Secretele bisericilor fortificate din Transilvania: Camera divorţurilor şi turnul slăninei

Tradiţie, cultură şi istorie, toate înglobate în cele mai ingenioase puncte de apărare săseşti şi secuieşti, aflate astázi în patrimoniul UNESCO. Orice călător pornit să exploreze frumosul ţinut al Ardealului trebuie să treacă prin „poarta“ săsească din triunghiul Sighişoara-Sibiu-Braşov, odinioară mândre oraşe medievale. Acolo, în Podişul Târnavelor de la Mediaş la Saschiz şi în Valea Hârtibaciului, se află un adevărat tezaur rămas din vremea colonizării regiunii cu saşi şi secui.

Aduşi în urmă cu opt secole de no- Biertan bilimea maghiară să apere Transilvania de triburile de pecenegi şi cumani, aceştia au ridicat aşezări cu arhitectură germanică. Dar linia de apărare trebuia întărită în faţa altor cotropitori, mult mai vajnici, precum turcii şi tătarii, astfel că bisericile au fost împrejmuite cu ziduri groase, cu turnuri şi bastioane cu multe guri de tragere, asemenea unor cetăţui. Bisericile fortificate erau construite în aşa fel încât apărarea să se desfăşoare treptat şi ansamblul să nu cedeze din prima: după căderea zidurilor, urma retragerea în biserica cu turn şi pe drumul de strajă.

Astăzi, satele săseşti sunt uşor de recunoscut, cu casele lor colorate, aliniate una după alta, frumos decorate şi cu porţi mari din lemn. Şi, pe câte o colină, bisericile fortificate răsar ca nişte mici cetăţi, dominând întregul peisaj rural. Dintre cele 160 de biserici fortificate din Transilvania, UNESCO a inclus în lista patrimoniului cultural mondial şapte dintre ele, şase săseşti (Biertan, Viscri, Saschiz, Prejmer, Câlnic, Valea Viilor) şi una secuiască (Dârjiu).

Biertan

→

Imaginea 1/4: 1 darjiu shutterstock 1560021515 jpg jpeg

În fostul centru medieval şi sediu al episcopatului săsesc, biserica avea un cuvânt greu de spus în reglarea conduitei locuitorilor. De exemplu, era interzis băutul în anturaje dubioase şi lâncezeala prelungită la han. Dacă apăreau „incidente premaritale imorale“, nunta se făcea într-o manieră degradantă, iar divorţul era descurajat prin încuierea cuplului într-un turn, timp de două săptămâni, cu un singur pat, un singur tacâm şi o singură cană pentru apă, până la reluarea legăturilor conjugale. Toate erau rânduite la biserica fortificată, apărată de trei ziduri de fortificaţie şi nouă turnuri defensive, care păstrează şi azi Camera Divorţului, una dintre cele mai complexe încuietori făurite vreodată, cel mai mare altar poliptic, dar şi o orgă veche de sute de ani.

Prejmer

Se spune că nu a fost niciodată cucerită! Asta cu toate că Prejmerul era în prima linie de apărare în faţa turcilor, care înaintau prin pasul Buzău. Cetăţuia, clădită în formă de cerc şi înconjurată de un şanţ lat de apă, ziduri groase, bastioane, porţi de fier şi poduri care se ridicau, avea şi un dispozitiv de luptă neobişnuit: vestita „Orgă a morţii“, formată din mai multe arme aşezate la un loc, care trăgeau toate deodată şi care produceau duşmanului panică şi pierderi semnificative.

Viscri

Recent readus la viaţă prin iscusinţa meşterilor populari, satul Viscri, odată aflat la graniţa statului maghiar feudal, se făleşte cu o cetate ţărănească construită în jurul uneia dintre puţinele biserici-sală romanice ridicate de secui. În vremurile paşnice de după 1743, drumul de strajă al fortificaţiei a fost demolat, în locul lui fiind construite cămări de cereale pentru săteni.

Ansamblul de turnuri şi bastioane a fost bine conservat, iar interiorul bisericii păstrează încă tavanul casetat din 1743, orga veche de 300 de ani, băncile de lemn sculptat, dar şi o cutie a milei pictată manual. Totodată, aici se găsesc lăzi de zestre săseşti, costume populare de nuntă, vesela folosită la mesele de duminică, dar şi pătuţuri pentru copii şi cărţi de rugăciuni de acum două secole.

Saschiz

Faima ei se datorează turnului de apărare, care se aseamănă cu Turnul cu Ceas din Sighişoara. Odinioară, legat de biserică printr-o pasarelă din lemn, turnul a trecut prin mai multe incendii, fiind refăcut complet în anul 1832. Aici, cetatea ţărănească aferentă nu a fost amplasată în mijlocul satului, ci pe o culme din vecinătate, pentru a-i adăposti şi pe locuitorii din comunele alăturate. Culmea ar ascunde comori nebănuite, păzite de spiritul unui uriaş, care o dată în an scoate sunete fantomatice şi care poartă un ştreang în loc de blazon.

Dârjiu

Secuii au ridicat un lăcaş de cult unitarian, pe care l-au transformat în punct de apărare. Pe pereţii săi apar fresce ale Sfântului Ladislav, de al cărui nume se leagă legenda bătăliei de la Chiraleş din 1064 şi care, odată cu Reforma, au fost mult timp acoperite.

Deşi mai puţin spectaculoasă, fortificaţia şi-a dovedit eficienţa uzând de zidul cu două porţi, astfel că inamicii intraţi pe prima poartă rămâneau blocaţi în curte şi erau arşi cu smoală fierbinte. Şi astăzi, cetăţuia îşi dovedeşte utilitatea, vechile camere de provizii fiind folosite de săteni pentru depozitarea cerealelor, iar turnul servind pentru păstrarea slăninei şi a cârnaţilor.

FOTO Shutterstock