today.com



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg