Eva Mendes și Ryan Gosling sunt „părinți-buldozer”. Ce înseamnă asta?

Actrița n-a mai apărut într-un film de peste un deceniu, pentru că s-a dedicat copiilor ei. Însă cum definește ea felul în care își crește fiicele?

image

Eva Mendes i-a acordat un interviu lui Kelly Clarkson în urmă cu patru ani, în care a detaliat stilul ei de parenting. WebMD definește „părinții-buldozer” acei părinți care „încearcă să înlăture orice obstacol din calea copilului pentru ca cel mic să nu experimenteze durere, eșec și disconfort”. Iar vedeta de la Hollywood e convinsă că exact asta face ea în perfectă cooperare cu soțul ei, Ryan Gosling.

„Controlăm foarte multe aspecte din viața copiilor noștri”, începe actrița să povestească. „Noi râdem mereu la termenii care sunt vehiculați cu privire la genul de părinți care există, dar cred că noi suntem părinți-buldozer”, a ținut să precizeze starul hollywoodian.

„Mai întâi, am aflat că există părinți-elicopter… Dar, până la urmă, ce poți face?! Trebuie să-i urmărești constant, să intervii non-stop. Miza e foarte mare. Așa că da, am recunoscut că sunt un părinte-elicopter. După care, am aflat că există părinți-buldozer și am zis că sunt și așa ceva, cu siguranță!”, a adăugat actrița.

Eva a fost extrem de deschisă în privința maternității în timpul emisiunii la care a fost invitată și în ciuda faptului că nu-și expune fiicele la evenimente sau pe rețelele sociale niciodată. Mendes susține că să fii mamă e un serviciu continuu, care nu se încheie niciodată, lucru despre care n-a știut înainte de-a avea copii.

„Nimeni nu te pregătește să devii cu adevărat părinte. Nimeni nu mi-a spus că va fi un job pentru care trebuie să am multă pricepere în diverse domenii. Sunt șofer, bucătar și asistent personal pentru un șef abuziv”, a dezvăluit cea care a ținut să precizeze și care este cel mai dificil aspect al maternității.  

„Cea mai complicată chestie pe care o fac e că am la mine, toată ziua, o varietate de gustări pentru copii, pe care le car tot timpul, chiar și când merg să cumpăr mâncare, eu trebuie să am mâncare la mine. Și totul trebuie să fie variat, să ai la tine tot timpul altceva și să fie neapărat proaspăt, pentru că altfel fac figuri…”, a mărturisit vedeta care are două fiice, pe Esmeralda Amada Gosling și pe Amada Lee Gosling, împreună cu soțul ei, actorul Ryan Gosling.  

foto - Shutterstock



Recente

Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg
OCC Elixirul Dragostei UNITER jpg
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (1) jpeg
eclipsa  foto   Shutterstock jpg
Nationala Feminina de Fotbal jpg
Angelina Jolie și Shiloh jpeg
Elizabeth Hurley  foto   Instagram jpg
moarte jpg
Ben Affleck, JLo jpg
Jessica Simpson  foto   Shutterstock jpg
Printesa Diana  jpeg
Luna  foto   Shutterstock jpg
Noul Nostradamus  Instagram jpg
vedetă pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg