Ariciul, sanitarul casei
Or fi avut egiptenii o obsesie pentru pisici şi or avea indienii ceva cu vacile, dar să ştiţi că cel mai căutat animal pe internet e ariciul. În fine, recunosc... după pisici. Nu doar că e extrem de simpatic, dar e şi un sanitar natural de neînlocuit pe lângă casa omului.
Aricii iubesc adoră să facă curat prin pământul fermierilor, pe care-l scapă de cărăbuşi, greieri, gândaci de sol, larve de ţânţari, melci, omizi, şerpi, broaşte, chiar şoareci. Prin urmare, nu-i de mirare că stabilirea unui arici pe lângă gospodărie a fost dintotdeauna considerat un eveniment de bun augur. Iar dacă omul îşi doreşte un pământ curăţat de tot soiul de nevertebrate, ar face bine să-i creeze simpaticului doctor al grădinii un locşor în care să poată trăi.
Un adăpost ferit de vânt
Asta se face uşor, nu necesită pregătiri speciale. Îi trebuie doar o zonă cu pământ neprelucrat, cu gard viu, izolat, astfel încât femela să se simtă în siguranţă să-şi aducă puii pe lume. Nu în bătaia vântului şi a intemperiilor. Poţi să-l laşi să-şi facă singuri adăpostul sau îl poţi ajuta punându-i la dispoziţie crengi, frunze (dacă n-ai gard viu), lemne. Toamna, ocupă-te să-i furnizezi, de la distanţă, mâncare de care-i place lui – nuci, cereale, fructe - , ca să ia în greutate şi să reziste bine peste iarnă, pentru că, ştii bine, ariciul hibernează.
Al nostru e mai cu moţ!
Sunt 17 specii de arici în toată lumea. Partea interesantă este că, la noi în ţară trăieşte o specie diferită de cea comună, Erinaceus europaeus. Specia a fost identificată în 1900 de zoologul britanic Gerald Edwin Barret-Hamilton şi a fost denumită Erinaceus roumanicus – adică, ariciul din România sau ariciul din Balcani. Potrivit observaţiilor lui Hamilton, specia întâlnită la noi – însă şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est - are botul de culoare mai închisă, urechile mai mici, capul mai rotunjit şi nu are pata întunecată, în forma literei V, care, la specia comună, porneşte dinspre ochi spre vârful botului. În schimb, românache al nostru are o pată caracteristică, de culoare alburie, în zona pieptului.
Curiozitate fatală
Ariciul balcanic preferă regiunile muntoase, deluroase, dar e des întâlnit şi în zonele de câmpie. Îi plac tufişurile, lăstărişurile, mărăcinişurile, zonele umede. La noi în ţară, mai ales, avem o populaţie numeroasă de arici în Dobrogea şi în Delta Dunării. Populează cu un oarecare succes succes şi parcurile urbane. E un animal nocturn, singuratic, care nu vede aproape nimic la lumină, cu un auz şi un miros extrem de fine. Şi mai e şi foarte nesăbuit, şi mai e şi foarte curios – o curiozitate care, adesea, prea adesea, îi devine fatală: prea mulţi arici sunt călcaţi de maşini fie pe străzile oraşelor, fie pe drumurile din ţară.
Ştiai că....
.... în medie, un arici are între 5 000 şi 6 000 de ţepi?
... e personaj central în multe mituri şi legende despre făurirea Pământului?
... e imun la veninul de viperă?
... o ciudăţenie a sa e că îşi linge ţepii? Se pare că astfel se camuflează, din punct de vedere olfactiv, de prădători.
PLANTE
Crăiţa şi povestea prinţesei
I se mai spune şi ţigăncuşă sau vâzdoacă. Înfloreşte toată vara, cu petale fine, galbene şi mov, cărămizii sau bicolore. Creşte sub formă de tufe. Nu e pretenţioasă, îi place soarele din belşug. Dacă vrei să înflorească mult timp, e important să-i rupi florile uscate în mod regulat. Legenda spune că este rodul târziu al dragostei unui cuplu regal – o copilă mult dorită care a primit numele Crăiţa. Frumoasă coz, prinţesa avea o singură slăbiciune: florile sălbatice. Plecată în căutarea lor, s-a rătăcit şi a cutreierat zile întregi ca să regăsească drumul către casă. Sfântul Petru a văzut-o şi l-a rugat pe Dumnezeu să o scape de chin. Când trupul prinţesei, vlăguit, s-a lipit de pământ, au răsărit în acel loc florile ce i-au dus numele mai departe.
