Cel mai bun moment al zilei pentru a mânca ouă și a profita la maximum de proteinele lor

S-au creat multe mituri în jurul cosumului de proteine din ou, în special din cauza legaturii acestora cu creşterea nivelului de colesterol, chiar dacă au fost dezmințite de ştiință care a arătat că colesterolul alimentar din ouă nu crește semnificativ riscul de boli cardiovasculare. Totuşi, câte ouă putem consuma pe zi şi în ce moment ar fi ideal?

bread 2796393 1280 jpg

Ouăle reprezintă o sursă excelentă de aminoacizi esențiali şi proteine care menţin sănătatea mușchilor și previn apariţia sarcopeniei manifestată prin pierderea forţei musculare. În plus, ouăle pot ajuta la pierderea în greutate prin reducerea apetitului.

Pentru a crește corect masa musculară, se recomandă între 20 și 40 de grame de proteine de calitate superioară, după ce ai făcut mişcare. Un ou are aproximativ 6,3 grame de proteine. Astfel, ar fi necesare între trei și şase ouă pentru a ajunge la cantitatea optimă de proteine.

Un studiu al Institutului Naţional de Sănătate din SUA a indicat o gamă de proteine de la 1,4 până la 2,0 g/kg greutate corporală/zi pentru persoanele care fac sport în mod regulat, adăugând că acest interval ar trebui să fie potrivit pentru majoritatea persoanelor care fac sport.

Ouăle, esenţiale în dieta de slăbit

Consumul de ouă te ajută să slăbești prin suprimarea poftei de mâncare și prin reducerea nivelului plasmatic de grelină, hormonul care stimulează foamea. O serie de studii comparative publicate de Institutul Naţional de Sănătate din SUA, persoanele care au mâncat ouă la micul dejun au înregistrat o reducere mai mare a apetitului și au consumat mai puține calorii la următoarea masă și pe tot parcursul zilei. Ouăle contribuie şi la reducerea aportului caloric total și, prin urmare, la scăderea în greutate.

Când este cel mai bine să mănânci ouă?

Un moment potrivit pentru a mânca ouă este la micul dejun. Motivul este că prima masă a zilei are un conținut mai scăzut de proteine pentru multe persoane. Încorporarea ouălor în această masă ajută la satisfacerea necesarului zilnic de proteine și maximizează sațietatea, ceea ce poate contribui la reducerea aportului caloric pe parcursul zilei. De asemenea, ouăle pot îmbunătăți calitatea dietei prin furnizarea de proteine de înaltă calitate și alți nutrienți esențiali.

Te-ar mai putea interesa: Cu ce poți să înlocuiești ouăle în rețetele tale preferate

Ce boli cronice ajută consumul de ouă să prevină și să vindece?

Consumul de ouă poate ajuta la prevenirea și vindecarea mai multor boli cronice. Proteinele din ou au proprietăți antimicrobiene și imunoprotectoare, reducând inflamația intestinală și protejând împotriva infecțiilor. Mai mult, ouăle au efecte antihipertensive, ajutând la scăderea tensiunii arteriale. De asemenea, au proprietăți anticancerigene, protejând împotriva cancerului de colon și a altor tipuri de cancer. Proteinele din ou pot reduce şi riscul de boli inflamatorii intestinale.

Consumul de ouă ajută la scăderea riscului de sarcopenie prin furnizarea de proteine de înaltă calitate care stimulează sinteza proteinelor musculare.

Vezi și: Testul paharului cu apă te ajută să îți dai seama dacă ouăle din frigider încă sunt proaspete

Sarcopenia, pierderea treptată a masei musculare, a forței și a rezistenței care apare odată cu vârsta, afectează mobilitatea și independența adulților în vârstă. Acest proces poate începe chiar de la vârsta de 30 de ani, cu o pierdere de până la 8% a masei musculare pe deceniu, accelerându-se după vârsta de 70 de ani. Este legat de un stil de viață sedentar, de inflamația cronică și de deficitul de vitamina D. Sarcopenia crește riscul de boli cronice precum diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, anumite tipuri de cancer și Alzheimer.

Includerea ouălor în dietă, în special la micul dejun, poate ajuta la satisfacerea necesarului zilnic de proteine, la îmbunătățirea sănătății musculare și la prevenirea sarcopeniei.

FOTO: Pixabay



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg