Din dorinţa de a slăbi cât mai repede,ai renunţat la toate grăsimile,pe principiul că îngraşă. Dar specialiştii te avertizează asupra riscurilor majore la care te expui. Fără grăsimi îţi pui în pericol inima şi buna funcţionare a tuturor organelor. Atunci cum slăbeşti? Tot nutriţioniştii te învaţă la ce să nu renunţi:

Uleiul de măsline – elixirul sănătăţii

În topul grăsimilor sănătoase se află uleiul de măsline,deoarece scade nivelul de colesterol „rău” din sânge,al trigliceridelor şi controlează nivelul zahărului din sânge. Luat pe stomacul gol,dimineaţa,uleiul de măsline te va ajuta să te vindeci,dacă suferi de ulcer gastro-duodenal,de gastrită sau de afecţiuni biliare. Îl poţi adăuga în salate,în preparate uşoare cu orez,cu fasole verde sau cu alte legume. Poţi înlocui dressingurile pentru salate,pline de grăsimi cu ulei de măsline şi cu oţet. În combinaţie cu legume şi oţet,uleiul de măsline îţi va topi rotunjimile de pe abdomen şi de pe şolduri.

Sfat!  Dacă îl prăjeşti sau îl fierbi,uleiul de măsline se transformă într-o grăsime nocivă.

Fructele uscate înhibă apetitul

În fructele uscate ca nucile,alunele,migdalele şi seminţele de dovleac,găseşti grăsimi sănătoase,bune într-o dietă echilibrată. Ele conţin o mare cantitate de calciu,magneziu şi potasiu care menţin oasele sănătoase şi previn osteoporoza. 50 g de fructe uscate consumate zilnic întăresc sistemul imunitar şi previn apariţia asteniilor şi a anemiilor Pentru că ele au multe calorii,este bine să le mănânci la micul dejun. Amestecate cu cereale şi cu iaurt sau înlocuind crutoanele din salatele de crudităţi,nucile sau migdalele îţi vor furniza o cantitate de grăsimi care înhibă pofta de mâncare până la prânz.

Sfat!  Alunele,nucile,seminţele sunt sănătoase dacă le mănânci neprăjite. Dacă le iei pe cele prăjite cu sare,ai intrat pe terenul grăsimilor nocive.

Peştele pentru un prânz complet

Tocmai conţinutul ridicat de Omega 3 a adus peştele pe „lista celebrităţilor” în diete. De ce? Pentru  că acest oligoelement protejează inima şi sistemul hormonal şi luptă eficient împotriva colesterolului „rău”. Somonul,macroul,tonul sau sardinele sunt tipurile de peşte recomandate,deoarece au o carne săţioasă,care potoleşte foamea fără să-ţi încarce sistemul digestiv.

Sfat!E bine să eviţi peştele afumat sau cel conservat în ulei deoarece au de două ori mai multe calorii decât cel proaspăt.

Cărnurile,bune în diete

Carnea de pui sau cea de curcan sunt o sursă importantă de grăsimi bune,cu condiţia să nu le consumi zilnic şi să le asociezi cu salate de legume. Dacă le prepari la grătar sau pe aburi îţi ţin de foame până la următoarea masă. Aceste tipuri de carne conţin puţine calorii în comparaţie cu altle. 100 g piept de pui are 165 kcal,iar 100 g curcan conţine 159 kcal. Important este să înlături pielea când pregăteşti carnea pentru că are multe grăsimi rele.

Sfat!Carnea de curcan şi cea de pui sunt mai slabe decat cele de vită şi de porc. Dacă sunt însă prăjite conţin mai multe grăsimi decât acestea din urmă.

Meniul tău zilnic cu grăsimi

În fiecare aliment găseşti o anumite cantitate de grăsimi care se măsoară în grame. Zilnic ar trebui să aduni în meniul tău 60 g de grăsimi bune. Poţi să alegi din acest tabel ce îţi place,cu condiţia să mănânci cât mai multe la masa de dimineaţă şi la cea de prânz:

50 g migdale=22,5 g grăsimi

200 g piept de curcan=7,6 g grăsimi

10 g ulei de măsline=10 g grăsimi

200 g piept de pui=7,2 g grăsimi

200 g somon=8,8 g grăsimi

200 g păstrăv=17 g grăsimi