Termenul de homeostazie, cunoscut şi ca homeostază se referă la proprietatea organismului de a-şi menţine constantele interne între nişte limite clare, fără de care nu am putea trăi. Aceste constante includ temperatură corporală, dar şi pH-ul sangvin sau tensiunea arterială.

La început a fost Bernard

„Părintele” homeostaziei, cel care a descoperit faptul că organismul uman are un mecanism ce-i controlează constantele, a fost doctorul fiziologist francez Claude Bernard. În secolul al XIX-lea, Bernard a fost primul medic care a observat că parametrii fiziologici ai corpului uman, precum temperatura sau presiunea arterială, tind să menţină o oarecare stabilitate a corpului. El a descris homeostazia drept „echilibrul dinamic ce ne menţine în viaţă”. Termenul vine din greacă, homeo însemnând „la fel” şi stasis însemnând „stabil”.

Ca şi Bernard, cercetătorii care au studiat fiziologia umană ulterior au ajuns la aceiaşi concluzie: fără  homeostazie, viaţa nu ar fi posibilă. Altfel spus, corpul uman controlează numeroase interacţiuni complexe pentru a menţine echilibrul sau pentru a face sistemele să funcţioneze la o rată normală.

Citeşte şi: Apa potabilă: vindecări mai mult sau mai puţin miraculoase

Ce reglează homeostazia

Sunt cinci constante importante reglate de homeostazie: temperatura, glucoza, toxinele, tensiunea arterială şi pH-ul.

Temperatura se menţine prin producţie şi pierdere termică, ambele procese controlate la nivel hipotalamic. Valorile normale sunt între 36,1 şi 37,2 grade Celsius. Ce e sub se numeşte hipotermie, ce e peste se numeşte febră. De obicei, organismul are propriul „doctor” care rezolvă aceste dereglări. De exemplu, când temperatura creşte, vasele de sânge se dilată pentru a lăsa excesul de căldură să iasă din ele, prin piele.

Corpul uman are nevoie de o anumită cantitate de glucoză pentru a se menţine sănătos. Deci, când nivelul de glucoză creşte prea mult, organismul produce mai multă insulină pentru a se echilibra. Iar, când nivelul scade, organismul transformă glicogenul din sânge în glucoză.

Toxinele din sânge pot şi ele da peste cap starea de homeostazie a corpului. Astfel, când nivelul acestora devine periculos de mare, organismul semnalează sistemul urinar să „muncească” mai mult ca de obicei pentru a elimina mai multe toxine.

Tensiunea arterială este şi ea fin reglată prin procese complexe. Cea mai bună tensiune arterială la adult este 120/80 mmHg. Când tensiunea începe să crească sau să scadă, creierul trimite semnale inimii să bată mai încet sau mai tare pentru a regla tensiunea.

Plămânii controlează pH-ul din organism. Când se produce un dezechilibru al pH-ului, plămânii elimină mai mult sau mai puţin dioxid de carbon din diafragmă pentru a creşte sau pentru a scădea nivelul de pH, în funcţie de situaţie.

Citeşte şi: Frica, o pandemie ce distruge sănătatea

Cum se menţine homeostazia

În general, sistemele homeostatice „ascultă” semnalele trimise de organism pentru a afla şi pentru a lua măsuri când ceva nu merge cum trebuie. Astfel, sistemul nervos detectează orice deviaţie, pe care o raportează centrului de control, de obicei aflat în creier. După care, centrul de control direcţionează muşchii, organele şi glandele către problemă pentru a o rezolva. Aceste cereri de ajutor ale organismului sunt cunoscute, în termeni ştiinţifici, drept feedback negativ sau degenerativ.

Un alt exemplu despre mecanismul de funcţionare al homeostazei este regimul alimentar. Când organismul este privat de mâncare, acesta îşi va reseta metabolismul la o valoare mai scăzută decât cea normală pentru a continua să funcţioneze la o rată normală, chiar şi când este înfometat. De aceea, persoanele care ţin dietă, încercând să slăbească, observă că pierd cu uşurinţă din greutate la început, dar mult mai greu mai târziu. Asta deoarece organismul se ajustează singur la un metabolism diminuat pentru a supravieţui cu rezerva mai mică de energie. Pentru a continua să slăbeşti este nevoie şi de efort fizic, deoarece acesta creşte cererea metabolică.