Cum scapi de ticuri

1 66493 original jpg jpeg

Clipitul des, bătutul din picior, frecatul mâinilor în timp ce vorbeşti, rosul unghiilor, grimasele faciale sunt ticuri care spun multe despre tine şi, uneori, pot fi deranjante pentru cei din jur. Chiar dacă simţi că au pus stăpânire pe tine, ele pot fi corectate.

De obicei,ticurile,indiferent de natura lor,devin mai accentuate în perioadele stresante sau,în anumite cazuri,chiar atunci când te simţi complet relaxată. Cele nervoase te pot trăda,scoţând la iveală faptul că eşti irascibilă,încordată sau îngrijorată.

Găseşte cauza

Rosul unghiilor,pufnitul,bătutul din picior sau alte ticuri fizici ori verbale nu apar din senin. De aceea,mai întâi este important să-ţi dai seama care este cauza declanşatorie. Poate fi vorba de anxietatesau de o perioadă mai dificilă din punct de vedere emoţional. Pe de altă parte,unele persoane pot avea un tic încă din copilărie,pe fondul unor probleme în familie sau la şcoală (traume emoţionale,lipsă de afecţiune etc.) Rareori,ticurile apar ca o consecinţă a unei tulburări neuropsihiatrice,cunoscută sub numele de sindromul Tourette. De obicei,persoanele care suferă de această afecţiune au ticuri severe şi complexe,care le afectează activităţile zilnice.

Ce e de făcut

Înainte de a cere ajutorul unui specialist,poţi ţine cont de următoarele lucruri care pot reduce frecvenţa ticurilor. În primul rând,stilul de viaţă pe care îl adopţi se află în strânsă legătură cu starea ta de sănătate,atât fizică,cât şi psihică. Fiindcă ticurile se accentuează,de obicei,în perioadele stresante şi scad în intensitate în timpul somnului,un program regulat de somn te poate ajuta să fii mai relaxată în timpul zilei. De asemenea,dieta echilibrată,bogată în alimente hrănitoare din punct de vedere nutritiv,creşte rezistenţa organismului la stres.

Citeşte şi:

Cum reacţionezi la ticurile copilului

Ticurile verbale spun totul despre tine

Tehnici de relaxare utile

Poţi opta pentru meditaţie (eliberează-ţi mintea de gândurile care te fac să fii agitată,în timp ce te plimbi sau asculţi muzică clasică). Spre exemplu,încearcă să vizualizezi cu ochii minţii un peisaj,un loc sau un lucru care te relaxează şi te îndepărtează de realitate. Şi automasajuleste o bună tehnică de relaxare. Dacă resimţi tensiune în zona tâmplelor,masează-ţi fruntea uşor cu ajutorul degetelor,în timp ce respiri profund. Masarea circulară a muşchilor din zona cefei ajută,de asemenea,la eliberarea tensiunii.

Info:Cercetările arată că o persoană care ascultă muzică de relaxare cel puţin 30 de minute este mult mai liniştită,fiindcă sunetele calme au aceleaşi efecte asupra organismului precum medicamentele contra anxietăţii.

Când să ceri sfatul unei persoane avizate

Dacă ticurile se agravează,spre exemplu,pe lângă clipit apar altele,care sunt din ce în ce mai pronunţate,cel mai bine este să discuţi cu un psiholog. Specialistul îţi va explica care este mecanismul după care funcţionează corpul nostru în anumite situaţii şi ce metode terapeutice te pot ajuta să scapi de ticurile deranjante.

Sfatul specialistului

George Bozgă

Psiholog/psihoterapeut

E-mail:bozgageorge@gmail.com

44279f91f1ee3cf459921901f3a905e2 jpg jpeg

Ticurile reprezintă de fapt nişte contracţii musculare ale diferitelor grupe de muşchi,dacă ne referim la ticurile motorii. Există şi ticuri verbale,dar şi o combinaţie dintre cele motorii asociate cu cele verbale. Ele reprezintă un conportament de autoliniştire,autocalmare. Sunt mai accentuate în situaţii stresante,mai ales dacă factorii de stres sunt prezenţi timp îndelungat. În unele cazuri,ticurile sunt dezvoltate în copilărie apoi,pe fondul unei structuri de tip nevrotic,autocontrolul acestor comportamente fiind redus. Există şi situaţii în care unele ticuri sunt foarte des întâlnite,iar tratarea lor cu succes se realizează prin şedinte de psihoterapie.



Recente

back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg
accesorii vara jpg
Tort Medovik cu miere  Sursa foto shutterstock 2584285519 jpg
Tocanita picanta de pui  Sursa foto shutterstock 2019552515 jpg
cheerful young couple with anniversary present jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  fb event cover 1920 1005 jpeg
Prajitura cu foi de miere Sursa foto shutterstock 2278319939 jpg
cheerful senior mother helping her daughter kneading dough jpg