Relaţiile nefericite sunt predispuse la înşelat

Relaţiile perfect sănătoase, considerate fericite sunt la fel de susceptibile de infidelitate ca cele nesigure. Există o mulţime de motive pentru care partenerii înşală, iar cele mai multe au legătură cu lipsa comunicării şi a afectivităţii. Chiar dacă aparent sunt fericiţi, partenerii ajung să nu se mai regăsească în viaţa pe care o au şi să caute noutatea alături de o persoană nouă. În plus, chiar şi cele mai solide cupluri pot experimenta perioade în care rutina joacă un rol esenţial.

Dacă nu faci sex, nu înseamnă că ai înşelat

Este poate unul dintre miturile cu care se consolează femeile dependente de bărbaţi. Acestea sunt atât de naive, încât nu se gândesc că până şi un mesaj scris altei femei înseamnă o tentativă de înşelat. Trădarea poate exista în mai multe forme, care să nu aibă neapărat legătură cu contactul fizic. Unii psihologi susţin că cea mai gravă formă de înşelat nu este contactul sexual, ci mai degrabă intimitatea emoţională, care presupune împărtăşirea lucrurilor intime altei persoane decât partenerul.

Dacă a înşelat o dată, va înşela mereu

Obişnuinţa de a flirtra poate să te ducă cu gândul la înşelat, însă asta nu înseamnă că dacă partenerul tău a greşit o dată, va greşi mereu. Nu spune nimeni că e bine să ierţi, să închizi ochii şi să te preface că nimic nu s-a întâmplat, dar dacă îţi demonstrează prin fapte că îi pare rău, poate ar trebui să îi mai acorzi o şansă. Studiile arată că acest lucru funcţionează numai în cazul a 10% dintre bărbaţi, dar ai putea să te gândeşti că nu eşti nici tu chiar aşa ghinionistă. Prezenţa unei remuşcări reale devine un bun indicator pentru a determina dacă o persoană este sau nu angajată cu adevărat să se ocupe de motivele pentru care a avut o aventură şi, în cele din urmă, să schimbe acest comportament. Este nevoie de o comunicare cât mai eficientă şi de o dorinţă activă de a readuce relaţia în planul stabilităţii afective.

Bărbaţii înşală mai des decât femeile

Acesta este un alt mit generat de societatea din zilele noastre. Deşi încă din cele mai vechi timpuri, femeile erau înşelate de bărbaţii care acţionau instinctual, în ultimii ani, cercetătorii au descoperit că procentul femeilor care îşi trădează partenerul de cuplu a crescut. Altfel spus, în societatea modernă, există un decalaj de gen şi o creştere semnificativă a adulterilor de sex feminin cauzată de accentuarea independenţei femeilor.

Bărbaţii înşală fizic, femeile trădează emoţional

A spune că bărbaţii trădează mai mult decât femeile este un alt stereotip de gen. Femeile sunt mai sensibile, motiv pentru care îşi doresc să fie iubite, înţelese şi respectate de persoana alături de care îşi impart viaţa. De aceea, atunci când nu mai au parte de înţelegere, ajung să caute în braţele altui bărbat. Dar asta nu înseamnă că ele nu îşi trădează partenerul din toate punctele de vedere. Aceeaşi situaţie este şi în cazul bărbaţilor, care chiar dacă mai întâi sar în pat, ajung să se destăinuie emoţional.

Sursă foto: www.mensfitness.com