Tulburarea obsesiv-compulsivă este un tip de boală mentală, o formă de anxietate care provoacă gânduri nedorite, în mod repetat. Pentru a scăpa de ele, persoana afectată repeta anumite gesturi sau acţiuni la nesfârşit. De exemplu, dacă te temi că orice lucru atingi este contaminat cu noul coronavirus sau cu bacterii, te vei spăla pe mâine ori de câte ori eşti obligată să atingi acel obiect.

TOC este o boală cronică, cu o evoluţie pe termen lung, care poate acapara viaţa celui afectat. Cu o prevalenţă de 2-3%, tulburarea obsesiv-compulsivă este una dintre cele mai frecvent întâlnite forme ale anxietăţii. Debutul bolii este, de obicei, în adolescenţă sau la începutul vârstei adulte. Numele tulburării reflectă cele două categorii de simptome care definesc această problemă de anxietate: obsesiile şi compulsiile.

Obsesiile şi compulsiile

Obsesiile şi compulsiile au adesea la bază temeri iraţionale legate de contaminare, perfecţionism, greşeli, superstiţie şi gânduri sexuale sau religioase.

Obsesiile se referă la anumite gânduri, imagini sau idei care apar în minte în mod intruziv, adică nedorit, pe neaşteptate sau împotriva voinţei noastre şi care provoacă emoţii pe cât de neplăcute pe atât de intense, cum ar fi o vinovăţie cumplită.

Compulsiile au de-a face cu o serie de acte mentale sau comportamente ritualice, adică repetate fără abatere de un anumit număr de ori sau mereu într-o anumită formulă ori întotdeauna în anumite locuri. Persoana afectată simte nevoia de a repeta aceste acte deoarece ele au capacitatea de a reduce teama pe care o provoacă obsesiile.

Citeşte şi: La ce duce prea puţin somn

Printre cele mai frecvente obsesii ale unui pacient TOC se numără: contaminarea (nu atingă clanţele sau nu dai mâna cu cineva pentru a nu lua microbi, de exemplu); îndoieli persistente (verifici de mai multe ori uşa de la intrare sau întrerupătoarele din casă); nevoia ca lucrurile să fie într-o anumită ordine (se întâmplă ceva rău dacă prosoapele nu sunt aranjate într-un anume loc sau creioanele nu sunt aliniate în linie dreaptă); impulsuri agresive sau reprobabile (simţi nevoia de a striga ceva obscen într-o biserică, de exemplu, sau îţi vine să faci un act de cruzime); imagini de natură sexuală (fantezii despre acte sexuale nepotrivite sau agresive, de exemplu).

Compulsiile sunt comportamentele persoanelor cu TOC prin care încearcă să controleze obsesiile. Printre cele mai frecvente sunt: spălarea excesivă a mâinilor, a corpului sau a rufelor; verificarea repetată a unor obiecte, precum uşi, sau chei; număratul exagerat a unor obiecte sau a unor activităţi precum bani sau stinsul luminii; aranjatul/rearanjatul obiectelor într-o anumită configuraţie; comportamente superstiţioase.

Ce cauzează TOC?

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că TOC îşi are originea în creier şi că poate avea legătură cu funcţia anormală a unor neurotransmiţători precum serotonina. Deşi nu se cunoaşte cauza exactă a apariţiei bolii, psihiatrii spun că există anumiţi factori genetici clari care contribuie la dezvoltarea acestei tulburări. Astfel, persoanele care au un părinte, un frate sau o soră dignosticaţi cu TOC sunt mult mai predispuşi să sufere de această afecţiune. Iar asta atât din motive genetice, cât şi de mediul în care trăiesc.

Un studiu publicat în 2019 în revista European Psychiatry a constatat că evenimentele stresante din viaţă cresc riscul de a suferi simptome TOC. Studiul a descoperit că 48% dintre simptomele obsesiv-compulsive au fost influenţate de genetică, în timp ce 52% au fost influenţate de factori de mediu.

Citeşte şi: Frica, o pandemie ce distruge sănătatea

Un alt factor general este neuroticismul – o trăsătură de personalitate ce se referă la tendinţa unor persoane de a se îngrijora frecvent, de a reacţiona cu uşurinţă cu emoţii negative în situaţii stresante (se enervează, se sperie, plâng uşor) sau de a se simţi vulnerabili în faţa stresului. Persoanele cu nivel ridicat de neuroticism sunt mai predispuse să dezvolte de-a lungul vieţii probleme de anxietate şi de depresie. Şi traumele copilăriei pot influenţa apariţia tulburării obsesiv-compulsive.

Cum se tratează TOC

Primul pas în tratarea TOC este recunoaşterea faptului că ai o problemă şi obţinerea unui diagnostic de la un medic psihiatru. Din punctul de vedere al psihiatrilor, cel mai eficient tratament pentru TOC este o combinaţie de medicamente şi terapie cognitiv-comportamentală. Conform International OCD Foundation (Fundaţia Internaţională TOC), aproximativ 70% dintre persoanele care încearcă această combinaţie vor vedea îmbunătăţiri.

Tratamentul este de durată, iar îmbunătăţirile apar treptat. Asta şi datorită felului în care decurge terapia. Aceasta creşte, în mod lent, contactul cu lucrul care cauzeaza spaimă, griji sau convingeri false. De exemplu, dacă eşti îngrijorată ca vei intra în contact cu mulţi germeni atunci când atingi un pahar, terapia va presupune atingerea acelui pahar fără a vă spăla pe mâini ulterior.